Familia Cantacuzino
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Numele de familie Cantacuzino este legat de mai multe personalităţi din istoria Ţării Româneşti, a Moldovei şi a României după cum urmează:
Cuprins |
[modifică] 1094 - 1453 Imperiul Bizantin
[modifică] Primii cantacuzini
Primul posibil membru al familiei este atestat istoric în opera Alexiada a Anei Comnena în contextul unei vizite cu scop militar în defileurile Munţilor Balcani în anul 1094 a împăratului bizantin Alexios I. Aici, într-o noapte, este înştiinţat de către un conducător al valahilor, numit Pudil, că armate cumane au trecut Dunărea cu scopul de a jefui teritoriile imperiului. Alexios I trimite un corp expediţionar în frunte cu un Kantakouzenos care înfrânge pe invadatori şi restabileşte ordinea în zonă. Acelaşi ofiţer este pomenit în lucrarea Anei Comnena de mai multe ori, întotdeauna în termeni laudativi. Ultima menţionare a acestui Kantakouzenos este din anul 1107 cu prilejul luptelor cu latinii cruciaţi în frunte cu Bohémond de Tarent.
După acest capitol menţiunile despre membrii familiei lipsesc timp de aproape o jumătate de veac, când apare un Ioan Cantacuzino, general în slujba împăratului Manuel I, căsătorit cu Maria, sora Eudoxiei ţiitoarea lui Andronic Comnenul, vărul primar al lui Manuel I, dar şi nepoate ale acestuia. După căderea în disgraţie şi încarcerarea lui Andronic, generalul Cantacuzino cade şi el în disgraţie, dar neputândui-se imputa nimic nu este încarcerat, în schimb mânia imperială cade pe fiul său, Manuel, care este băgat în temniţă şi orbit pentru "conduită neprotocolară". Cu toate acestea, fidel jurământului de militar, generalul Ioan Cantacuzino îşi dă viaţa pentru apărarea împăratului în marea luptă de la Myriokephalon din septembrie 1176. Unii istorici presupun, fără vre-o argumentaţie, că acest Ioan Cantacuzino ar fi nepot al precedentului ofiţer al lui Alexios I. Deocamdată este greu de stabilit dacă cele două personaje au vre-o legătură sau este pur şi simplu o asemănare de nume.
Alţi doi fraţi cantacuzini, probabil fii sau nepoţi de frate ai generalului ucis la Myriokephalon, apar în timpul sângeroasei domnii a lui Andronic I. Unul, Ioan, căsătorit cu Irina, sora viitorului împărat Isaac al II-lea Anghelos, este arestat şi orbit în timpul persecuţiilor asupra familiilor nobiliare din vara lui 1183 pentru că îl salutase pe cumnatul său Constantin Anghelos în timp ce era dus spre temniţă. Celălalt, Theodor Cantacuzino, reuşind să scape de valul de arestări şi execuţii ordonate de împărat, fuge împreună cu Isaac Anghelos şi organizează rezistenţa în oraşul Niceea. Aici, asediaţi timp de aproape o jumătate de an de armatele imperiale, în primăvara lui 1184, într-o încercare de asasinare a lui Andronic I, Theodor Cantacuzino este ucis de către gărzi.
După aceste evenimente membri ai familiei mai apar menţionaţi sporadic cu diverse prilejuri, fără a putea face o conexiune familială între ei foarte clară. Printre aceştia poate fi menţionat Ioan Cantacuzino, mare paharnic şi guvernator de provincie (Charles du Fresne Histoire de l'Empire de Constantinople sous les Empereurs Français, partea a II-a, cartea V, § 1249), care încearcă fără succes să reia Insula Rhodos din mâinile genovezilor în primăvara lui 1249. Din căsătoria acestuia cu Irina, sora lui Mihail Paleologul au rezultat cinci fete măritate cu cele mai importante personaje din balcani ale epocii şi trei fii, doi dintre ei încarceraţi şi orbiţi de unchiul lor în timpul persecuţiilor asupra celor ce se împotriveau deciziilor Conciliului de la Lyon din 6 iulie 1274 de unire a celor două Biserici, ortodoxă şi catolică.
[modifică] Împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino şi urmaşii lui
Dar poate cel mai important dintre reprezentanţii familiei în această perioadă este Ioan Cantacuzino, fiu al unui cantacuzin anonim guvernator al Peloponesului, prieten şi sprijinitor al tânărului Andronie Paleologul, viitorul împărat, care timp de 34 de ani a slujit Imperiul ajungând co-împarat şi cel mai important personaj al lumii bizantine a acelui început de veac. Toţi copii acestuia au ajuns pe tronurile a mai multe formaţiuni statale din zonă înclusiv pe tronul bizantin (Elena a fost măritată cu tânărul co-împărat Ioan al V-lea iar Manuel a fost numit despot al Moreei).
Viaţa de excepţie a acestui personaj apărut ca o salvare a Imperiului în acea perioadă de mari frământări interne şi continue agresiuni din partea inamicilor externi. Însăşi gesturile sale de a păzi ca pe ochii din cap viaţa unicului moştenitor al lui Andronie al III-lea, şi singura piedică în calea suirii pe tron a unei dinastii a Cantacuzinilor şi mai ales, abdicarea sa atunci când a văzut că războiul intern iscat de asocierea la domnie a fiului său Matei tindea să devină fatal statului, arată caracterul deosebit al lui Ioan Cantacuzino.
Ultimii ani de viaţă şi i-a petrecut în mănăstire, apoi, în 1379, la ordinul lui Andronie al IV-lea, este închis la Galata împreună cu trei din fiicele sale Maria, Theodora şi Elena, ultima fiind chiar mama împăratului. Sunt eliberaţi 3 ani mai târziu după care se retrag la curtea de la Mistra a lui Matei Cantacuzino. La 15 iulie 1383, la aproape 90 de ani, Ioan Cantacuzino se stinge din viaţă în capitala Moreei veghiat de familia sa.
Dintre fii lui, cel mai important este Manuel, numit în 1349 de către tatăl său despot al Moreei ca urmare a glorioasei defensive a Constantinopolelui pe care a condus-o cu un an în urmă. Alegerea s-a dovedit a fi una înţeleaptă căci domnia sa asupra acestui mic principat bizantin din sudul Greciei a marcat una dintre cele mai înfloritoare epoci ale Peloponesului. Găsind regiunea într-o groaznică anarhie, Manuel Cantacuzino reuşeşte în scurt timp să instaureze pacea şi ordinea. În ciuda conflictelor dure diplomatice şi militare cu cumnatul său, împăratul Ioan al V-lea, despotatul Moreei devine cel mai înfloritor stat al regiunii. După moartea fără urmaşi a lui Manuel în 1380 pe tron îi succede fratele său, fostul co-împărat Matei Cantacuzino, care continuă politica acestuia înţeleaptă şi apoi, pentru scurt timp în 1483, fiul acestuia Demetrios care cedează tronul lui Theodor Paleologul, al treilea fiu al lui Ioan al V-lea.
Destinul tragic al Imperiului Bizantin este împărtăşit şi de familia Cantacuzino: un membru al acesteia neidentificat moare chiar pe 29 mai alături de împăratul său (Laonicus Chalcocondylas De origine ac rebus gestis Turcorum, capitolul 2, cartea VIII); Demetrios, fostul despot al Moreei, este capturat alături de bravul Filippo Contarini pe ziduri; Andronie Cantacuzino, marele domestic este decapitat imediat după încheierea asediului; iar fiul său şi unul din fii lui Demetrios sunt executaţi pe 1 iunie.
[modifică] 1453 - 1601 Imperiul Otoman
În ziua de 29 mai una din puţinele corăbii care au reuşit să fugă din Constantinopol era cea condusă de amiralul Zorzi Doria. Printre pasagerii vasului genovez se numărau un "[...]Ioan şi Dimitrie Cantacuzino şi ai lor[...]" (lista nobililor care au fugit pe corăbii după căderea Constantinopolului în Mihail Dimitrie Sturza Grandes familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983, p.57). Probabil aceştia sunt strămoşii cantacuzinilor menţionaţi sporadic mai târziu în insulele arhipelagului grecesc.
Căderea Constantinopolului a adus anarhia în sânul statelor creştine din Peninsula Balcani şi din Anatolya. O parte a formaţiunilor statale greceşti au continuat lupta, altele s-au au recunoscut suveranitatea otomanilor. În Albania, pe fondul luptei armate a lui Skandemberg se produce o răscoală a populaţiei albaneze din Peloponez condusă de Manuel Cantacuzino unul din fii lui George şi nepot de fiu al lui Dimitrie, despotul Moreei. Aceştia preiau o parte din despotatul Moreei de la fraţii Paleologu care domneau atunci însă intervenţia trupelor lui Turakhan, guvernatorul Thessaliei, în octombrie 1454 restabileşte ordinea.
[modifică] Cantacuzinii în Ţara Românească
[modifică] Ramura moldoveană
[modifică] Cantacuzinii din Rusia
[modifică] Emigraţia spre libertate
[modifică] Nume de familie Cantacuzino
- Cantacuzino, Casandra - fiica lui Şerban Cantacuzino, soţia lui Dimitrie Cantemir şi mama lui Antioh Dimitrievici Cantemir.
- Cantacuzino, Constantin - (poreclit Bâzu), aviator, prietenul pilotului francez Antoine de Saint Exuperry.
- Cantacuzino, Constantin - postelnic al Moldovei, fratele lui Matei Cantacuzino şi unchiul lui Dumitraşcu Cantacuzino.
- Cantacuzino, Constantin, stolnic, tată al domnitorului Ştefan Cantacuzino.
- Cantacuzino, Dumitraşcu - (sau Dimitrie), domnitor în Moldova de două ori (1673 - 1674 şi 1675 - 1684), fiul lui Matei Cantacuzino.
- Cantacuzino, Gheorghe - ( * 18ab - † 19xy), prim-ministru al României în perioada 1899 - 1900 şi, respectiv, în perioada 1906 - 1907.
- Cantacuzino, Iane, unchiul de mamă a lui Mihai Viteazul, fratele Teodorei Cantacuzino.
- Cantacuzino, Ioan - ( * 1863 - † 1934), academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală.
- Cantacuzino, Ion Filotti - ( * 1908 - † 1975), scriitor, producător, scenarist, critic şi istoric de film, unul dintre cei mai activi conferenţiari la microfonul "Universităţii Radio", fiul actriţei Maria Filotti.
- Cantacuzino, Matei - vistiernic, tatăl lui Dumitraşcu Cantacuzino.
- Cantacuzino, Maruca - ( * 1878 - † 1969), soţia prinţului Mihail Cantacuzino, mai apoi (după moartea acestuia) soţia lui George Enescu, mama aviatorului Constantin Cantacuzino, poreclit Bâzu.
- Cantacuzino, Mihail - prinţ, tatăl aviatorului Constantin Cantacuzino.
- Cantacuzino, Şerban - ( * 1640 - † 1688), domnitor al Ţării Româneşti între 1678 şi 1688.
- Cantacuzino, Ştefan, - (* 16ab - † 1716), domnitor al Ţării Româneşti între 1714 - 1716, fiul al învăţatului stolnic Constantin Cantacuzino.
- Cantacuzino, Teodora, mama lui Mihai Viteazul, sora lui Iane Cantacuzino.
[modifică] Nume de familie Cantacuzino compuse
- Cantacuzino-Grănicerul, Gheorghe, (* 1869, Paris - † 1937), militar de carieră, deputat, scriitor, fiu al lui I. G. Cantacuzino.
[modifică] Bbibliografie
- Ioan Mihai Cantacuzino "O mie de ani în Balcani", Bucureşti, 1996.
- Stelian Brezeanu "O istorie a Imperiului Bizantin", Bucureşti, 1981.
- Steven Runciman "Căderea Constantinopolului", Bucureşti, 1991.
