Geografie socială
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Geografia socială este unul din curentele induse în geografie de structuralism. Termenul de "Geografie socială" a fost folosit pentru prima oară de geograful francez Camille Vallaux, în 1908. Geografia socială a fost dezvoltată iniţial de şcolile geografice germană, austriacă şi elveţiană (prin geografii Wolfgang Hartke, Hans Bobek ş.a.), şi consacrat după 1970 de şcolile de geografie americană, britanică şi franceză (Ray Pahl, David Lay, Anne Buttimer, Pierre George, Armand Fremont, Guy di Meo etc.). În România, lucrările de geografie socială tind să se afirme abia după 1990.
Geografia socială se ocupă de studiul dimensiunii spaţiale a relaţiilor sociale. Accentul se pune pe evidenţierea disparităţilor social-economice, ca rezultat al nivelelor de dezvoltare şi al structurii sociale pe clase şi categorii sociale. Influenţată de sociologie, geografia socială se bazează pe anchetele de teren şi pe interviu, ca metode de culegere a datelor empirice. Interpretarea acestora a evoluat, de la varianta iniţială a studiilor de peisaj influenţat de evoluţia structurilor sociale, spre interpretarea de tip behaviorist, apoi fenomenologic, şi până la curentele actuale ale postmodernismului, prin care se neagă baza de pornire a geografiei sociale, structuralismul.
[modifică] Bibliografie
- Bailly A. et al. (1998), Les concepts de la Geographie humaine, Armand Colin, Paris;
- Hamnett C. (1996), Social Geography. A Reader, Arnold.