Gornig Gilbert
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Profesorul dr. dr. h. c. Gilbert Gornig s-a născut în 1950 în Deggendorf, Germania. A studiat dreptul şi ştiinţele politice în Regensburg şi Würzburg, a fost stagiar la curtea regională Nürenberg. După al doilea examen de stat, a obţinut doctoratul în drept (doctor iuris utriusque) în 1984, sub îndrumarea profesorului dr. Dieter Blumenwitz de la Universitatea din Würzburg. În anul 1986 a obţinut abilitarea de docent (Habilitation) pentru disciplinele drept public, drept internaţional public şi drept public străin. A fost profesor suplinitor la universităţile din Mainz, Bayreuth şi Göttingen, şi din 1989 profesor titular la Universitatea Georg-August din Göttingen. La această ultimă universitate a deţinut funcţia de director al Institutului de Drept Internaţional Public şi a fost decan între 1994 şi 1995. Din aprile 1995 este profesor la Universitatea Philipps din Marburg, fiind titularul catedrei de drept public, drept internaţional public şi drept comunitar european şi director al Institutului de drept public. Până în 15 iunie 1995 profesorul dr. dr. h. c. Gornig a fost judecător la curtea administrativă a Landului Hessen din Kassel. Este purtătorul de cuvânt al centrului de cercetare pentru dreptul serviciilor financiare şi purtător de cuvânt al grupului interdisciplinar de studii europene a Universităţii Philipps din Marburg. În data de 13 martie 2003 i-a fost decernat titlul de doctor honoris causa al Facultăţii de Drept a Universităţii din Pecs, Ungaria. Activitatea sa didactică cuprinde dreptul public, toate disciplinele obligatorii ale dreptului administrativ, dreptul internaţional public, dreptul comunitar european şi teoria generală a statului. Profesorul dr. dr. h. c. Gornig a publicat peste 150 de lucrări în domeniul dreptului public, al dreptului administrativ, dreptului internaţional public şi al dreptului comunitar. Principalul domeniu de activitate al cercetării sale este dreptul internaţional public. Profesorul dr. dr. h. c. Gornig este căsătorit cu farmacista Doris Gornig, şi are doi copii: Christoher (născut ĭn 1987) şi Caroline (născută ĭn 1990).
Vezi şi Gornig Gilbert ; Rusu Ioana Eleonora, Dreptul Uniunii Europene, edit. Beck, 2006