Iancu Jianu, Olt

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comuna Iancu Jianu

[[Imagine:|80px|Stemă]]
Judeţ	Olt
Atestare
Primar	Stănilă Constantin, PD, din [[|]]
Suprafaţă	km²
Populaţie ([[|]])	4700 aprox
Densitate	loc./km²
Amplasare	44°30′0″N, 24°2′0″E
Sate	Iancu Jianu, Dobriceni, Preoteşti, Rudari
Cod poştal	{{{cod-poştal}}}
Sit web	ro [ ]
{{{note}}}

Iancu Jianu este o localitate în judeţul Olt, Oltenia, România. Localitatea are o vechime care se pierde în negura istoriei , fiind o localitate înfiinţată pe tiparul preistoric al aşezărilor din zonă, pe malul drept al râului, Olteţ. Atestările documentare, acte şi zapise ce depăşesc 600 de ani, precum şi atestări arheologice, cum ar fi mormântul unui soldat trac, descoperit pe Dealul lui Bucică din satul Dobriceni, sat aparţinător localităţii, vin să întărească o certitudine, că ne aflăm pe aceste meleaguri de mii de ani. Localitatea a purtat de-a lungul ultimelor sute de ani denumiri diferite, de la Cepturoaia - Ciuturoaia, la Ştirbei şi actuala denumire improprie, cea de Iancu Jianu.( Localitatea noastră nu a avut nici-o legătură cu aşa-zisul haiduc, un aventurier care a ajuns doar până la Mănăstirea Călui, pe care a prădat-o, denumirea respectivă fiind dată de conducerea comunistă a localităţii, în 1953)Cepturoaia - Ciuturoaia adevărata denumire a localităţii, aşa cum este ea atestată documentar, se pare că vine de la numeroasele fântâni cu ciutură, existente aici. Apoi a fost denumită Ştirbei, deoarece aici îşi avea prinţul moşii întinse şi un frumos palat, pe dealul unde acum este liceul. Palatul a fost dărâmat de comunişti, însă a mai rămas din toata averea prinţului o cramă domneasca încă folosită. Prinţul Barbu Ştirbei este o figură cunoscută în istoria României şi despre care şi azi bătrânii satului îşi amintesc cu respect şi mândrie. În comună există Biserica "Cuvioasa Paraschiva", atestată încă din anul 1529. Această biserică, prin vechimea sa, are o istoria legată de familia Buzeştilor şi de Mihai Viteazul. Se crede ca exista pe vremea lui Mihai Viteazul un tunel subteran care lega Curtea Buzeştilor, localizată la vest de biserică, pe actuala locaţie a Şcolii Generale nr. 1 din localitate, şi mănăstirea Călui,aflată la doar 3 kilometri distanţăspre sud-vest. Acest tunel reprezenta o cale de fugă a localnicilor din calea turcilor şi a altor duşmani. Cealaltă biserică a satului este datată mai recent, din 1900 şi poartă hramul Sfântului Dumitru. Localitatea propriu-zisă, este este împărţită în două: partea sudică, numită şi Robiţi cea nordică Ciumegeana. Se pare că denumirea de Ciumegeana vine de la o întâmplare tot de prin jurul anilor 1600 când un detaşament răzleţ de turci au năvălit peste sat, pe atunci înconjurat de păduri, punând stăpânire pe jumătatea sudică a localităţii. Locuitorii "de la deal" aflând de atacul turcilor, au venit în ajutorul consătenilor, înarmaţi cu ce au apucat, predominând "ciumagele" ciomegându-i pe turci, şi astfel le-a ramas numele de "ciumegeni". Aceasta întâmplare a mai dat nume şi unei păduri, unde s-au retras sătenii după confruntarea cu turcii, pădure care există şi astăzi. După ce i-au învins pe turci, oamenii au strâns corpurile neînsufleţite ale turcilor şi pe cei răniţi şii-au dus să moară într-o zonă a pădurii bântuită de lupi. Aceasta zonă se numeşte şi azi Zăcătoarea - locul unde au fost duşi turcii să zacă. Satul are o bogată moştenire folclorică, de la olărit până la căluşarii si lăutarii vestiţi, şi până la săptămânalul târg ce are loc in fiecare dumincă, sau bâlciul de Sfântă Mărie pe 15 august.

Satul Dobriceni aparţinător localităţii, a fost atestat documentar cu patrusuteoptsprezece( 418) ani în urmă, mai exact la 29 mai 1589, în timpul domniei lui Mihnea Turcitu. Dacă atestarea satului este clară, în ceea ce priveşte denumirea sa, există mai multe variante. Unii cercetători cred că ar fi un atroponim de la numele unui om Dobrin- Dobre,, alţii cred că denumirea se trage din slavonescul "dobrii" care înseamnă om bun. Ambele variante au fost adoptate de localnici pentru că oameni buni sunt în sat, dar şi Dobrini. Dilema numelui satului a fost elucidată de autorul Monografiei Satului Dobriceni, învăţătorul Mihai Petrescu, cel care, scuturând praful de pe hrisoave a reuşit să aducă în faţa cititorului şi a cercetătorilor,adevărata istorie a acestor locuri.

[modifică] Obiective turisitice

[modifică] Muzeul din Dobriceni

În incinta Şcolii cu clasele I-VIII " Dumitru Popescu" din Dobriceni se află Muzeul satului Dobriceni, motiv de mare fală pentru locuitorii comunei. Muzeul este structurat în cinci secţiuni,cu exponate valoroase, obiectele fiind studiate şi evaluate de cercetători avizaţi. De la oasele de mamut descoperite pe Dealul Cerului,scoicile din Dealul Căzăceilor, pâna la costumele populare purtate de strămoşii actualilor săteni, toate exponatele sunt crâmpeie de istorie şi tradiţie care îi fac pe locuitorii din Dobriceni să fie mândri de originile şi de trecutul lor. Muzeul din Dobriceni a fost deschis în anul 1970. Sala nu prea încăpătoare este plină de obiecte care duc gândul la vremurile de mult apuse. Doar într-o vitrină, câteva bancnote scoase din circulaţie acum câţiva ani şi două-trei obiecte rămase de la Revoluţia din 1989 readuc vizitatorul în timpurile noastre. Periplul în sala exponatelor ar trebui început cu vitrina plină de oase de mamut şi unelte din piatră descoperite pe teritoriul comunei. „Au existat supoziţii potrivit cărora denumirea de Dobriceni ar veni de la slavonul <dobrii>, care înseamna om bun, dar noi datăm de mult mai mult timp. Dovada este şi mormântul unui soldat trac descoperit pe Dealul lui Bucică, la 200 metri de şoseaua actuală şi de şcoală. Descoperirea a fost făcută de preotul Ioan Bălaşa, un mare pasionat de arheologie, tatăl pictorului Sabin Bălaşa, a spus cu mândrie Mihai Petrescu, învăţator, cel care are frumoasa misiune de a îngriji muzeul. Câte exponate, atâtea poveşti.Fiecare exponat are povestea lui. Unul dintre costumele locale a aparţinut Anei Bezna, cea mai longevivă locuitoare a satului, care a trăit 110 ani; un ceas de buzunar a salvat viaţa fostului învăţător Nicolae Petrescu la Cotul Donului, care, ţintit de un lunetist rus a scapat numai datorită faptului ca glonţul s-a oprit în ceasul aşezat în buzunarul din dreptul inimii; clopotul primei biserici a satului cu o vechime de peste 300 de ani,a fost recuperat abia acum doi ani,după ce fusese pierdut în urma inundaţiilor catastrofale din anii 1880, si câte si mai câte. Printre secţiunile muzeului, cea a ocupaţiilor tradiţionale locale şi a vieţii sătenilor, un loc de cinste îl are "Vatra şi odaia". Aici a fost refăcut cadrul unei străvechi odăi ţărăneşti, cu obiectele de uz casnic şi gospodăreşti nelipsite ţăranului dobricenean de acum câteva sute de ani. O altă secţiune prezintă Şcoala Veche. Aici, băncile vechi, tabliţele de ardezie şi abecedarele de pe vremea când propoziţiile începeau cu literă mică, te duc cu gândul la vremea când copiii mergeau la şcoală cu cărţile legate cu sfoară sau într-o "traistă" din păr de capră, muscând din bucata de pâine aburindă abia scoasa din ţăst.

Dezvelire de basorelief pe data de 27 octombrie 2001 Si ca orice muzeu care se respectă, cel din Dobriceni are si o „Carte de Aur“, in care persoanele de vază, fie ele săteni care fac cinste comunei sau vizitatori de seamă, şi-au insemnat trecerea prin câteva rânduri. În fiecare zi de 27 octombrie, de Sfântul Dumitru, care este patronul spiritual al Şcolii din Dobriceni, sătenii sărbătoresc evenimentul printr-o petrecere la care participă cu mic, cu mare. In anul 2001, sărbătoarea a fost mai speciala deaoarece in ziua respectiva a avut loc ceremonia de dezvelire a basoreliefului realizat şi donat de artistul plastic Eugen Ilina, ai cărui părinţi sunt fii ai satului Dobriceni, basorelief ce îl reprezintă pe ctitorul şcolii, preotul Dumitru Popescu, ocazie cu care va fi schimbată şi denumirea şcolii după numele celui care a infiinţat-o. Artistul a mai realizat şi un bust al prinţului Barbu A. Ştirbei, bust ce se afla in curtea liceului din Iancu Jianu. Şi contribuţia fiilor satului nu se opreşte aici. Mai precis, la începutul lunii septembrie,în organizarea Muzeului satului Dobriceni, la iniţiativa învăţătorului muzeograf Mihai Petrescu , are loc "Tabăra de Creaţie Plastică PLAI DOBRICENEAN" la care participă artişti plastici membri ai U.A.P. din Romania. Anul 2006 este anul celei de a II a ediţii, de fiecare dată, cei 12 participanţi finalizându-şi documentaţia cu vernisarea lucrărilor realizate, vernisare care are loc în Pinacoteca muzeului. Cu această ocazie, domnul înv. Mihai Petrescu îşi va lansa Monografia Muzeului din Dobriceni, lucrare ce este un adevărat ghid al istoriei satului Dobriceni - Olt.Toţi trecătorii,cei care sunt în zona Dobriceni- Iancu Jianu, sunteţi bine-veniţi şi suntem bucuroşi să ne treceţi pragul. Vă aşteptăm ! Parţiale extrase din "Gazeta de Sud", 19 octombrie 2001, "Oltul Cultural", noiembrie 2006.