Iazigi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Iazigii au fost o populaţie de origine iraniană, o ramură a sarmaţilor. Au locuit iniţial la est de Volga, apoi în stepele nord-pontice. Începind cu secolul I au pătruns în număr mare, trecând prin trecătorile din nordul Daciei, în Cîmpia Panonică, [1] mai precis în teritoriul cuprins între Dunăre şi Tisa, iar de aici s-au înfiltrat şi în regiunile din vestul Bihorului apoi şi din vestul Banatului în zona de câmpie [2].
[modifică] Istoric
Cea mai veche atestare a prezenţei iazigilor în vestul României o constituie mormântul sarmatic descoperit la Vărşand, datat aproximativ în anul 100 [3].
Au jucat un rol important în războaiele daco-romane, ca aliaţi ai romanilor, iar după secolul II ca inamici ai acestora, adesea în alianţă cu triburile dacilor liberi.
Până la retragerea aureliană din anul 271, s-au limitat la teritoriile locuite de dacii liberi. După această dată au pătruns şi pe teritoriul fostei Dacii romane [4]. Limita estică a prezenţei iazige în Banat este marcată de linia localităţilor Sânpetru German, Bărăteaz, Moşniţa şi Deta [5].
S-a constatat arheologic o puternică influenţă reciprocă între populaţiile sarmaţilor iazigi şi daco-romani. Infăţişarea cavalerilor iazigi înzăuaţi a rămas imortalizată pe Columna lui Traian [6].
[modifică] Note
- ↑ Dicţionar de istorie veche..., pag. 341
- ↑ Dicţionar de istorie veche..., pag. 519 - 520
- ↑ Dicţionar de istorie veche..., pag. 522
- ↑ Dicţionar de istorie veche..., pag. 522
- ↑ Răuţ-Ioniţă, pag. 13
- ↑ Dicţionar de istorie veche..., pag. 522
[modifică] Bibliografie
- Cizek, Eugen - Tacit despre sarmaţi, ebooks Universitatea Bucureşti
- Harmatta, J. - Studies in the History and Language of the Sarmatians, Acta Universitatis de Attila József Nominatae. Acta antique et archaeologica, Tomus XIII. Szeged 1970
- Pippidi, D.M. (sub redacţia lui) - Dicţionar de istorie veche a României, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976
- Răuţ, O. şi Ioniţă, V. - Studii şi cercetări de istorie şi toponimie, Reşiţa, 1976