Ion Bogdan
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan Bogdan (n. 25 iulie 1864, Şcheii Braşovului - d. 1 iunie 1919, Bucureşti) a fost un lingvist şi filolog român, autor al unor numeroase studii referitoare la limba documentelor slavo-române şi creator al filologiei slavo-române. La 31 martie 1892 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 29 martie 1903 a fost numit membru titular. Ioan Bogdan a fost vicepreşedinte al Academiei Române de două ori (prima dată între 25 mai 1910 - 25 mai 1913 şi a doua oară între 28 mai 1916 - 1 iunie 1919). A fost de asemenea decan al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.
[modifică] Operă
Desfăşoară o fecundă şi asiduă activitate de cercetare, descoperind numeroase manuscrise slavo-române: Analele de la Putna, Cronicile lui Macarie, Eftimie şi Azarie, Codicele de la Tulcea.
Opera sa, axată în principal pe studierea istoriei poporului român şi a culturii sale în evul mediu, se adresează în aceeaşi măsură istoricului, filologului şi lingvistului. Studiile sale, ample comentarii privind probleme şi fapte de limbă, se opresc în special asupra lexicului documentelor slavo-române. (Glose române într-un manuscript slavon din secolul al XVII: Un lexicon slavo-român din secolul al XVII-lea).
Contribuie la elaborarea primului regulament unic al facultăţilor dr litere şi filosofie din ţară (1897).
[modifică] Lucrări
- Vechile cronici moldoveneşti până la Ureche
- Cronici inedite atingătoare de istoria românilor
- Letopiseţul lui Azarie
- Cronica lui Manases. Traducere medio-bulgară făcută pe la 1350,
- Însemnătatea studiilor slave pentru români
- Românii şi bulgarii. Raporturile culturale şi politice între aceste două popoare”
- Vlad Ţepeş şi naraţiunile germane şi ruseşti asupra lui
- Originea voievodatului la români
- Istoriografia română şi problemele ei actuale
- Documentele lui Ştefan cel Mare
- Despre cnejii români
- Album paleografic moldovenesc. Documente din secolele al XIV-lea, al XV-lea şi al XVI-lea”
