Ioniţă Tunsu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Zis şi Tunsu', Răspopitul, Paracliserul, din Optaşi, judeţul Olt
"Un om voinic, frumos, cu ştiinţă de carte şi cu o voce foarte plăcută, iar episcopul Ilarion al Argeşului, care-l preţuia, îşi pusese gând să-l roage pe mitropolit să-l facă diacon şi chiar să-l investească în haina preoţiei", scria George Potra în "Bucureştii de altădată". A fost paracliser la Biserica Sfinţii Voievozi de pe Calea Griviţei şi locuia chiar în curtea bisericii.
La un moment dat s-a răzgândit (este neclar din ce motive) în privinţa ocupaţiei sale şi a refuzat să mai toarne ulei în candele. Şi-a tuns părul şi a plecat în pădurea Strehareţ din Olt să haiducească. Şi-a strâns repede o ceată. A plecat spre Craiova, la început ceata sa a fost unită cu cea a lui Amza Scorţan prin împrejurimile Craiovei, apoi cu cea a lui Anghel Panait înapoi în Olt.
Devine pandur în armata lui Tudor Vladimirescu în 1821 şi ajunge din nou la Bucureşti, apoi la Drăgăşani. Apoi, împreună cu oamenii lui acoperă întreaga distanţă dintre Bucureşti şi Craiova. Cu ei calcă pe neguţătorii bogaţi şi pe boierii care se aflau în ţară, la moşiile lor. Se spune că Tunsu nu omora, nu schingiuia şi lăsa păgubaşului bani de drum şi de cheltuială. Mai mult, zice folclorul, dăruia bani văduvelor cu copii, gazdelor sărace care îl ascundeau, dar avea grijă şi de ceată şi cheltuia şi pe pistoale. Generalul Kiseleff a auzit de faptele lui Tunsu şi i-a dat ordin ministrului de Interne, Iordache Filipescu, să-l prindă cât mai curând. Ioniţă l-a pândit pe Kiseleff la un popas între Bucureşti şi Târgovişte, dar nu l-a împuşcat, deşi putea. I-a scris generalului: "Capul excelenţei tale a fost azi în bătaia puştii mele. N-am voit să te omor, căci omoram pe un părinte iubit de ţară."
Kiseleff a dat ordin să fie prins, dar să nu se atingă nimeni de viaţa lui Tunsu. Agia i-a întins o cursă. A promis o recompensă de 1.000 de lei şi scutirea de impozite celui care îl va trăda pe Tunsu. Haiducul a fost trădat de finul său.
La podul Grozăveşti îl aştepta potera. Haiducii au fost împuşcaţi. Tunsu şi alţi doi, răniţi, s-au aruncat în apa Dâmboviţei. Pe Tunsu l-au gasit aghiotanţii lui Kiseleff şi l-au dus degrabă la medici. Chinul rănitului a durat până spre dimineaţă. A fost înmormântat la marginea drumului care ducea spre Spitalul Pantelimon, în apropiere de Mărcuţa.
