Istoria Sudanului
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cunoscut în antichitate sub numele de Ţara Kuş sau Nubia, teritoriul Sudanului întreţine din mileniul III î.Hr. intense relaţii comerciale cu Egiptul faraonic.
În timpul Regatului Nou (sec. 16 - 12 î.Hr.), Egiptul înglobează valea Nilului între prima şi cea de-a patra cataractă a fluviului sub forma unui viceregat. Regatul Nubian cu reşedinţa la Napata, constituit în secolul 10 î.Hr., stăpâneşte în timpul dinastiei a 25-a egiptene (numită şi dinastia nubiană), între 745 şi 650 î.Hr., şi Egiptul.
După izgonirea ultimului faraon nubian din Egipt (650 î.Hr.), descendenţii dinastiei domnesc asupra Nubiei încă un mileniu - în Regatul de la Napata, apoi în Regatul Meroë (secolul al IV-lea î.Hr. - secolul al IV-lea). Sub loviturile regatuluib etiopian Aksum, statul Meroë se destramă între 320 şi 350. Dintre noile formaţiuni statale constituite acum se impun regatele Makuria (cu reşedinţa la Dongola) în nord şi Alwa (cu centrul la Loba) în sud, care adoptă în secolul 6 î.Hr. creştinismul.
După cucerirea Egiptului (641/642) arabii pătrund şi în Sudan septentrional, dar cele două regate creştine, deşi izolate, reuşesc să se menţină încă 7 secole până la definitiva cucerire islamică - Makuria în 1314 iar Alwa în 1504.
În secolul 15 se constituie puternicul sultanat de la Darfur cu reşedinţa la Sennar, pe Nilul Albastru, care joacă un rol important în comerţul dintre Egipt, Etiopia, Africa Centrală şi Arabia. Sultanatul de la Sennar, care contribuie la răspândirea islamului, se destramă după 1750.
Muhammed Ali Paşa, conducătorul Egiptului (1805 - 1848), începe în 1820 - 1822 cucerirea Sudanului, închiată în 1874. Este pentru prima dată în istorie când întreg teritoriu sudanez este reunit sub o unică autoritate. Transformat de facto într-o colonie a Egiptului, Sudanul ia acum contact cu lumea modernă, sunt construite primele căi ferate, este introdusă cultura bumbacului, se deschid primele şcoli.
Izbucnită în 1881, răscoala antiegipteană condusă de predicatorul religios Mohammad Ahmed, numit şi al-Mahdi (1844 - 1885) reuşeşte să dobândească, după cucerirea oraşului Khartoum în 1885, controlul asupra întregii ţări, pe care îl păstrează până în 1898. Marea Britanie, care îşi instaurase în 1882 protectoratul asupra Egiptului, iniţiază, sprijinită şi de forţe egiptene, recucerirea Sudanului (1896 -1898). După înfrângerea mişcării mahdiste în bătălia de la Omdourman (1898), Sudanul este proclamat condominium anglo-egiptean (1899 - 1955), fiind administrat de facto ca o colonie a Marii Britanii.
La Fashoda în Sudan, are loc în 1898 celebrul incident între forţele expediţionare franceze şi engleze, care aduce cele două puteri coloniale în pragul războiului. Administraţia britanică izolează sudul (treimea meridională a Sudanului), populat de triburi africane (încurajând totodată aici răspândirea creştinismului), de nordul conservator, arab şi islamic, adâncind astfel prăpastia dintre cele două părţi ale ţării.
După ce un plebiscit respinge în 1955 unirea cu Egiptul vecin, Sudanul îşi proclamă la 1 ianuarie 1956 independenţa.
La 12 noiembrie 1956 devine membru ONU.
Opoziţia dintre nordul hegemonist şi sudul marginalizat (care revendică dreptul la independenţă) degenerează într-un sângeros război civil, din chiar clipa independenţei. Războiul civil, care continuă şi astăzi, creează premisele intervenţiei forţelor armate pe scena politică, încât guvernele civile (1956 - 1958, 1964-1969, 1986 - 1989, 1993 -) alternează cu cele militare (1958 - 1964, 1969 - 1986, 1989 - 1993).
[modifică] Legături externe
Africa de Sud • Algeria •Angola • Benin • Botswana • Burkina Faso • Burundi • Camerun • Cap Verde • Republica Centrafricană • Ciad • Insulele Comore • Republica Democratică Congo • Republica Congo • Coasta de Fildeş • Djibouti • Egipt • Guinea Ecuatorială • Eritrea • Etiopia • Gabon • Gambia • Ghana • Guinea • Guinea-Bissau • Kenia • Lesotho • Liberia • Libia • Madagascar • Malawi • Mali • Mauritania • Mauriţius • Maroc • Mozambic • Namibia • Niger • Nigeria • Ruanda • Sahara de Vest (Republica Arabă Democratică Sahrawi) •São Tomé şi Príncipe • Senegal • Seychelles • Sierra Leone • Somalia • Sudan • Swaziland • Tanzania • Togo • Tunisia • Uganda • Zambia • Zimbabwe