John Rawls
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
John Rawls (21 februarie, 1921 – 24 noiembrie, 2002) a fost un filozof american , profesor de filosofie politică la Harvard şi autorul lucrărilor: A Theory of Justice (1971), în care se fundamentează doctrinar bazele statului-providenţă şi a liberalismului egalitarist (social), prin concilierea economiei de piaţă cu asistenţialismul, a libertăţii personale cu echitatea ajutorului acordat celor aflaţi în nevoie, a economiei keynesiene cu liberalismul; Political Liberalism, Justice as Fairness: A Restatement (Principiile revizuite ale Justiţiei formulate de John Rawls prevăd că fiecare persoană are dreptul irevocabil de a reclama o schemă adecvată şi totală de libertăţi fundamentale, valabilă şi pentru toti ceilalti. Inegalităţile sociale şi economice trebuie să satisfacă două condiţii: mai întâi ele vor fi legate de funcţii şi poziţii deschise tuturor conform principiului egalităţii corecte de oportunităţi şi, în al doilea rând, ele vor fi în special în beneficiul celor mai dezavantajaţi membri ai societăţii.), dar şi The Law of Peoples.
Este considerat de către mulţi drept cel mai important filosof politic al secolului XX.