Jucăria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Romanul Jucăria al scriitorului Florin Şlapac a apărut iniţial – aflăm de pe ultima copertă – în 1989 (la Editura Dacia, Cluj-Napoca), ceea ce justifică, în cazul de faţă, ca şi în atâtea altele, forma alegorică, discursul aluziv, lectura cu „cheie“. Dincolo de această (primă) impresie, cartea are o scriitură sofisticată şi – pe masură ce înaintezi cu cititul – surprinzătoare prin varietatea registrelor stilistice şi prin savoarea limbii. Căci avem de-a face, realmente, cu o carte de virtuozitate în materie lingvistică, o „jucărea“ (nu fără miză!) în buna tradiţie a „balcanismului“ nostru literar.

În legătura cu registrele stilistice care se împletesc în textura cărţii, ar mai fi de notat, lăsând de-o parte alegoria grotescă a jocului de-a puterea, prezenţa unui personaj (autobiografic, probabil), Alexandru, ce introduce o voce meditativă, evocatoare, a memoriei personale (pagini fabuloase ale memoriei „involuntare“, imagini ale copilăriei, ale mamei – Mumi – şi tatălui). Acestea contrabalansează ficţiunea „belicoasa“ şi alegorică, într-o scriitură polifonică, cu foarte multe vibrato-uri poematice (v. inserturile de natură). Închei cu unul dintre pasajele descriptive, pline de poezie: „Cei căzuţi în capcana amintirilor se prăbuşeau împietriţi în somn. Umbra lor părăsea tiptil alinierea defectuoasa îndreptându-se târâş spre orizontul oţelit, căscat ca o gură de lup care vomita fulgi nemistuiti. Vântul încerca să dea caii peste cap. Dinţii lor albi luceau ameninţător în bătaia flăcărilor răzleţe. Troienele copleşitoare apăsau drumul: capacul unui coşciug meşterit la repezeală. Din tainiţele pământului răsăreau pe alocuri colţi de piatră. Colţi de mamut. Frigul însemna frunţile crispate. Florile de gheaţa ale răsuflărilor sfredeleau aerul“ (p. 95).(Adina Dinitoiu, Observator Cultural, 2000)

[modifică] Opinii critice

• "A doua lui carte, Jucăria, îndreptăţeşte aşteptarea şi presimţirea valorii. Este o carte, o spun de la început, excepţională, care trebuie să îl aducă pe Florin Şlapac acolo unde îi este locul, adică în rândul numelor de referinţă ale generaţiei tinere (...). Jucăria este in felul ei (... ) o carte totală. În acest roman, Romanul păţeşte două lucruri esenţiale: se sfârşeşte, se epuizează, se subţiază, se manierizează, scapă de sine însuşi ca de un balast şi încearcă să se reinventeze, să viseze la ce ar putea fi. Jucăria lui Florin Şlapac reprezintă un moment de gol fertil în seria genului, şi aşa trebuie reţinut. Indubitabile, depaşind necesităţile de subiect si celelalte conventii, putandu-se exercita in sine, sunt talentul si placerea nebuna de a scrie ale acestui autor. De la care asteptăm, înca şi înca o dată, ceea ce ne-a oferit şi acum: totul."(Bogdan Ghiu, Contrapunct, 1990)

• " Jucăria este un roman atât de bine scris, de echilibrat şi profund, încât Florin Şlapac poate fi considerat fără exagerare - un prozator matur, ferice posesor al unor bogate filoane şi tehnici epice."(Mihai Dragolea, Vatra, 1990)

• "Florin Şlapac, jucătorul, este în această carte poet. Savoarea limbii este atât de perfectă încât fiecare fragment poate deveni autonom: decupat din întregul, alminteri geometric construit, el palpită, comunică. Îndragostit de cuvinte, le instalează aşa încât istoria şi discursul îşi dispută întâietatea într-o partidă cu totul remarcabilă." (Irina Petras, Steaua, 1990)