Justinian Marina
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Justinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina, (n. 2 februarie 1901, Sueşti, judeţul Vâlcea; d. 26 martie 1977, Bucureşti) a fost al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Cuprins |
[modifică] Preot de mir în Episcopia Râmnicului
Patriarhul Justinian Marina (din botez Ioan Marina) s-a născut la data de 2 februarie 1901, în satul Suieşti, fosta comună Cermegeşti judeţul Vâlcea, în familia unor agricultori harnici. La dorinţa mamei sale care dorea ca fiul ei să se facă preot şi având o înclinare nativă spre învăţătură, în anul 1915 a intrat la Seminarul Teologic "Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit în anul 1923, obţinând în acelaşi an şi diploma de învăţător, în urma examenului desfăşurat la Şcoala Normală din acest oraş.
Îşi începe lucrarea pe tărâm social la 1 septembrie 1923, ca învăţător la şcoala primară din satul Olteanca judeţul Vâlcea. După un an, la 1 septembrie 1924' este transferat, tot ca învăţător, la şcoala primară din comuna (azi oraş) Băbeni judeţul Vâlcea. S-a căsătorit apoi cu Lucreţia Popescu, fiica preotului Pavel Popescu, din comuna Braloştiţa, judeţul Dolj, la 14 octombrie 1924, după care devine preot în Băbeni. Îmbinând slujirea de învăţător cu cea de preot, s-a dovedit un adevărat apostol şi luminător.
În anul 1925 se înscrie ca student la Facultatea de Teologie din Bucureşti, obţinând titlul de licenţiat în teologie în anul 1929. În anul următor îşi dă demisia din învăţământul primar şi se consacră cu totul slujirii altaruluii. Remarcând că tânărul preot Ioan Marina dispune de însuşiri ce depăşeau aria de activitate al unui preot de sat, PS Vartolomeu Stănescu, episcopul Râmnicului, l-a chemat lângă sine şi l-a numit, la 1 noiembrie 1932, în funcţia de director al Seminarului Teologic "Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea. La aceeaşi dată este detaşat slujitor la Catedrala Sf. Episcopii.
La 1 septembrie 1933, este transferat, la cererea sa, preot la Parohia "Sf. Gheorghe" din Râmnicu Vâlcea, care se vacantase. În anul 1935 este numit şi confesor al cercetaşilor din Râmnicu Vâlcea, iar din anul 1936 şi catehet al premilitarilor din oraş.
La vârsta de 34 ani, suferă pierderea soţiei, decedată la 18 noiembrie 1935, în etate de 27 de ani. Rămas văduv, nu se recăsătoreşte, crescându-şi singur cei doi copii ai săi, Silvia şi Ovidiu, cărora le-a fost şi tată şi mamă.
La 25 august 1939, preotul Ioan Marina este mutat de la direcţia Seminarului la conducerea Tipografiei eparhiale. În numai opt luni de zile, el întrece aşteptările tuturor şi reuşeşte să achite toate datoriile către furnizorii anilor anteriori şi să restabilească încrederea pe piaţa tipăriturilor faţă de tipografia eparhială. În primavara anului 1940, predă tipografia negrevată de nici o datorie, nou-înfiinţatei Mitropolii a Craiovei. Refuză să meargă la Craiova, fiind îndurerat de desfiinţarea, la 7 noiembrie 1939, a Episcopiei Râmnicului.
Ca o recunoaştere a meritelor sale, depuse în timp de 20 de ani de preoţie, autorităţile eparhiale vâlcene l-au cinstit cu toate rangurile bisericeşti (sachelar, iconom şi iconom stavrofor cu drept de a purta brâu roşu), fiind ales în paralel ca membru în Consiliul Central al Asociaţiei Generale a Clerului din România. Ministerul Cultelor, la propunerea Mitropoliei Craiovei, i-a acordat răsplată "Meritul cultural clasa I pentru Biserică".
[modifică] Arhiereu şi mitropolit la Iaşi
Viitorul Patriarh Justinian îşi datorează ascensiunea în ierarhia Bisericii faptului că îl ajutase pe liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej să se ascundă în casa parohială din Rm. Vâlcea în urma evadării acestuia din lagărul de la Târgu-Jiu în anul 1944. Liderul comunist Ion Gh. Maurer îşi amintea că „După ce am trecut cu maşina de Craiova, la vreo 30 de kilometri, ne-am oprit într-un sat unde-am fost găzduiţi de un popă care a fost, şi el, omul comuniştilor. Maşina s-a întors la Craiova iar noi am stat în acel sat vreo trei zile până când a venit o altă maşină, din Bucureşti, să ne ducă spre Capitală." [1]
Mitropolitul Moldovei Irineu Mihălcescu, ales în scaun la 29 noiembrie 1939, era bolnav şi avea neapărată nevoie de o persoană tânără, energică şi capabilă care să-l ajute la refacerea Eparhiei, grav afectată de distrugerile războiului. Arhierul-vicar Valeriu Moglan Botoşăneanul era în vârstă şi abia putea face faţă administraţiei Spiridoniei din Iaşi. În primăvara anului 1945, mitropolitul Irineu solicită Ministerului Cultelor să înfiinţeze un al doilea post de arhiereu-vicar la Mitropolia Moldovei. Aprobându-se cererea, mitropolitul Irineu, în calitate de episcop al locului, propune alegerea în acest post a preotului Ioan Marina, de la biserica "Sf. Gheorghe" din Râmnicu Vâlcea, văduv prin decesul soţiei de aproape zece ani, pe care-l cunoştea bine de când l-a avut student şi din timpul cât a păstorit ca locotenent de episcop la Râmnic şi apoi de mitropolit la Craiova.
La propunerea mitropolitului Irineu Mihălcescu, Sfântul Sinod, în şedinţa sa din 30 iulie 1945, în urma cercetării şi examinării canonice, a aprobat alegerea preotului Ioan Marina în cel de-al doilea post de arhiereu-vicar, nou înfiinţat, la Mitropolia Moldovei, şi i-a acordat rangul ierarhic de Arhiereu, cu titulatura de "Vasluianul".
În ziua de 11 august 1945, preotul Ioan Marina este tuns în monahism, la Mânăstirea Cetăţuia din Iaşi, primind patronimicul Justinian, făcându-i-se şi hirotesia în arhimandrit. Hirotonia în arhiereu a avut loc în Duminica zilei de 12 august 1945, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi a fost săvârşită de către mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, împreună cu episcopul Antim Nica de Cetatea Albă şi cu arhierul Valeriu Moglan Botoşăneanul.
La 16 august 1947, mitropolitul Irineu Mihălcescu, fiind înaintat în vârstă şi bolnav, s-a retras din scaun şi patriarhul Nicodim l-a numit locţiitor, până la alegerea titularului, pe arhiereul-vicar Justinian Vasluianul. Întrunit la Bucureşti, în ziua de 19 noiembrie 1947, sub preşedenţia mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, în absenţa patriarhului Nicodim, care se afla pentru refacerea sănătăţii la Mănăstirea Neamţ, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales ca arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei pe arhiereul Justinian Marina.
A fost instalat în scaun la 28 decembrie 1947, în Catedrala mitropolitană din Iaşi, în cadrul slujbei Sf. Liturghii, săvârşita de un sobor de arhierei, de preoţi şi diaconi, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod, a reprezentanţilor autorităţilor de stat centrale şi locale, a numeroşi clerici şi credincioşi.
În cei trei ani cât a păstorit la Iaşi ca arhiereu-vicar şi apoi mitropolit al Moldovei, PS Justinian a depus eforturi imense pentru refacerea Eparhiei, crunt lovită de război şi pârjolită de secetă. A reorganizat sectorul economic de la Centrul Eparhial, pentru a se realiza o mai bună administrare şi control al resurselor, iar celorlalte sectoare - administrativ şi cultural - le-a stabilit programe clare de lucru şi cu termene precise.
A restaurat Catedrala şi reşedinţa mitropolitană, precum şi imobilele alăturate, care fuseseră ciuruite de gloanţe şi de schije, încât rămăseseră fără geamuri, cu zidurile crăpate şi cu găuri în acoperiş, dar şi cu inventarul răvăşit şi în parte pierdut. Le-a adus în bună stare de funcţionare, inclusiv fabrica eparhială de lumânări, care aproape că îşi încetase activitatea în anii războiului. În acelaşi timp, a completat cu călugări tineri şi destoinici personalul slujitor al Catedralei mitropolitane, numindu-l ca eclesiarh pe părintele arhimandrit Teoctist Arăpaşu.
Seceta cumplită din anii 1946-1947 a pârjolit ogoarele din zona Moldovei, adăugându-se mizeriei lăsate de război. Arhiereul Justinian a încuviinţat efectuarea primei procesiuni cu racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva, de când acestea se află la Iaşi, străbătând satele pustiite de secetă ale judeţelor Iaşi, Vaslui, Roman, Bacău, Putna, Piatra Neamţ, Fălticeni şi Botoşani. Ofrandele adunate cu acest prilej au fost împărţite după chibzuinţa PS Justinian la orfani, văduve şi invalizi, la cantine şcolare, biserici în construcţie şi la mănăstiri pentru hrana bolnavilor şi a călugărilor bătrâni şi neputincioşi.
La data de 27 februarie 1948, Patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la cele veşnice, în vârstă de 83 de ani, lăsând vacant scaunul de arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Vremurile care păreau nesigure cereau ca în funtea Bisericii Ortodoxe Române să fie aleasă o minte lucidă şi pătrunzătoare, un spirit organizator, un om tânăr suficient de energic pentru a putea să apere Biserica de încercările regimului comunist de a o desfiinţa.
[modifică] Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
Marele Colegiu Electoral Bisericesc, întrunit în capitala ţării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al României pe mitropolitul Moldovei Justinian Marina, "care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării" (din Gramata Sinodală de instalare).
La 6 iunie 1948, la ceremonia de învestitură din aula Palatului Parlamentului şi la cea de instalare din biserica "Sf. Spiridon Nou" din Bucureşti, Patriarhul Justinian şi-a prezentat programul de activitate ca patriarh. Printre obiectivele sale figurau: pregătirea clerului în duhul Ortodoxiei şi cerinţelor vremii; restaurarea monahismului românesc; reorganizarea învăţământului teologic; reîntregirea bisericească şi revenirea fraţilor greco-catolici din Transilvania la matca ortodoxă, de la care s-au desprins prin Unirea de la 1700; reînnodarea legăturilor frăţeşti cu toate Bisericile ortodoxe; promovarea relaţiilor ecumenice cu Bisericile creştine etc.
La chemarea Patriarhului Justinian adresată credincioşilor greco-catolici, la 1 octombrie 1948, s-au adunat la Cluj într-o sală de sport 37 de preoţi şi protopopi greco-catolici, care au semnat o declaraţie de revenire în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, pe motiv că nu mai doresc să primească ordine de la "Roma imperialistă". La 3 octombrie, acelaşi an, trimişii lor s-au prezentat sub escorta poliţiei la Bucureşti, înaintea Sfântului Sinod, cu rugămintea de a fi primiţi în sânul Ortodoxiei. În prealabil fuseseră caterisiţi de Iuliu Hossu, superiorul lor ierarhic.
În ziua de 21 octombrie 1948, a avut loc la Alba Iulia o mare adunare populară organizată de Ministerul de Interne, la care au luat parte peste 20.000 de clerici şi credincioşi greco-catolici din întreaga Transilvanie, prilej cu care a avut loc reprimirea solemnă a credincioşilor şi preoţilor greco-catolici (care semnaseră declaraţia) în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
[modifică] Realizările sale ca Patriarh
În ciuda tuturor dificultăţilor, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii.
La 19-20 octombrie 1948 Sf. Sinod a votat Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia având acum numai 5 mitropolii, cu 13 eparhii sufragane, la care se adaugă două eparhii româneşti în "diaspora".
În anul 1950 Sf. Sinod a hotărât - pentru prima oară - trecerea unor ierarhi, călugări şi credincioşi români în rândul sfinţilor şi generalizarea cultului unor sfinţi ale căror moaşte se găsesc în ţara noastră, iar canonizarea lor solemnă s-a făcut în anul 1955.
A creat aşezăminte de asistenţă socială pentru preoţi şi călugări bătâni (Dealu), pentru călugăriţe şi preotese bătâne (Viforâta). În anul 1948 s-a procedat la reorganizarea învăţământului teologic ortodox; de atunci şi până în anul 1989 au funcţionat două Institute teologice cu grad universitar (Bucureşti şi Sibiu) şi şase Seminarii teologice (Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamţ, Cluj, Craiova şi Caransebeş).
A întreţinut legături cu celelalte Biserici Ortodoxe surori şi cu alte Biserici creştine. A făcut vizite, în fruntea unor delegaţii sinodale, la Bisericile Ortodoxe surori: Rusă (de mai multe ori), Georgiană (1948), Sârbă (1957), Bulgară (1953, 1966 şi 1971), Patriarhiile Ecumenică (1968), de Alexandria (1971) şi Ierusalim (1975) şi Biserica Greciei (1963, 1971 şi 1975).
S-au iniţiat relaţii cu Bisericile vechi orientale, prin vizite reciproce, patriarhul vizitând: Patriarhia armeană din Ecimiadzin (1958 şi 1966), Biserica etiopiană (1969 şi 1971), Biserica coptă (1969 şi 1971), Biserica siriană din Malabar-India (1969). S-au iniţiat şi întreţinut relaţii cu o serie de Biserici romano-catolice naţionale, unele vizitate de patriarhul Justinian, în fruntea unor delegaţii sinodale: Austria (1969), Germania (1970), Belgia (1972), cu Biserica vechilor catolici şi cu Biserica anglicană (1966).
La rândul lor, delegaţii ai tuturor acestor Biserici au vizitat pe patriarhul Justinian şi Biserica Ortodoxă Română. Din anul 1961 Biserica Ortodoxă Română a reintrat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi a participat la toate acţiunile desfăşurate în cadrul mişcării ecumenice actuale: Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Conferinţa Bisericilor Europene etc.
Patriarhul Justinian a publicat 12 volume sub titlul semnificativ "Apostolat social" (Bucureşti, 1948-1976), cu toate pastoralele, cuvântările şi articolele sale. S-au editat noi periodice bisericeşti ori şi-au continuat apariţia cele vechi: "Biserica Ortodoxă Română" (din 1874), "Ortodoxia", "Studii Teologice", "Glasul Bisericii" (a Mitropoliei Ungrovlahiei), "Mitropolia Moldovei şi Sucevei", "Mitropolia Ardealului", "Mitropolia Olteniei", "Mitropolia Banatului" şi o serie de periodice editate de comunităţile ortodoxe române de peste hotare.
S-au reeditat: "Biblia sinodală", în două ediţii (1968 şi 1975); "Noul Testament"; toate cărţile de cult, fiecare în mai multe ediţii, aproape toate manualele necesare pentru învăţământul teologic superior şi seminarial, o serie de lucrări cu caracter teologic, istoric, scrise de ierarhi, profesori de teologie, preoţi, sau teze de doctorat.
În perioada de păstorire a Patriarhului Justinian s-au construit din temelie 302 biserici, au fost reparate sau restaurate alte 2345 biserici, dintre care monumente istorice 999, iar dintre acestea 128 mânăstiri, schituri şi alte aşezăminte monahale. Pe lângă bisericile nou construite care au fost împodobite cu pictură, în alte 271 de biserici pictura a fost restaurată.
[modifică] Concluzii
De la întronizarea sa ca al treilea patriarh, la 6 iunie 1948, şi până la moartea sa din 26 martie 1977, «în faţa adversităţilor la care a fost supusă Biserica», scrie dl. Mihai Urzică, «Patriarhul Justinian s-a dovedit un abil diplomat şi a căutat să ţină piept, pe cât a putut, atacurilor îndreptate împotriva Casei Domnului. El a menţinut strâns unite rândurile clerului, a sprijinit pe condamnaţii politici dintre preoţii şi călugării eliberaţi din puşcării şi a restaurat multe biserici şi mănăstiri, înfruntând sancţiunile, ameninţările şi chiar domiciliul forţat la care, pentru o vreme, a fost supus».
Patriarhul Justinian (1948-1977) a căzut victimă prigoanei comuniste, atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi admise în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbaţii, şi de 50 de ani femeile, şi în baza căruia, au fost scoşi din mănăstiri «cca 5.000 de monahi şi monahii». Aşadar, patriarhul Justinian «a avut curajul să protesteze împotriva acestui decret abuziv, motiv pentru care «a fost trimis la schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliu forţat timp de şase luni!» [2]
Patriarhul Justinian a încetat din viaţă în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferinţă şi o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijă şi l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din Bucureşti, ctitorită de el. Pe crucea încastrată în zid, Patriarhul i-a cerut meşterului să sape următoarea inscripţie: "M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în ziua aceea". [3]
[modifică] Note
- ↑ Jurnalul Naţional, 21 septembrie 2005 - Evadarea lui Dej
- ↑ Memoria, Revista gândirii arestate - Pr. prof. dr. Ioan Dură, Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române
- ↑ Justinian Marina - Un apostol al Bisericii şi al neamului românesc
[modifică] Legături externe
- Patriarhul Justinian Marina
- Justinian Marina - Dicţionarul teologilor români
- Justinian Marina - Un apostol al Bisericii şi al neamului românesc
- Patriarhul Justinian Marina intre elogiu si denigrare
| Biserica Ortodoxă Română | ||
|---|---|---|
| Mitropoliţi-Primat | Nifon Rusailă | Calinic Miclescu | Iosif Gheorghidan (prima dată) | Ghenadie Petrescu | Iosif Gheorghidan (din nou) | Atanasie Mironescu | Conon Arămescu-Donici | Miron Cristea | |
| Patriarhi | Miron Cristea | Nicodim Munteanu | Justinian Marina | Iustin Moisescu | Teoctist Arăpaşu | |
