Mănăstirea Doiceşti
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mănăstirea Doiceşti numită şi Schitul Păroaia (după numele jupaniţei Ecaterina, soţia lui Para logofăt una dintre donatoarele de la mijlocul secolului al XVII-lea) sau, mai nou, Schitul Lăculeţe, o ctitorie a domnitorului Matei Basarab mai puţin cunoscută, atât datorită insuficientelor izvoare documentare care să dea informaţii despre ea, cât şi datorită transformărilor arhitecturale şi decoramentale suferite de-a lungul timpului.
Cuprins |
[modifică] Amplasare
Mănăstirea era situată în vecinătatea satului Doiceşti din judeţul Dâmboviţa, actualmente în satul Lăculeţe, comuna Glodeni acelaşi judeţ.
[modifică] Arhitectură
Nu se cunoaşte arhitectura iniţială a construcţiei datorită afectărilor în urma cataclismelor naturale şi a refacerilor ce nu au mai respectat planurile originale. De altfel Aurel I. Gheorghiu, într-un studiu despre două monumente bisericeşti ale judeţului, afirma „[...] dacă nu ar fi fost martoră pisania citată, nimeni nu ar socoti-o opera epocii lui Matei Basarab [...]“ (Aurel I. Gheorghiu „Două lăcaşuri sfinte din trecut: mănăstirea Panaghia şi schitul Lăculeţe“ în revista „Biserica Ortodoxă Română“, nr.11-12, p.1211-1217, 1963)
[modifică] Istoric
Conform pisaniei, printre puţinele elemente din secolulul al XVII-lea care s-au mai păstrat, manăstirea de maici având hramul Sf. prooroc Ilie a fost clădită din temelii între anii 1645-1646 iar ctitorii sunt domnitorul împreună cu doamna sa Elina. La 9 aprilie 1646 era gata, aşa cum rezultă dintr-un act în care este i se confirmă primele donaţii, ale domnului însuşi (interesant este formularea în care se spune că pământul este dat de strămoşii domnului ceea ce ar putea induce ideea că mănăstirea a fost construită peste o o alta anterioară necunoscută încă) şi ale lui Tudor clucerul Doicescul, chiar ispravnicul mănăstirii, şi Ştefan cihodarul din Bărbăteşti, care au fost trecuţi la ctitori.
Printr-un act din 21 mai acelaşi an, domnitorul înzestrează mănăstirea cu livada Lăculeţe, cumpărată de la un anume Radu dărăban din Târgovişte. Această mănăstire nu este trecută în majoritatea cronicilor ţării în dreptul realizărilor lui Matei Basarab, cu toate că apare în mai multe acte ale secolului, în toate figurând ca ctitorie a marelui domnitor. Istoricul Nicolae Iorga crede că ar putea-o identifica cu o ctitorie „[...] la Bărbăteşti, pre Iazmă [...]“ dintr-o versiune a acestor cronici.
Dintr-o pisanie târzie aflăm că acest schit a fost refăcut de Constantin Brâncoveanu în 1702 în condiţii necunoscute, continuându-şi aproape neobservată existenţa până la cutremurul din 1802 când biserica este dărâmată. De refacerea ei s-a ocupat banul Grigore Brâncoveanu, urmaşul domnitorului martir.
Clădirea este dinou afectată de cutremurul din 1838, refăcută şi de data aceasta în 1849 de clucerul Iancu Nedeianu, la insistenţele, şi pe cheltuiala cuvioasei Elisabeta Brâncoveanu, văduva banului.
După 1864 mănăstirea de maici este desfiinţată iar biserica acesteia devine biserică a satului Lăculeţe aşa cum este şi în ziua de azi. Ultima reparaţie notabilă este cea din 1898 când este făcut amvonul bisericii, şi acest fapt consemnat într-o pisanie.
[modifică] Bibliografie
- Veniamin Nicolae „Ctitoriile lui Matei Basarab“, Bucureşti, 1982.
