Marea Beaufort
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Marea Beaufort | |
 |
|
| Caracteristici | |
| Suprafaţă | 476.000 km2 |
| Volum de apă | 739.000 km3 |
| Adâncimea - Maximă - Medie |
4.680 m 1.004 m |
| Tip | {{{tip}}} |
| Geografie | |
| Localizarea | Oceanul Arctic |
| Ţări riverane | Canada SUA |
Marea Beaufort mare din Oceanul Arctic, cel mai rece ocean al lumii, este situată în nord-vestul Americii de Nord, la vest de insulele Banks şi Victoria şi rămâne ascunsă sub un strat de gheaţă gros de un metru timp de opt luni pe an. Numai vara vasele pot efectua traversarea din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific, pe scurtătura pe care o oferă Marea Beaufort, urmărind coastele Canadei şi al Alaskăi. Marea Beaufort este considerată una dintre cele mai friguroase regiuni din lume. La sud, este delimitată de pustiurile vaste şi aspre ale Canadei şi ale Alaskăi.
Marea îşi datorează denumirea amiralului englez Sir Francis Beaufort, care a observat forţele eoliene şi a inventat scala care îi poartă numele şi care măsoară intensitatea vântului.
Cuprins |
[modifică] Istorie
După descoperirea Americii, navigatorii şi exploratorii au început să caute o alternativă pentru Capul Horn din sudul Americii de Sud, care trezea groaza printre marinari. Ideea circumnavigării continentului pe la nord a rămas multă vreme un simplu vis. Robert McClure a reuşit acest lucru în anii '50 ai [[secolul al XIX-lea|secolului XIX], în fruntea unei expediţii plecată în căutarea lui John Franklin, dispărut cu câţiva ani înainte. El a ajuns prin Strâmtoarea Bering la Insulele Banks, de unde a continuat călătoria cu săniile, mai departe spre est.
În anul 1903, cercetătorul şi exploratorul norvegian Roald Amundsen (cuceritorul de mai târziu al Polului Nord) a pornit într-o călătorie de-a lungul coastelor nordice ale Canadei şi Alaskăi. El a devenit astfel primul om care a reuşit să traverseze drumul Maritim de Nord-Vest pe toată lungimea sa, plutind pe un singur vas. Între anii 1903 - 1906, el a străbătut aceste ape pe un iaht mic cu motor numit"Gjøa", din Oceanul Atlantic până la Strâmtoarea Bering.
Adevăratul descoperitor al Mării Beaufort a fost Vilhjalmur Stefansson,un american de origine islandeză, care în anii '20 a cercetat viaţa eschimoşilor de pe ţărmurile acesteia.
[modifică] Geografie
Marea Beaufort este întinsă şi puţin adâncă, din ea se ridică puţine insule. Unicul golf din marea Beaufort, care se întinde între insulele Banks şi teritoriile de Nord-Vest, a primit numele de Roald Amundsen.
Cel mai mare fluviu, care se varsă în marea Beaufort, este Mackenzie, cu izvorul în Marele Lac al Sclavilor. Sistemul său fluvial este considerat al doilea ca mărime din Statele Unite, după sistemul Mississippi- Missouri.
[modifică] Climă
Clima este polară. Temperatura apei se menţine aproape de 0°C tot timpul anului. Temperatura medie atinge -28°C în luna ianuarie şi +4°C în luna iulie.
[modifică] Economie
Marea Beaufort este bogată în zăcăminte de petrol şi de gaze naturale. Condiţile extreme de climă complică exploatarea acestor resurse extrem de bogate. Insula Herschel a fost în secolul al XIX-lea un important centru al vânătorii de balene. Deşi în ziua de astăzi aceste animale , cele mai mari din lume, pot fi rareori întâlnite, pescuitul continuă să reprezinte, alături de extracţia de petrol, baza economiei acestei regiuni slab populate din America. Populaţia din cele mai mari aşezări de pe malul mării, precum Barrow de pe promontoriul cu acelaşi nume (partea vestică a mării Beaufort sau Sachs Harbour (unica localitate de pe Insulele Banks), rar depăşeşte o mie de locuitori. Nici măcar stimulentele economice puternice, precum scutirea de impozite pe venit şi credite fără dobândă pentru ce care doresc să-şi construiască o casă în aceste regiuni aspre nu au schimbat simţitor situaţia deocamdată.
