Mecanică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mecanica este o ramură a fizicii care studiază modul în care se schimbă poziţia corpurilor, schimbare numită mişcare mecanică. Fondată de către fizicianul Isaac Newton în celebra sa lucrare Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, mecanica clasică studiază legile mişcării mecanice a corpurilor macroscopice care se deplasează cu viteze mici în comparaţie cu viteza luminii. Ulterior, fizicianul Albert Einstein a generalizat mecanica clasică prin crearea mecanicii relativiste capabile să descrie şi mişcările corpurilor la viteze mari. În fine, pentru studiul mişcării corpurilor microscopice, a fost creată mecanica cuantică.
Subramurile mecanicii sunt statica, cinematica şi dinamica. Statica studiază condiţiile în care se realizează echilibrul corpurilor sub acţiunea forţelor şi a cuplurilor, cinematica descrie mişcarea mecanică neglijând cauzele acestei mişcări, iar dinamica reuşeşte să stabilească legile mişcării mecanice ţinând seama de toate cauzele care pot modifica poziţia corpurilor.