Mihai Brediceanu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mihai Brediceanu (n. 14 iunie 1920, Braşov - d. 4 martie 2005) a fost un compozitor, dirijor şi muzicolog român, fiul compozitorului Tiberiu Brediceanu.
Brediceanu a studiat pian la Conservatorul din Braşov şi teorie muzicală, dirijorat şi compoziţie la Academia de Muzică din Bucureşti, la clasa lui Mihail Jora, Marţian Negrea, Florica Musicescu, Silvia Şerbescu şi Ionel Perlea.
În afară de asta a mai absolvit cursuri de Drept şi Matematică în Bucureşti. Din 1959 până în 1966 a fost director general al Operei Naţionale din Bucureşti.
Din 1969 până în 1971 a fost director muzical al orchestrei Syracuse din New York, iar până în 1975 profesor al Universităţii Syracuse. Între 1978 şi 1980 a fost director general al Operei din Istanbul şi între 1982 şi 1990 director general al orchestrei simfonice George Enescu.
Din 1991 a fost numit din nou director general al Operei Naţionale din Bucureşti. Pe lângă nenumărate piese muzicale pentru teatru, Brediceanu a mai compus o simfonie, patru dansuri simfonice, o suită pentru orchestra de cameră, piese pentru cor, muzică de cameră şi cântece.