Oameni şi angrenaje
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Oameni şi angrenaje apare în 1951, reprezentând pentru Ernesto Sábato "expresia dezordonată a unui om al timpurilor noastre, obligat să reflecteze asupra haosului care-l înconjoară." În acest volum el analizează ideea de progres al umanităţii, de la momentul apariţiei sale şi până în prezent, precum şi perspectivele acesteia.
Eseul este structurat în patru părţi:
- "Esenţa Renaşterii". Pentru Sábato progresul raţiunii a început mai devreme de această epocă, consolidându-se în acelaşi timp cu puterea banului. Paradoxurile Renaşterii sunt discutate în amănunt, în concluzie afirmându-se că această epocă a constituit "o deşteptare a omului profan, dar într-o lume profund transformată de gotic şi creştin".
- "Universul abstract". Tema acestei părţi este procesul de abstractizare continuă a gândirii (după Renaştere) şi modul în care aceasta a lărgit sfera de acţiune a omului. Sabato reproşează însă ştiinţei dezumanizarea la care supune lumea.
- "Rebeliunea omului". Face o trecere în revistă a reacţiilor omenirii la dezumanizare: romantismul, marxismul, existenţialismul.
- "Artele şi literele în criză". Criza societăţii are ecouri şi în domeniul artelor. Sábato discută în ultima parte despre romanul modern, suprarealism şi comentează ideile lui Ortega y Gasset referitoare la dezumanizarea artei.
Deşi în Oameni si angrenaje predomină o viziune sumbră, autorul nu îşi pierde speranţa în capacitatea omului de a lupta pentru a se înălţa deasupra condiţiei sale, oricât de mari ar fi piedicile care îi stau împotrivă.
[modifică] Bibliografie
Ernesto Sabato, "Eseuri", vol.1, trad. Ileana Scipione, ed. RAO, Bucuresti, 2004.