Oratorie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Oratoria (latină oratoria, vorbire) este arta de a ţine un discurs.
Cuprins |
[modifică] Părţile discursului oratoric
[modifică] Exordiu
Prima parte a unui discurs , care urmăreşte câştigarea atenţiei şi bunăvoinţa auditorului. Face apel la sensibilitatea şi bunăvoinţa ascultătorilor.
[modifică] Propoziţiunea
Constă în formularea temei discursului în termeni scurţi, precişi şi clari. Poate căpăta şi forma unei sentinţe. Este un fel de enunţare a temei.
[modifică] Diviziunea
Constă în alăturarea părţilor mari ale discursului pentru ca auditoriul să poată urmări cu mai multă uşurinţă tema tratată.
[modifică] Naraţiunea
Este partea discursului în care oratorul dezvoltă tema şi confirmă cele anunţate prin exordiu şi prin propoziţiune. După viziunea anticilor, naraţiunea trebuie să aibă trei calităţi esenţiale. Să fie concisă, clară şi verosimilă.
[modifică] Argumentaţia
Sau confirmarea probelor. Constituie partea discursului în care se probează tot ce s-a spus în propoziţiune şi s-a dezvoltat în naraţiune.
[modifică] Peroraţia
Are un caracter practic, de aceea, epilogul va fi conceput şi rostit încât să solicite la maximum puterea de sinteză, de concentrare, a argumentelor şi totodată să angajeze personalitatea oratorului, atât raţional cât şi afectiv. Finis opus coronat.ji nu mai stiu
