Propolis
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Propolis, numit şi clei de albine, este un produs apicol sub formă solidă, cu aspect de răşină.
Cuprins |
[modifică] Etimologie
Cuvântul propolis vine din limba greacă şi înseamnă „partea dinaintea cetăţii”. Învăţaţii greci l-au denumit aşa observând cum îşi construiesc albinele stupul şi ajungând la concluzia că această substanţă joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate.
[modifică] Funcţiile propolisului în stup
Albinele produc propolis ca mijloc de apărare împotriva microbilor, a mucegaiurilor, pentru mumificarea într-un înveliş a intruşilor stupului, care sunt omorâţi de albine (cum ar fi alte insecte sau şoareci), proces ce nu permite putrezirea lor.
Propolisul mai este folosit (de către albine) pentru căptuşirea pereţilor stupului cu un strat lucios, etanş, care nu permite formarea curenţilor de aer. Acţiunea sa este antimicotică, bactericidă şi bacteriostatică, fapt ce previne îmbolnăvirea albinelor.
[modifică] Producerea propolisului
Este un produs de digestie al albinelor şi este cules de pe cel puţin 20 de specii de arbori, în special de pe mugurii de plop şi de arin, de pe frunzele, mugurii şi scoarţa coniferelor şi a plopilor, a salicaceelor (sălcii) şi a prunilor. Materiile răşinoase astfel culese sunt amestecate de albine cu secreţii salivare şi ceară.
Producerea propolisului se face în acelaşi timp cu cea a mierii şi se realizează de către albine specializate, în zilele călduroase, când temperatura este mai mare de 20°C, moment în care acesta devine plastic. De la un stup se poate recolta o cantitate de 100 - 400 g de propolis, în funcţie de regiune.
[modifică] Proprietăţi fizice
Propolisul se prezintă ca o masă lipicioasă de culoare variabilă între verde, maro şi negru, având miros aromat de răşini şi balsamuri. Este solubil în alcool şi eter şi greu solubil în apă. Greutatea specifică este de 1,112 -1,136 g/cm3. Punctul de topire este situat între 70 - 120 °C. La temperatura de 37 °C se înmoaie, iar la temperaturi scăzute este casant.
[modifică] Compoziţie
Propolisul este compus din răşini vegetale, balsam de diferite compoziţii, ceară, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan, cobalt-, la care se adaugă polen, flavonoide, secreţii ale glandelor salivare ale albinelor.
Compoziţia chimică reprezintă un amestec de substanţe, în special: derivaţii flavonici, acidul ferulic (activ contra germenilor Gram pozitiv şi Gram negativ), ceruri, aminoacizi, balsamuri, fermenţi, microelemente (siliciu, magneziu, cupru, molibden, arsen, staniu, aluminiu, vanadiu, wolfram, fier, aur, iridiu, calciu, cadmiu, cobalt, stronţiu), substanţe antibiotice, răşini, acizi aromatici, acizi. Compoziţia propolisului variază în funcţie de specia vegetală de pe care s-a cules, dar, în medie, acesta conţine 55% răşini şi balsamuri, 30% ceruri şi 10% uleiuri eterice, proporţii care sunt asemănătoare pentru orice fel de propolis.
[modifică] Proprietăţi antibacteriene
[modifică] Utilizări în medicina umană
Datorită proprietăţilor sale antivirale, antitoxice şi antiinflamatorii, propolisul se foloseşte şi în medicaţia umană. Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecţios cunoscut. Eficienţa sa a fost demonstrată în cel puţin de 200 de afecţiuni, fiind un bun stimulator al refacerii ţesuturilor afectate de răni, tăieturi şi, mai ales, arsuri, degerături. Este foarte util în vindecarea rănilor produse cu arme de foc, precum şi în cicatrizarea operaţiilor. Propolisul vindecă mucoasa bucală şi înlătură sângerările gingiilor. Balsamul de propolis protejează împotriva radiaţiilor Roentgen şi de altă natură.
