Psihoterapie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Psihoterapia o ştiinţă umanistă care vizează dezvoltarea armonioasă a persoanei şi contribuie la uşurarea suferinţei psihice. Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar şi este situată la graniţa dintre medicină si psihologie.
Ca metodă de tratament psihoterapia este o acţiune psihologică asupra bolnavului, prin mijloace şi metodologii ştiinţifice, în cadru clinic şi teoretic, care urmăreşte reducerea unor simptome sau comportamente disfuncţionale, şi reechilibrarea şi reconstrucţia personalităţii.
Cuprins |
[modifică] Psihoterapie vs. consiliere psihologică
În psihoterapie influenţarea psihicului bolnavului se poate realiza prin: discuţii, persuasiune, hipnoză, sugestie. Psihoterapia poate fi practicată de mai mulţi profesionişti (psihologi, medici), după un program riguros de pregătire.
Consilierea psihologică se deosebeşte de psihoterapie prin faptul că în timp ce psihoterapeutul se focalizează pe intervenţie psihologică în psihopatologie, consilierul psihologic se focalizează pe optimizare şi dezvoltare personală, probleme psihologice sau de patologie somatică în care sunt implicaţi factori psihologici.
Deşi diferite sub aspectul conţinutului (tipul de probleme abordate), consilierea psihologică şi psihoterapia sunt similare sub aspectul procesului şi a mecanismelor implicate.
[modifică] Consiliere psihologică
Consilierea psihologică este intervenţie psihologică (a) în scopul optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale şi/sau (b) în scopul prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament. Aşa cum consilierea juridică este specifică juristului, consilierea medicală, medicului, etc., consilierea psihologică este specifică psihologului;
Consilierea psihologică se deosebeşte şi de consilierea educaţională/şcolară. În timp ce consilierea educaţională/şcolară este focalizată pe probleme de educaţie şi carieră, consilierea psihologică implică intervenţia specialistului psiholog în optimizare personală (sănătate) şi în ameliorarea problemelor psiho-emoţionale şi de comportament.
[modifică] Psihoterapia
Psihoterapia poate fi individuală (obiectul intervenţiei este individul), în grup (obiectul intervenţiei este individul inserat într-un grup terapeutic) şi de grup (obiectul intervenţiei este grupul, spre exemplu, cuplu, familie etc.). Pentru simplificarea limbajului, sintagma „de grup” se utilizează adesea şi cu referire la psihoterapia „în grup”.
Este evident faptul că intervenţia psihologică este ghidată de mecanismele presupuse a fi implicate în starea de sănătate şi boală. Aşadar, în funcţie de aceste mecanisme avem mai multe orientări (paradigme) psihoterapeutice:
- abordarea cognitiv-comportamentală;
- abordarea dinamic-psihanalitică; şi
- abordarea umanist-existenţial-experienţială. În cadrul acestor orientări există diverse şcoli, fiecare cu particularităţi teoretico-procedurale specifice. Se estimează (Bergin şi Garfield, 1994) că există aproximativ 200 de şcoli de psihoterapie şi peste 600 de tehnici de intervenţie.
Indiferent de tipul de şcoală psihoterapeutică se pot evidenţia câteva componente comune, care se presupune că au o contribuţie majoră la promovarea sănătăţii şi la remiterea tabloului clinic:
- psihodiagnosticul şi evaluarea clinică;
- conceptualizarea clinică;
- tehnicile de intervenţie psihoterapeutică (care implică şi evaluarea rezultatelor şi a evoluţiei pacientului);
- relaţia psihoterapeutică.
[modifică] Referinţe
- David, D. (2006). Psihologie clinică si psihoterapie. Editura Polirom. Iaşi.