Războiul ruso-turc, 1806-1812
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Războiul ruso-turc din 1806-1812 | |||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
 Flota rusă după bătălia de la Athos, tablou de Alexei Bogoliubov (1824-96). |
|||||||||
|
|||||||||
| Combatanţi | |||||||||
| Imperiul Rus | Imperiul Otoman | ||||||||
| Comandanţi | |||||||||
| Mihail Kutuzov Ivan Gudovici Dmitri Seniavin Nicolai Kamenski |
Ahmet Paşa | ||||||||
| Războaiele ruso-turce |
|---|
| 1676 — 1681 |
| 1686 — 1700 |
| 1687 — 1689 |
| 1695 — 1696 |
| 1710 — 1711 |
| 1735 — 1739 |
| 1768 — 1774 |
| 1787 — 1792 |
| 1806 — 1812 |
| 1828 — 1829 |
| 1853 — 1856 |
| 1877 — 1878 |
| 1914 — 1918 |
Războiul ruso-turc din 1806–1812 a fost un conflict armat din lunga serie de războaie dintre Imperiile Rus şi Otoman.
Cuprins |
[modifică] Contextul istoric şi primele lupte (1806-1807)
Războiul a izbucnit în contextul războaielor napoleoniene. Sultanul otoman, încurajat de înfrângerea suferită de ruşi la Austerlitz, a detronat domnitorul Munteniei Constantin Ipsilanti şi pe cel al Moldovei Alexandru Moruzi, amândoi fiind consideraţi rusofili. În acelaşi timp, francezii, aliaţi în acel moment cu Turcia, au ocupat Dalmaţia şi ameninţau cu o eventuală invazie în Moldova şi Muntenia. Pentru a asigura siguranţa frontierelor sudice ale imperiului împotriva unui atac al francezilor, ruşii au mutat o armată cu un efectiv de 40.000 de oameni în Principatele Dunărene. Ca răspuns imediat, turcii au blocat traficul navelor ruseşti prin strâmtori şi au declarat război Rusiei.
La începutul conflictului, ţarul nu s-a grăbit să implice masiv armata rusă împotriva turcilor, de vreme ce armata ţaristă era implicată în luptele din Prusia cu forţele lui Bonaparte. În Muntenia, atacul masiv otoman care viza ocuparea Bucureştiului a fost oprit la Obileşti de Mihail Miloradovici şi cei numai 4.500 de soldaţi (2 iunie 1807).
În Armenia, contele Gudovici, comandând un contingent de 7.000 de soldaţi, a reuşit să distrugă puternica armată otomană de peste 20.000 de soldaţi în bătălia de la Arpachai, (18 iunie 1807).
În acelaşi timp, flota rusă din Marea Neagră de sub comanda amiralului Dmitri Seniavin a blocat strâmtorile şi a distrus flota otomană în bătăliile Dardanellelor şi Athosului.
[modifică] Campania din anii 1808–1810
În acest punct, războiul părea că se va sfârşi după semnarea păcii de la Tilsit dintre Franţă şi Rusia. Tarul Alexandru I, după ce fusese silit de Napoleon Bonaparte să semneze un armistiţiu cu turcii, a folosit răgazul obţinut pentru transferarea unor noi efective din Prusia în Basarabia. După ce armata sa din zona de sud a ajuns la un efectiv de 80.000 de oameni, ţarul a hoptărât redeschiderea ostilităţilor cu turcii. Dacă timp de un an bătrânul comandant Prozorovski (76 de ani) nu a reuşit să obţină progrese importante, noul comandant al forţelor imperiale ruse, Prinţul Bagration a trecut la acţiuni foarte hotărâte, a traversat Dunărea şi a ocupat Dobrogea. Bagration a trecut la asedierea poziţiilor fortificate otomane de la Silistra, dar temându-se de înaintarea unei armate turceşti de 50.000 de oameni venită în sprijinul asediaţilor, a evacuat Dobrogea şi s-a retras pe poziţiile de plecare din Basarabia.
În 1810, luptele au fost reluate de armatele ţariste aflate sub comanda fraţilor Kamenski au atacat cu vigoare şi au distrus forţele otomane din Pazardjik (22 mai). Fortăreaţa de la Silistra a fost izolată, iar garnizoana turcă s-a predat pe 30 mai. Încurajaţi de acest succes, fraţii Kamenski au asediat zece zile mai târziu puternica fortăreaţă de la Şumla. Aici, turcii au respins atacul ruşilor, provocându-le pierderi importante, rezultate la fel de proaste obţinând armata ţaristă şi în cazul asaltului fortăreţei de la Ruse de pe 22 iulie. Fortăreaţa de la Ruse a fost cucerită de ruşi pe 9 septembrie. După ce comandantul rus Kamenski a fost ucis în luptă, noul comandant Mihail Kutuzov a acţionat cu multă prudenţă şi a evacuat Silistra şi s-a retras spre nord.
[modifică] Încetarea războiului şi acordul de pace
Manevra înşelătoare a lui Kutuzov l-a determinat pe comandantul otoman Ahmed Paşa să-şi conducă cei 60.000 de oameni într-un atac împotriva ruşilor. Bătălia dintre cele două forţe a avut loc pe 22 iunie 1811 lângă Ruse. Deşi ofensiva turcă a fost respinsă, Kutuzov a hotărât să se retragă în Basarabia. La începutul lunii octombrie, un puternic detaşament rus a traversat în condiţiile unui secret desăvârşit Dunărea şi pe 2 octombrie a atacat în toiul noţii forţele lui Ahmed Paşa. Peste 9.000 de otomani au fost ucişi. Ahmed Paşa a fost învins, predându-se împreună cu forţele sale lui Kutuzov pe 23 noiembrie.
Pe 28 mai 1812, Kutuzov a semnat Pacea de la Bucureşti, prin care Imperiul Otoman ceda Basarabia. Tratatul a fost aprobat de tarul Alexandru I pe 11 iunie, cu doar o zi mai înainte de declaşnarea invadării Rusiei de către armatele napoleoniene.
[modifică] Bibliografie
- Османская империя: проблемы внешней политики и отношений с Россией. Москва, 1996.
