Radiocomunicaţie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Radiocomunicaţia reprezintă telecomunicaţia realizată cu ajutorul undelor radioelectrice ghidate sau nu. Radiocomunicaţia presupune existenţa unor radioemiţătoare care produc energie electromagnetică pe care o radiază în spaţiu perin antenele de emisie. Undele radioelectrice sunt captate de antenele de recepţie şi sunt transformate de radioreceptoare în semnalele electrice corespunzătoare informaţiei transmise. Calitatea informaţiei recepţionate depinde de raportul semnal/zgomot la recepţie.
Se deosebesc radiocomunicaţiile unilaterale (într-un singur sens) şi cele bilaterale (în ambele sensuri). În primul caz, un radioemiţător transmite informaţie unui singur sau mai multor radioreceptoare (d. ex. radiodifuziunea). În cel de-al doilea caz există cel puţin două radioemiţătoare şi două radioreceptoare care transmit mesaje, într-un sens şi în sensul opus, simultan (prin sistemul duplex), sau succesiv (în sistemul simplex), folosindu-se de frecvenţe purtătoare diferite, sau aceeaşi frecvenţă purtătoare.
După tipul de modulaţie se disting radiocomunicaţiile cu modulaţie în amplitudine, cu modulaţie în fază, cu modulaţie în perioadă, cu modulaţie în impulsuri (în poziţie de durată, în cod), modulaţie multiplă etc.
După informaţia transmisă, care determină şi banda de frecvenţe alocată în domeniul undelor radio prin regulamente internaţionale se disting mai multe servicii în radiocomunicaţii: radiodifuziune, radiocomandă, radiotelefonie, radiotelegrafie, radioreperaj, radiogoniometrie, radiometeorologie, radiocomunicaţii prin satelit etc.
