Reflex
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Reflexul fiziologic este reacţia unui organim printr-o acţiune automată involuntară neuromusculară declanşată printr-un anumit stimul (excitaţie). Reflexele pot sub forma unui simplu arc reflex sau cu forme mult mai complexe. Reflexele sunt de mai multe feluri ca de exemplu:
- Reflexe dobândite care apar în cursul vieţii după naştere
- Reflexe înnăscute sau moştenite
- Care la rândul lor se împart în:
- Reflexe condiţionate
- Reflexe necondiţionate
- Reflexele ajută organismele vii să reacţioneze mai prompt stereotip într-um mediu constant, astfel la ajungerea maturităţii sexuale prin reflexele sexuale se realizează reproducţia şi perpetuarea speciei prin urmaşi.
[modifică] Forme de reflexe
Condiţia formării unui reflex este determinată de starea organismului, care este capabil de a recepţiona excitantul, reflexul fiind realizat prin cooperarea organele de simţ, nervilor şi muşchilor.
Cu ajutorul reflexelor dobândite reuşeşte un organism să se adapteze unor condiţii anumite de mediu şi această adaptare asigură supravieţuirea speciei.
- Forme de reflexe;
- Reflexe necondiţionate sau înnăscute acestea apar sau imediat la naştere sau în cursul dezvoltării organismului după naştere până la maturitate, acestea sunt tipice fiecărei specii, care la stimuli asemănători declanşează automat reflexul, a cărui viteză şi intensitate variază după individ.
- Reflexe condiţionate sau coordonate sunt reflexe care se formează prin învăţarea lor în cursul vieţii fiind numite şi reflexe dobândite '.
Procesul de învăţare poate apare şi în cazul
reflexelor viscerale (sistemul nervos vegetativ) cu studiul lor s-a ocupat în mod deosebit
fiziologul rus Ivan Pavlov (1849 - 1936) a devenit renumită experienţa lui cu câinele care salivează fără să primească hrană, numai la auzul clopoţelului, după formarea reflexului condiţionat, pe care câinele l-a asociat în timpul experienţei cu administrarea hranei.
- Reflexe proprii sunt acele reflexe care la un excitant anumit într-un anumit loc declanşează întotdeauna acelaşi reflex, ca de exemplu reflexul tibio-rotulian, reflex controlat în mod frecvent de medici.
- Reflexe străine când reflexul în raport cu excitantul apare într-o altă parte a corpului, ca de exemplul reflexul cornean, când un curent de aer atinge faţa pleopele se închid automat.
- Reflexe coordonate, reflexe mobile această categorie de reflexe se referă, la fenomenul când un exitant determină o reacţie reflexă a unui muşchi sau a unei grupe de muşchi, ca reflexul suptului sau de apucare la sugari.
- se mai poate aminti: reflexele primitive sau reflexe atavice cu care nu se ocupă ramura cu studiul comportamentului din cadrul fizilologiei, putând apare la copii, fiind o formă de regresie.