Remorcher
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Un remorcher este o navă specială de dimensiuni relativ mici, dotată cu instalaţie de propulsie puternică în scopul efectuării remorcajelor maritime sau fluviale, manevrelor portuare şi uneori pentru intervenţii în caz de salvări şi incendii.
Se caracterizează prin manevrabilitate şi lungime redusă, printr-un raport mic între deplasament şi greutatea maşinilor şi prin linia chilei, care este oblică, cu pescaj mai mare la pupa în poziţie de asietă normală, pentru a preveni tendinţa de schimbare a asietei în timpul remorcajului şi pentru a păstra o bună stabilitate de drum prin deplasarea spre pupa a centrului de carenă.
Remorcajul se face prin tracţiune, în cazul curselor lungi şi uneori prin împingere (la fluviu sau în cazul unor manevre portuare, în care scop este dotat cu vinci de remorcare)