Revoluţia ungară din 1989

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

2.2 Revoluţia ungară.

Putem spune că Ungaria a avut parte de cea mai liniştită şi fructuoasă revoluţie dintre toate statele vecine din lagărul sovietic Pe de o parte ea a beneficiat de o opozitie puternică care s-a constituit în diferite partide: Alianţa Tinerilor Democraţi (FIDESZ), Forumul Democrat Maghiar, Alianţa liber democrată (SzDSz). Al doilea factor determinant au fost schimbările la vârful partidului comunist ungar, care au culminat, în decembrie 1988, cu renunţarea lui Károly Grósz la şefia partidului şi a guvernului în favoarea lui Miklós Németh. Conducerea partidului comunist ungar se vede obligată să facă din ce în ce mai multe concesii forţelor de opoziţie, “fiind pusă chiar în situaţia de a negocia cu aceste forţe căi şi modalităţi de guvernare a ţării împreună” . Iniţial, Parlamentul adoptă un proiect de revizuire a Constituţiei considerat, pe moment, apogeul reformei politice În proiect erau trecute idea creării postului de preşedinte al republicii ales prin vot universal (desprins astfel de sub tutela partidului). În fine, la mijlocul lunii aprilie are loc o remaniere drastică a Biroului Politic, ocazie cu care poziţia reformatorilor din elita partidului – noţiune inexistentă, spre exemplu, în partidul comunist din România – se întăresc considerabil, profitând de intrarea în guvern, în iunie 1988, a comunistului reformator Imre Poszgay. Au fost eliminaţi din funcţie ministrul afacerilor externe, Peter Varkonyi, ministrul industriei Frigyes Berecz, ministrul culturii, dr. Jobor Czibere, preşedintele CSP, dr. János Hoos . Aceste acţiuni exprimă dorinţa lui Károly Grósz de a rezolva problemele socialismului pe căi democratice, în cadrul unui sistem pluripartidist. În cadrul partidului s-a constituit un “cerc al reformei” care preconiza împărţirea puterii cu alte forţe politice. Una dintre aceste forţe era Forumul democratic ungar, înfinţat în decembrie 1988. La 7 iunie 989 s-a constituit Mişcarea pentru o Ungarie Democrată. . Această escaladare a forţelor prodemocratice spre preluarea puterii se definitivează odată cu organizarea unei “mese rotunde”, după modelul polonez. Primele tratative între reprezentanţii Partidului Muncitoresc Socialist Ungar şi cei ai grupăriilor şi partidelor din opoziţie a avut loc pe 13 iunie 1989 cînd s-au exprimat poziţii, din partea reprezentanţiilor P.M.S.U, cu privire la continuarea negocierilor cu opoziţia. Au fost prezenţi de asemenea şi 120 ziarişti, majoritatea fiind străini. Momentul de răscruce al revoluţiei maghiare îl reprezintă data de 16 iunie 1989, când au avut loc evenimentele pentru reînhumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Imre Nagy şi colaboratoriilor săi condamanţi şi executaţi pentru rolul jucat în evenimentele din 1956. Aproximativ 200 000 de persoane participă la festivităţi precum şi reprezentanţii instituţiilor de bază din Ungaria. Ceremonia are efectul pe care l-a avut vizita Papei în Polonia în vara lui 1979. După acest eveniment, regimul este golit de orice legitimitate iar transformăriile politice, economice şi sociale vor găsi un sprijin tot mai puternic în statele occidentale. Conducerea Ungariei a invitat la Budapesta reprezentanţii exilului românesc pantru a participa la funerariile vcitimelor represiunii din 1956. Cu acest prilej a fost adoptată Declaraţia de la Budapesta din 16 iunie, în care se stipula că Transilvania era un spaţiu de coplementaritate, în cadrul căruia dreptul de reprezentare politică autonomă trebuia garantat. Avalanşa schimbărilor nu putea ocoli nici partidul în sine – la 23 iunie o şedinţă a Comitetului Central alege o conducere colectivă a partidului, cu Nyers Resz ca preşedinte şi Károly Grósz ca secretar general – şi nici monştri sacri ai regimului: la 8 mai 1989, Kadar este exclus din Comitetul Central al PMSU . S-a precizat că preşedintele partidului răspunde de relaţiile internaţionale ale acestuia, iar secretarul general se ocupa de problemele vieţii interne de partid. A fost constituită “Comisia pentru învăţămintele drumului nostru istoric”, şi pentru declaraţia program a PMSU, condusă de Imre Posgay Evenimentele reformiste din Ungaria au atras atenţia celorlalte state socialiste care doreau să urmeze acelaşi drum dar erau împiedecate de liderii conservatori aflaţi la conducerea partidului comunist. Cel mai mare ecou pe care masa rotundă din Ungaria l-a produs a fost în RDG. Începând cu 2 mai, Ungaria produce o surpriză planetară prin ridicarea – în egală măsură simbolică şi pragmatică – a sârmei ghimpate de la graniţa cu Austria. Ceea ce va urma devenea previzibil: un adevărat exod a germanilor spre RDG via Ungaria. Acest lucru a devenit oficial începând cu seara zilei de 11 septembrie când ministrul de externe al Ungariei, Gyula Horn a făcut publică rezolvarea situaţiei refugiaţiilor est-germani din Ungaria. El declara că posesorii de paşapoarte est-germane pot pleca din Ungaria în orice direcţie vor. Explicaţia pentru acest gest era că “Unagria nu mai poate tolera situaţia existentă, ea punând în pericol securitatea graniţelor ungare în actuala stare de dezordine şi indisciplină ce domneşte la frontieră” . La această soluţie, cancelarul Heltmut Kohl a avut o reacţie extreme de relevantă. El considera că ceea ce a făcut Ungaria pentru germani nu va fi uitat niciodată. Ungaria a intrat în vizorul Marilor Puteri, în special al Americii, care dorea să ghideze într-un fel evoluţia evenimentelor de la dictatură la democraţie. La 11 iulie, preşedintele american G. Bush, după o escală de 48 de ore în Polonia, face o vizită la Budapesta. Mesajul său pentru comuniştii reformatori şi membrii opoziţiei îndemna la prudenţă în acţiuniile întreprinse pentru a nu-i supăra pe conservatorii sovietici. Poziţia prudentă a lui G. Bush poate fi explicată prin faptul că situaţia din Europa de Est este fluidă, nimic nu este decis. Situaţia din Ungaria şi Polonia poate oricând să ia un curs nedorit. Pierderea puterii de către Gorbaciov ar fi blocat procesul democratizării în Europa de Est. Conservatorii de la Kremlin nu trebuie alimentaţi cu argumente prin declaraţii imprudente. Susţinerea lui Gorbaciov este deci o parte esenţială a politicii S.U.A. În aceste conjucturii interne şi internaţionale extrem de fluctuante, trendul reformist din P.M.S.U a fost confirmat la congresul extarordinar din 6-7 octombrie, când s-a hotărât transformarea partidului comunist în Partidul Socialist Ungar, noul partid abandonând principiile centralismului democratic şi dictaturii proletariatului. Momentul nu a marcat însă dispariţia P.M.S.U din spectrul politic maghiar. A fost organizat un congres, la 17 decembrie, cel de-al XIV-lea congres al partidului. Congresul a adoptat noul statut şi a ales noul preşedinte al partidului, în persoana lui Gyula Thurmer (35 ani ), cu studii în Uniunea Sovietică. Partidul numărând în acest moment cca. 65 000 de membrii, a avut un impact electoral neglijabil La 18 octombrie, în Parlamentul maghiar a început discutarea şi adoptarea amendamentelor constituţionale asupra cărora s-a căzut de acord la negocierile din cadrul “mesei rotunde”. S-a hotărât consultarea populaţiei în cadrul unui referendum. Acesta a fost organizat pe 26 noiembrie. Populaţia a fost chemată să-şi spună cuvântul asupra a patru chestiuni: menţinerea gărzilor muncitoreşti, desfinţarea celulelor comuniste la locul de muncă, contabilizarea bunurilor partidului şi preluarea lor de către stat şi desfăşurarea alegerilor prezindenţiale la 7 iuanuarie 1990. Peste 95% din cei prezenţi la vot s-au pronunţat pentru desfinţarea celulelor comuniste la locul de muncă şi a gărzilor muncitoreşti, contabilizarea bunurilor partidului . La 21 decembrie, când Ceauşescu ţine ultimul discurs în faţa mulţimii, Adunarea Naţională votează la Budepesta dizolvarea sa şi organizarea de alegeri libere pentru 25 martie 1990. Putem conchide că revoluţia antisocialistă din Ungaria s-a caracterizat printr-o lipsă a manifestaţiilor de stradă violente de orice fel, ceea ce face cazul Ungariei diferit de cel al Poloniei. Cazul maghiar de revoluţie rămîne, de asemenea, primul care a demonstrat posibilitatea concretă a folosirii alegeriilor libere ca soluţie pentru abandonarea socialismului.