Simone de Beauvoir

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Literatură franceză

Pe categorii

Istoria literaturii franceze

Medievală
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Scriitori francezi

Listă de autori de limbă franceză
Scriitori pe categorii
Romancieri - Dramaturgi
Poeţi - Eseişti
Nuvelişti - Proză scurtă

Portal Franţa

Portal Literatură

Simone de Beauvoir (n.9 ianuarie 1908 - d.14 aprilie 1986) a fost o eseistă, scriitoare (Premiul Goncourt 1954), şi în acelaşi timp o figură de marcă a existenţialismului şi a feminismului în Franţa, militantă a mişcării intelectuale contestatare de după război. Născută într-o familie burgheză şi catolică, adoptă ateismul încă din adolescenţă, hotărându-se să-şi dedice viaţa scrisului şi studiului. Îl întâlneşte pe Jean-Paul Sartre, cu care va lega pe parcursul întregii vieţi o relaţie de iubire şi prietenie devenită legendară. Începe ceea ce va numi faza "morală" a vieţii sale, obiectivată mai întâi prin eseul Pyrrhus et Cinéas (1944), romanul L'Invitée şi, în sfârşit, publicarea lucrării filozofice Pour une morale de l'ambiguïté, în 1947. Alături de Jean-Paul Sartre, va construi proiectul existenţialist, deopotrivă etic, filozofic şi literar, al intelectualului angajat. Militează public alături de acesta, criticând poziţia Franţei în conflictul din Algeria şi manifestându-se în general împotriva colonialismului anacronic şi a oricărei opresiuni colective sau individuale.

În 1949 apare faimoasa sa lucrare Le Deuxième sexe (Al doilea sex), în care e descrisă cu splendida acribie argumentativă o istorie a opresiunii feminine de-a lungul secolelor şi o tipologie a caracterelor deformate astfel de o tradiţie milenară. Tratatul, considerat o biblie a feminismului, porneşte de la cartea lui Sartre, Fiinţa şi neantul.

Respingând mitul pios şi rizibil al "eternului feminin", ideea unei "naturi" feminine ca esenţă imuabilă şi eternă, statuează celebrele cuvinte: "Nu te naşti, ci devii femeie". În anii următori, după premiul Goncourt acordat pentru romanul Les Mandarins, interesul său se va îndrepta spre scrierile autobiografice, în care va descrie cu precădere anii petrecuţi lângă Sartre în diversele angajări şi evenimente ale epocii. Participă alături de el la multiple acţiuni publice şi la redactarea revistei Les Temps modèrnes, îngrijindu-se în acelaşi timp şi de buna editare a manuscriselor sartriene. Moare la şase ani, zi după zi, de la moartea lui, lăsând în urmă o remarcabilă operă literară, eseistică şi memorialistică. În La Cérémonie des adieux va înregistra aceste ultime cuvinte ale lui Sartre: "Moartea nu ne va reuni. Aşa stau lucrurile. Cu toate astea, e splendid în sine că am reuşit să ne trăim vieţile în armonie pentru atâta vreme." Trupul său va fi îngropat în cimitirul Montparnasse, alături de cel al lui Sartre.

[modifică] Citate reprezentative pentru operă

Nu te naşti, ci devii femeie.
Nu murim din cauză că ne-am născut, nici pentru că ne-am trăit viaţa, nici de bătrâneţe. Murim de ceva.
Umanitatea preferă viaţa, raţiunilor de a trăi.
Ceea ce e scandalos într-un scandal e faptul că ne obişnuim cu el.
O libertate care nu foloseşte decât la negarea libertăţii trebuie negată.
Nu indivizii sunt vinovaţi de eşecul căsătoriei: instituţia însăşi e originar pervertită.
Orice reuşită ascunde o abdicare.
Ştim că fiecare om e muritor, dar nu şi că umanitatea trebuie să moară.
A trăi înseamnă a îmbătrâni, nimic mai mult.
Sclavul care se supune a ales să se supună.
Tineretul nu-i iubeşte pe învinşi.
Pentru a lăsa o urmă pe lume, trebuie să fii solitar.
Trebuie să privim viaţa ca pe o partidă pe care o putem pierde sau câştiga.