Portal:Societate/Introducere
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Societate este un grup de oameni care formează un sistem semi-închis. În sens restrâns, termenul societate se referă la un grup mare de oameni care au o cultură şi instituţii proprii. O societate este o reţea de relaţii între oameni. Cuvântul societate derivă din cuvântul din limba franceză société, ale cărui origine se află în latinescul societas, însemnând o asociere prietenească cu ceilalţi şi provenind de la socius care înseamnă asociat, camarad sau partener de afaceri. Însemnătatea cuvântului societate este în strânsă legătură cu ceea ce este considerat a fi social.