Storojineţ

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Storojineţ este un oraş reşedinţă de raion în oblastul (regiunea) Cernăuţi, Ucraina. În perioada interbelică a fost reşedinţa judeţului Storojineţ (interbelic) din Regatul României.

[modifică] Comunitatea românească

Raionul Storojineţ are o populaţie compact românească în sudul său, în jurul satului Crasna.

Crasna, localitate românească din Bucovina, azi regiunea Cernăuţi, Ucraina.

Cercetările arheologice au scos la iveală date importante privitoare la continuitatea aşezărilor omeneşti în zona Crasnei. Astfel, în actele de demarcaţie austriece Metzger din anii 1782 şi 1783 sunt trecute mai multe movile (tumuli) în Crasna, în stânga Sireţelului. De asemenea, se menţionează mai multe întărituri de pământ numite Zamcă înspre Ciudin (Ciudei), apoi la Dealul Cruşilor, aproape de pârâul Soloneţ, la Petruşica, Rucov Falasiuni, Runcu Basoli, şi chiar Zamca, aproape de Dealul Cruşilor. Hotarele comunei erau marcate prin movile până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Enumerăm o movilă în pădure la ‘’preluca cu movilă’’, una în Arşicioara pe locul lui Toader Hasna (spre Straja), trei movile pe Petruşca în dealul lui Alexi, ca hotar cu Vicovul de Sus şi Straja, trei movile la Paltini, în Bucovul lui Goian, ca hotar cu Straja şi Coşciuia. Crasna apare în mai toate hărţile întocmite înainte de ocuparea Bucovinei de Casa de Austria. În copia lui J. B. d’ Anville din anul 1737, după harta principatului Moldovei întocmită de Dimitrie Cantemir, regăsim satul Crasna în districtul (ţinutul) Sucevei. Putem enumera apoi harta redactată de F. G. Bawr în Carte de la Moldavie pour servir a l’Historie militaire de la guerre entre les Russes et les Turcs, publicatã la Amsterdam în 1783, ridicatã între 1768 – 1774, pe timpul Moldovei. După venirea austriecilor, găsim ridicarea în plan a lui Daniel Werenka din anul 1774, unde în sectorul 33 sunt trecute atât satul Crasna cât şi cursurile de apă, pădurile din împrejurimi, casele şi biserica. O descriere amănunţită a aşezării şi proprietarilor găsim în hărţile cadastrale ale domeniului Krasna Ilschi, executate la scara 1: 12360, în anul 1855 de Nicolaus Biliewicz şi Iohann Bergov. S-au mai găsit, la confluenţa pârâului Soloneţ cu Sireţelul, vârfuri de săgeţi, un pumnal rupt şi o secure, toate din fier. O tradiţie susţine despre cătunul Falcău - situat între Crasna de astăzi şi Straja – că ar fi vechiul Valcau al dacilor. Astfel, când s-a făcut fabrica de ciment de la Valcau, tăindu-se o parte de pădure foarte veche, s-au aflat sub rădăcinile mai multor copaci urmele unui zid. Risipindu-se zidul acela s-a aflat o piatră pe care sta scris că acolo a fost un sat al dacilor. Despre acest lucru a scris Simeon Florea Marian în anul 1894 în revista "Vatra", anul I, paginile 208-210.

Din epoca romană, se află puţine obiecte găsite în Bucovina. Monedele romane însă provin în număr foarte mare, iar după locul descoperirii lor putem deduce aria de răspândire şi comerţul. O descoperire importantă a avut loc în anul 1885, foarte aproape de Crasna, în Banila Moldovenească când, cu ocazia defrişării pădurii de către slovaci, s-a găsit un ceaun plin de monede romane de argint, între care monedele familiilor romane Caecina, Monatia şi Servilia. În pădurea Crasnei, între bolovani, s-a mai descoperit la finele secolului al XIX-lea un colan (Torquee) de formă serpentină. În afara depozitelor menţionate, în Crasna s-au mai descoperit topoare de fier, fiind datate în limitele secolelor XII – XV, reprezentând arme de atac sau de apărare. Tradiţia spune că primul descălecător în această vale romantică ar fi fost un cioban cu numele GHERMAN, ce a venit cu turmele de oi pentru a le adăposti aici. Există şi un mic sâmbure de adevăr dacă stăm să ne gândim că prima biserică construită în Crasna – cu un cimitir în jurul ei – a fost situată în jurul aşezămintelor familiilor Gherman, pe un dâmb în punctul cel mai romantic din valea Crasna pe malul apei Sireţel. Bătrânii satului mai povestesc că familiile Gherman au păstrat unele obiceiuri până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, obiceiuri ce nu se regăsesc la ceilalţi locuitori din Crasna. De exemplu, se afirmă că femeile, când pregăteau mâncarea şi fierbeau carnea, nu o puneau în întregime în oală, ci o parte era legată cu o sforicică şi lăsată să atârne afară; reminiscenţă încă de pe timpul năvălirii tătarilor când populaţia surprinsă, apuca carnea ce era legată de capătul unei sfori şi fugea în pădurile din apropiere.

Din punct de vedere istoric, prima menţiune documentară a satului Crasna este cea din 15 iunie 1431, dată de Alexandru cel Bun, prin care întărea vornicului Cupcici toate satele lui, printre care şi jumătate de Crasna, cumpărată de la spătarul Şandru, fiul lui Baliţă Mândricică, fratele lui Mihail. Pergamentul bine păstrat, de dimensiuni : 42,5 x 36,5 cm., cu pecete atârnată pierdută, se află în prezent la Arhivele Naţionale din Bucureşti (LXXXV/42). O copie a acestui document se află şi la Academia Română, manuscris 5231, filele 274 – 277. Aşadar primul proprietar al Crasnei este spătarul Şandru, care stăpânea satul cu mult înainte de prima menţiune documentară de la 1431. H. H. Stahl sublinia faptul că din cele 755 de sate menţionate în documente până la anul 1449, un număr de 607 sate printre care şi Crasna - adică 80,3% - au hotare străvechi, dinainte de întemeierea Principatului Moldovei. Toate documentele istorice referitoare la Crasna în număr de aproape 50 sunt reproduse în întregime în anexe, şi aceasta pentru a nu face obositoare lecturarea cărţii. În continuare vom face o incursiune în actele şi istoria Crasnei. Ştefan cel Mare a trecut şi poposit în Crasna Putnei, conform documentului din 15 ianuarie 1488, prin care domnitorul confirmă lui Stan şi fratelui său Dan satul Volhoviceştii « Wolhowyczesciiey » la Crasna, cumpărat de la Ion, fiul lui Petru Roşca, cu 200 de zloţi tătăreşti. Tradiţia aminteşte ca proprietar al Crasnei pe starostele Grigoraş, aşa-zisul logofăt, la începutul secolului al XVI-lea. Acestuia i-ar fi urmat Iordache Cantacuzino, mare vistiernic, şi apoi Gheorghe Ursache care a lăsat-o moştenire fiului său Dumitraş Ursache, sulger mare.

La 30 iunie 1522, Ştefan Voievod dăruieşte Episcopiei de Rădăuţi un loc de prisacă, la obârşia Crasnei, anume Hruzca, unde a fost de demult prisaca domnească. La 11 ianuarie 1613, Ştefan al II-lea Tomşa, domnul Moldovei, întăreşte mănăstirii Putna satul Crasna, ţinutul Suceava, dăruit de Filoftei, fost episcop de Huşi. La 4 martie 1652, Ieremie, Ileana comisoaia şi Alexandra visterniceasa împart între ei moşiile rămase de la părintele lor, logofătul Gavrilaş Mateiaş. În anul 1662 menţionăm un catastih de sate întregi şi părţi din acestea, ale lui Grigore Ursache, mare vistier, zestre de la socrul său, răposatul Gheorghe hatman, şi soacra sa, Alexandra, jupâneasa răposatului Iordache spătar, dăruite de domni şi cumpărături, scoase din urice şi ispisoace, anume: Litenii (Litănii) şi jumătate din Crasna, zestre de la soacra sa Alexandra, (...), toate în ţinutul Suceava. La 1 Mai 1696, fostul sulger Dumitraşco Ursachie vinde căpitanului Alexandru Ilschi jumătate de sat din Crasna, ţinutul Sucevei. La 8 iulie 1699, Antioh Cantemir voievod întăreşte uric Episcopiei Rădăuţi din Ţara Moldovei şi episcopului Lavrintie stăpânirea peste sate(...) şi un loc de prisacă în fundul Crasnii, ce se cheamă Hruşca, dăruite de Ştefan voievod. La 15 iulie 1701, Constantin Duca voievod întăreşte uric Episcopiei Rădăuţi – unde era Nicolae Vasilievici episcop – stăpânirea peste daniile domnilor de mai înainte şi ale ctitorilor printre care se pomeneşte de un alt uric de la Ştefan voievod pentru un loc de prisacă ce se cheamă în fundul Crasnii, numit Hruşca (Ispisoc de la Constantin voievod).

La 10 august 1724, în Iaşi, Mihai Racoviţă Voievod comunică lui Calistru, episcopul de Rădăuţi, că jumătate de Crasna, ţinutul Suceava, a trecut la Miron Gafenco, moştenire de la socrul său, căpitanul Alexandru Ilschi. Cronica Episcopiei de Rădăuţi ne arată că Episcopul Calistru a mărturisit (...) în 9 martie 1727, tras la divan de Maria, văduva lui Dumitraşco Ursachi, biv vel sulger mare, că jumătate din satul Crasna este proprietatea lui Miron Gafenco. Judecata pentru această parte din Crasna s-a sfârşit abia în 15 ianuarie 1730. La 15 ianuarie 1730, în Iaşi, Grigore Ghica întăreşte lui Miron Gafenco uricar, ginerele lui Alexandru căpitanul, jumătate din Crasna. Cealaltă jumătate de sat este a mănăstirii Putna, care a primit-o de la răposatul Calistru, fost episcop de Rădăuţi. Cronica Episcopiei de Rădăuţi ne arată că Antonie a devenit deja în toamna anului 1729 mitropolit al ţării. El întări în 12 martie 1731 zapisul lui Miron Gafenco uricariul, către Nicolai Talpă privitor la jumătate din Crasna, la care renunţase el mai înainte împreună cu Misail, egumenul Mănăstirii Putna.

La 12 ianuarie 1736, Grigore al II-lea Ghica, domnul Moldovei, dă carte lui Macarie egumenul şi soborului Mănăstirii Putna să fie volnici a stăpâni satele Ostriţa, Cozminul, Ropcea şi Crasna, împresurate de Ion vornicul, Bainschie Dumitraşco, Sorocianul şi Gafenco şi să ia dijma după obicei. La 12 octombrie 1742, Constantin Mavrocordat, domnul Moldovei, porunceşte ispravnicilor de la ţinuturi să împlinească de la vecinii pe care-i va arăta Miron Gafencu împrăştiaţi din satele sale Crasna, Ilişău şi Banila, câte doi lei. La 5 iunie 1751, Constantin M. Racoviţă Voevod întăreşte lui Nicolae Ilschi partea sa de Crasna, ţinutul Sucevei. La 5 noiembrie 1761, avem documentul de hotărnicie a satului Crasna: „Din porunca luminatului prea înălţat Domnul nostru Mărie sa, Grigore Ioan Voevod, am fost rânduiţi hotarnici la satele sfintei mănăstiri Putna ce au avut la ţinutul Socevii, pentru care au jăluit Măriei Sali lui Vodă sfinţia sa Pahomii egumenul cu tot soborul mănăstirii Putna că s-au împresurat moşiile mănăstirii de cătră unii şi alţii din megieşii ce să hotărăscu cu moşiile mănăstirii, şi având mănăstirea o moşiea giumătate de sat de Crasna pe apa Siriţălului, dată daniea de la răpousatul Filothei, episcopul Huşilor, ce-au fost de postrih de mănăstirea Putna, după cum anume arată în doaă ispisoace domneşti de la răpousaţii luminaţii Domni, care ispisoace întărescu stăpânirea mănăstirii pe această giumătate de sat care o stăpâneşte Alexandru Ilschi carele fiind aşezat şi cu şidere acolo şi călcând hotarul satului peste tot cuprinzând şi slujba a tuturor oamenilor ce lăcuescu acolo să lipsea mănăstirea Putna de tot venitul şi folosul acii moşii, şi noi după poroncă ce-am avut a hotără moşiile mănăstirii am făcut cercetare şi pentru hotarul acii moşii fiind şi Alexandru Ilschi de faţă şi această moşie fiind între munţi mergând hotarul ei la apus şi la răsărit şi având opcine de munţi mari despre înbe părţile înpregiur nu s-au mai însămnat cu alte sămni, fiind hotărâtă cu opcinile munţilor şi numai pe vale prin mijlocul moşii are puţintel câmpu şi poeni şi măsurându-să lungul moşiei prin mijlocul moşiei şi a câmpului s-au aflat o sută douăzeci de funii şi funie de douăzeci stânjeni şi stânjănul de opt palme domneşti, s-au însămnat cu optu pietri hotară care s-au pus în lungul câmpului despărţind mijlocul rămăind giumătate de câmpu în parte de sus şi giumătate în parte de gios, şi într-această măsură prin mijlocul câmpului rămâne şi silişte tăetă în două şi s-au dat giumătate de sat parte de gios în parte mănăstirii despre munţii Vicovilor, şi cu poiana slatinii ce iaste în munţi despre Vicove, şi pe această parte a mănăstirii ce iaste pe din gios cuprinde şi apa Siriţălului, iară parte ce din sus a Crasnei au rămas în parte lui Alexandru Ilschi, cu poiana din pogorul Crasnei ce să numeşte despre pârâul Corbului cuprinzând giumătate de silişte şi pe parte din sus a lui Ilschi, şi măsura siliştii încă să se ştie că au cuprinsu 16 odgoane. Iarăşi cu aceeaşi funii ce s-au măsurat şi celalalt câmpu, şi această măsură a siliştii s-au tăet în două şi în capul hotarului despre răsărit osăbit de piatra ce iaste pusă în capul hotarului, în pogor, s-au făcut şi bour într-un arin şi taea peste topliţă şi piste apa Siriţălului pe la un bour ce s-au mai făcut într-un brad, de acolo apucă opcina spre Vicove care să înpreună cu alte opcine ce încungiură hotarul despre Vicove. Iară piatra ce s-au pus în fundul câmpului despre apus, ce caută în prislop spre apus până în opcina ce să hotărăşte Crasna cu Banila, şi această piatră desparte opcina în două şi obârşiile ce să prăvale din opcină de curgu cătră Siriţăl, să fie a părţii de gios, iară obârşiile pârailor Căcacii ce curgu cătră parte de sus să fie a părţii de sus. Într-acestaş chip s-au dat hotar despre amândouă părţile cu dreptate ce s-au căzut şi aşa să aibă a-ş stăpâni cineş parte sa, în sămnile ce s-au arătat mai sus şi pe hotărâre ce s-au făcut. Am dat această mărturie hotarnică la mâna părinţilor călugări de Putna ca să le fie de cradinţă.” La 11 martie 1762, Gavril mitropolitul Moldovei cu doi boieri dă mărturie pentru Crasna, ţinutul Sucevei, din care: jumătate este a Mănăstirii Putna, iar jumătate a lui Alexandru Ilschi. La 2 septembrie 1762, Grigore Callimachi, domnul Moldovei, întăreşte Mănăstirii Putna jumătate din satul Crasna aflat în ţinutul Sucevei. La 13 ianuarie 1764, Grigore Callimachi, domnul Moldovei, face ştire lui Pahomie egumen şi întregului sobor de la mănăstirea Putna că a scutit satele mănăstirii, printre care şi Crasna, de conace, podvezi, cai de olac, solărit, folărit de pielicele, caşcaval şi de altele ce ar cere folarii. De asemenea, interzice vornicilor de Suceava, căpitanilor de târgul Siretului, şugubinarilor şi altor globnici să impună oamenii mănăstirii. În anul 1774, Consiliul Aulic de Război întocmeşte o listă a satelor Bucovinei luate în evidenţă de Oficiul Cadastral cezaro-crăiesc, şi întinderea lor în jugăre şi stânjeni. Aflăm că satul Crasna era denumit la poziţia 120 a listei Krasna (Ilschy) şi avea o suprafaţă de 12.360 ari (joch) şi 378.7 stânjeni (kift); iar la poziţia 121 apare Krasna (Cameral) ce avea o suprafaţă de 3167 ari şi 26.6 stânjeni. La 24 septembrie/5 octombrie 1777, locuitorii satului Crasna au depus jurământul de credinţă către Casa de Habsburg. La 23 ianuarie 1782, în faţa comisiei austriece apar ieromonahul Ioasaf şi călugărul Atanasie şi declară că Mănăstirea Putna a fost zidită de Ştefan cel Mare în anul 1466. În cordon, adică în Bucovina, mănăstirea Putna stăpâneşte 14 moşii din ţinutul Sucevei, printre care şi jumătate din Crasna. Un document datat în 15 mai 1784 la Viena, menţionează că Taddeus Piethner von Lichtenfels, consilier aulic şi comisar imperial, înaintează Cămării Aulice – Secţia monetară şi montanistică (Hofkammer in Munz und Bergwesen) raportul său detaliat privitor la călătoria întreprinsă în Bucovina în toamna anului 1783, cu scopul de a cerceta resursele de sare ale provinciei. S-a prospectat slatina din Crasna, din punct de vedere hidrostatic, chimic, al salinităţii, geografic şi geologic. În urma acestor prospecţiuni, von Lichtenfels propune, între altele, continuarea prospecţiunilor în Crasna fiind numit Hofmann, substitut al Tribunalului minier din Bucovina în funcţia de şef al acestor lucrări de prospectare şi exploatare a sării. La 16 octombrie 1784, Paisie interimar şi Gherasim ecleziarhul Mănăstirii Putna trimit consistorului izvod de munţii care s-au arendat, moşiile de pe Suceava care nu s-au arendat, iar printre moşiile de pe Siret date în arendă sunt şi cele din Crasna-Ciudei. La 14 ianuarie 1787, Alexandru Ilschi înzestrează pe fiica sa Anastasia, căsătorită cu Vasile Vasilco, dându-i lucruri din casă. La 15 decembrie 1787, Sanda Volcinceasa, fiica lui Nicolai Ilschi, vinde fratelui ei, Alexandru Ilschi o treime din un sfert din Crasna. Într-un dosar de evidenţe financiare din Lemberg, la 25 Iunie 1788, certificat sub semnătura reprezentantului imperial Joseph gf. Brigiolo, sunt menţionaţi doi boieri (’’masili’’) din Crasna, anume: Alexandru Ilschi – care plătise suma de 11 florini şi 2 cr. – şi Gheorghie Galerie – cu suma de 44 cr. La 12 martie 1794, la Cernăuţi, are loc următoarea învoială: verii Ilschi primesc un sfert din Crasna şi cedează părţile din Vilaucea şi Zamostia, dând în plus încă suma de 1000 lei. La 10 februarie 1796, Gheorghe Galer, Alexandru Ilschi şi Sanda Volcinceasa stăpânesc împreună un sfert din Crasna. La 20 mai 1798 în Crasna se încheie testamentul Mariei Galer, fiica lui Neculai Ilschi şi a Ilinchii, născută Flondor. Ea lasă fiilor ei Ioniţă, Costachi şi Ştefan partea ei din Crasna, anume o şesime din jumătate. La 1 noiembrie 1798, este un document prin care Alexandru Ilschi dăruieşte fiilor săi Iordachi şi Ilie, a şasea parte din tot satul Crasna. La 5 iunie 1799 în Crasna, Alexandru Ilschi, fiul lui Nicolai Ilschi îşi face testamentul, dând fiilor săi Iordachi şi Ilie a şasea parte de Crasna ţinutul Siretelui, baştină şi cumpărătură, şi a douăsprezecea parte din Crasna cumpărată de la Toader Tăutul. În anul 1820, Andreas Aloys, conte de Aukwicz, arhiepiscopul din Lemberg, inspectează între 6 iunie – 2 iulie 1820, enoriile aflate în sate din cuprinsul ducatului printre care şi Crasna Ilschi sau Ciudinul Vechi, cu 10 sate aparţinătoare şi un total de 434 de suflete. În anul 1824, la 1 noiembrie, se încheie prima învoială de muncă între domeniul Crasna şi săteni, pe o durată de trei ani: 1. Stăpânul iartă robotul şi toate adăoşagurile şi anume cele 12 zile de robot, tortul, găina, adusul carului de lemne şi dijma din cereale şi din fân. 2. Sătenii vor ara în fiecare an, când va cere stăpânul, 10 fălci, le vor semăna, le vor secera şi strânge, plătindu-li-se (?) florini de falce. 3. Sătenii vor cosi în fiecare an, vor aduna şi clădi în stoguri 30 de fălci de iarbă, plătindu-li-se câte 2 florini de falce. 4. Fiecare sătean va face pe an câte 5 zile robot, fără plată. 5. Sătenii vor aduce din Cacica sarea necesară pentru fabrica de sticlă, plătindu-li-se câte 30 cr. pentru o sută de (?). Fiecare sătean se obligă să care în fiecare an la fabrica de sticlă cantitatea de lemne indicată în tabela anexată la învoială ( între 6 şi 20 de stânjeni).

La 25 aprilie 1825, are loc schimbul între Ilie von Ilschi şi nepotul său Dumitrachi, fiul răp. Iordachi Ilschi clucer, care a fost frate cu Ilie Ilschi. La 30 august 1834, în Crasna, Ilie Ilschi dăruieşte nepotului său de soră Dumitrachi Vasilco părţile sale de moşie din Budeniţa, ce-i sunt cumpărătură. Vasilco va intra în stăpânirea lor după moartea lui Ilie Ilschi şi a soţiei sale Ileana. La 6 iulie 1835, Ilie Ilschi dăruieşte nepotului său de soră Emanuil Stârcea şi soţiei acestuia Ilinca Ralea, fiica căminarului şi a svetnicului de coleghie a împărăţiei Rosiei, Zamfirache Ralea şi a soţiei sale Zmaranda, soră cu Ileana, soţia lui Ilie Ilschi, moşia Crasna cu casele zidite, mori, crâşme, velniţă, potăşării, sticlărie. Va intra în stăpânire după moartea soţilor Ilschi. În documentul privind „moşiile ale căror pământuri se află curat în stăpânirea Fondului religionar al bisericii dreptecredincioase răsăritene din Bucovina”, fără a se afla în stăpânirea comunelor ori a proprietarilor aflăm pentru moşia Crasna următoarele date: -Mănăstirea de care s-a ţinut proprietatea: Putna. -Mulţimea părticelelor de pământ: 65.

[modifică] Felurile culturii pământurilor

• locuri de arături: 661 stânjeni.
• arături: 24 juguri; 1317 stânjeni.
• fânaţe: 9 juguri; 1321 stânjeni.
• păşune (toloace): 163 juguri; 1321 stânjeni.
• păduri cu tăiatul după 80 de ani: 992 juguri; 198 stânjeni.
• pământ neproductiv: 153 stânjeni.

Peste tot: 1191 juguri; 171 stânjeni.

Din anul 1835 datează un pomelnic al familiei Ilschi, care glăsuie astfel : « Alexandru Ilschi căpitan, acesta au fost Liah dela Litva den oraşul Grodno şi aflându-se cu oaste leşască la marginea ţării leşeşti i s’au dat stărostie târgului Horodinca; acest Alexandru Elschi (Ilschi) au zidit biserica rusască în târgul Horodinca den dial, şi altă biserică în satul Sarafineţul lângă Horodenca, care biserică sau fost stricat şi la anul 1793 den temelie sau prifăcut de Alexandru Elschi, feciorul lui Niculai Elschi, nepot lui Alexandru Ilschi căpitanu. Acest Alexandru Ilschi căpitanu au luat soţie pe Maria; aceasta a fost fiica lui Theodor Petriceaicu vornicul, nepoată de frate Domnului Moldovii Ştefan Petriceaicu V.V., la anul 1643.

Neculai Elschi, fiul lui Alexandru Ilschi căp.; acesta s’a căsătorit cu Elena, fiica lui Iordachi Fleondor şi au născut pe: Alexandru Elschi, acesta este ctitorul bisericii den Crasna, carele au zidit-o den temelie la anul 1792 şi s-au sfinţit la anul 1793 sept. 25. Tot acest Alexandru Elschi au înnoit den temelie biserica den Sarafineţ lângă Horodinca şi au răposat la 25 Mai, în anul 1800 şi s’au îngropat la biserica den Crasna. Acest Alexandru Elschi au avut soţie pe : Anna, fiica lui Toader Curt şi a Marii, fiica lui Theodor Başotă. Toader Curt au fost om strein den Bulgarie: Anna, soţul ctitorului au răposat la anul 1830 August 23. Fiicele lui Alexandru şi ale Annei: Marie, căs. Dumitraş Cracalie, călugăriţă, Iliana căs. cu Ghiorghie Tăutul vornicul, Nastasâe căs. cu Vasile Vasâlco, Safta căs. cu Ilie Calmuschi, Catrina căs. cu pah. Gavril Istrati, călugăriţă. Ilie, ultimul din neamul Ilschi, a adoptat o nepoată a soţiei sale Elena Rali, care s’a căsătorit cu Emanuil Stârce ». Până la urmă, proprietar al moşiei Crasna a devenit nepotul lui Ilie Ilschi, Emanoil Stârcea, care a lăsat prin testament moşia fiului său Eugen Stârcea. Urmaşul direct al baronului Eugen Stârcea a fost Gheorghe Stârcea care a avut un singur fiu, Alexandru, ajuns apoi proprietar de drept al moşiei. Alexandru Stârcea a menţinut domeniile moştenite până la 27 iulie 1920 când, având nevoie de bani, vinde moşia Crasna evreului Max Rosenberg (act notarial nr.35847/27 iulie 1920). Acesta, după ce a construit pe moşie fabrica de cherestea în curând a dat faliment, pierzând domeniul în favoarea Băncii Elveţiene, de la care o cumpără Nicolae Mavrocordat în anul 1930. Încă din 26 august 1929, Max Rosenberg intenţiona să vândă întregul corp păduros şi întregul corp agricol al moşiei Crasna, se arată în adresa înaintată Casei Centrale a Împroprietăririi Bucureşti. În 24 martie 1935, inginerul Nicolae Mavrocordat, din partea societăţii anonime Română forestieră „Sireţelul” aflată în lichidare, transmite în proprietate doamnei Ioana N. Mavrocordat moşia Crasna ce se compunea din două părţi distincte şi anume: -masivul păduros, cu poienile, casele pentru pădurari şi cu locurile de hrană pentru personalul silvic, în suprafaţă de 3970 ha, toate în comuna Crasna-Ilschi. -din restul moşiei ce este întrebuinţat pentru agricultură, cu o suprafaţă de 650 ha dintre care 300 ha ogor şi fânaţ, iar restul locuri de zidărie, toloacă, apă, mlaştină, pietriş, drumuri şi alte locuri neproductive, din comuna Crasna-Ilschi şi 460 ha din Crasna-Putnei. La transmitere rămân la o parte pământurile în suprafaţă de 440 ha, ce au fost expropriate în baza deciziei nr.8/22 din 22 august 1922 a Comisiei agrare de ocol din Ciudei, decizie care este definitivă, executarea şi aplicarea pe teren a exproprierii realizându-se în totalitate. Ioana Mavrocordat a fost ultimul proprietar al moşiei Crasna.

Prin Constituţia austriacă din 4 martie 1849, Bucovina îşi recapătă autonomia provincială, fiind declarată Ducat, şi trece sub directa coordonare a guvernului de la Viena. Titlul a fost reconfirmat şi în diploma împărătească din 9 decembrie 1861, semnată de împaratul Frantz Iosif I, în care se spune: "Ca parte din Dacia veche, ţara aceasta, Bucovina, se număra sub stăpânirea domnilor Moldovei, la aşa numita "Ţara de Sus", mai târziu se numea Arboroasa şi în urmă Bucovina, după pădurea de fagi dintre Cernăuţi şi Vijniţa. Înainte de Ştefan cel Mare, o mică parte a ţării de dincolo de Prut, se ţinea de Galiţia, iar o seamă, de munţii din Ardeal. Astfel, hotarele Moldovei, şi prin urmare şi cele ale Bucovinei, după biruinţa numitului principe (Ştefan cel Mare), în contra Leşilor şi Ungurilor, fură statornicite prin anumite tratate, pe temeiul cărora graniţele erau spre apus şi miazănoapte Nistrul, pâraiele Serafineşti, Colacinul şi râul Ceremuş, apoi spre miazăzi izvoarele Ceremuşului, ale Sucevei, Bistriţei, Trotuşului până la Milcov. Cu toate calamităţile aduse de invazia barbarilor, care a durat o mie de ani, totuşi românii şi-au păstrat naţionalitatea, limba şi obiceiurile lor. Mănăstirile Putna, Volovăţ, Rădăuţi, Suceava, Solca, Suceviţa, Moldoviţa, Dragomirna, Prisaca etc., sunt monumente care au fost ridicate de domnii Moldovei, în Bucovina, în amintirea victoriilor câştigate şi în semn de pioasă recunoştinţă adusă Atotputernicului. După împreunarea ţării cu sceptrul Nostru, ea fu pusă mai întâi sub administraţie militară, iar apoi, la anul 1786 fu împreunată cu Galiţia. Arătându-se însă din trecut, că deosebirea de limbă, de datine şi obiceiuri, nu fac să fie de dorit o contopire cu Galiţia, de aceea, la anul 1848, Ne-am îndurat a ridica Bucovina la rang de ducat şi i-am dat neatârnare (autonomie) administrativă...". Dieta imperială, a acordat la 25 august 1861 Bucovinei, o emblemă proprie, având pe fundalul celor trei culori ale neamului românesc, capul de bour cu trei stele aurii în triunghi.

În vara anului 1871, la 15/27 august, a avut loc sărbătorirea a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii Putna, manifestarea fiind organizată la Putna, din iniţiativa studenţilor români de la Viena, în frunte cu Mihai Eminescu, Ioan Slavici, participanţi fiind peste 3000 de reprezentanţi ai românilor de pretutindeni. În ajunul serbării de la Putna, Eminescu, împreună cu Vasile Morariu au mers la Crasna cu saci de făină la preoteasa Eufrosina Petrovschi ca să-i coacă cozonaci. La 2 iulie 1904, la Putna, în prezenţa a 15.000 de români veniţi din toate ţinuturile istorice româneşti, s-au comemorat 400 de ani de la trecerea în nefiinţă a domnitorului Ştefan cel Mare. Crăsnenii, au participat în număr mare alături de preotul paroh Mihai Bendescu şi părintele Atanasie Gherman, figuri importante ale vieţii culturale din Bucovina. Cu această ocazie, guvernatorul Bucovinei raporta la Viena, că "românii din toată lumea serbează azi pe Ştefan cel Mare".

În şedinta sa din 25 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român, respectând hotărârea Constituantei din 27 octombrie, convoacă Congresul poporului bucovinean în ziua de joi 28 noiembrie la Cernăuţi, pentru stabilirea raportului politic între Bucovina şi România, fiind invitaţi totodată reprezentanţii polonezilor, germanilor şi ucrainenilor din ţinut. Congresul General al Bucovinei întrunit în data de 28 noiembrie 1918, îşi începe lucrările la orele 11, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, primind salutul de deschidere din partea preşedintelui Consiliului Naţional, Dionisie Bejan. Apoi Iancu Flondor dădu citire Declaraţiei de Unire cu România. În Consiliul Naţional Român care a proclamat la 28 noiembrie 1918 Unirea Bucovinei cu România, a fost prezent la poziţia 95 şi crăsneanul Nicu Percec. Evenimentul unirii Bucovinei cu România a fost sãrbãtorit în întregul ţinut. La Crasna, a fost organizatã o adunare festivã la începutul lunii decembrie, din iniţiativa Comitetului Naţional. Crăsnenii s-au adunat în grupuri, purtând steagul tricolor în frunte. În biserica satului s-a oficiat o liturghie festivã, iar pe toloaca de lângă biserică s-au ţinut discursuri şi s-au cântat cântece patriotice româneşti. Dupã festivitate, serbarea s-a încheiat cu Hora Unirii. Au participat peste 200 de ţãrani, preoţi parohi, învãţãtori. Cei 22 de ani de stăpânire românească au însemnat, pentru satele Crasna Putnei şi Crasna Ilschi, o perioadă de stabilitate în care s-au dezvoltat nestingherit toate ramurile vieţii economico-sociale şi, mai ales, culturale. (din cartea:

[modifică] Bibliografie

• Laurenţiu Dragomir - Crasna. Un colt de eternitate romaneasca din Bucovina. Monografie etnografica si istorica. Editura Coralia, Bucuresti, 2004.ISBN 973-86976-0-3.

	Diviziuni administrative ale Regiunii Cernăuţi, Ucraina
	Raioane: Adâncata | Chelemeneţi | Cozmeni | Herţa | Hotin | Putila | Secureni | Storojineţ | Suliţa Nouă | Vişniţa | Zastavna
	Oraşe: Cernăuţi | Cozmeni | Herţa | Hotin | Novodnistrovsk | Secureni | Storojineţ | Suliţa Nouă | Văşcăuţi | Vişniţa | Zastavna
	Aşezări urbane: Adâncata | Berehomete pe Siret | Chelemeneţi | Crasna | Kostryzhivka | Lujeni | Grigore-Ghica Vodă (Nepolocăuţi) | Putila | mai mult...
	Sate: Boian | Cernăuca | Fântâna Albă | Voloca | mai mult...