Theodor Capidan
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Theodor Capidan (n. 28 aprilie 1879, d. 1 septembrie 1953) a fost un lingvist român, autor al unor monografii lingvistice şi etnografice referitoare la limba română şi la dialectele sale sud-dunărene: aromân, meglenoromân şi istroromân.
- S-a născut în Perlepe (Macedonia), din negustori aromâni.
- A făcut şcoala primară în Perlepe, iar liceul în Bucureşti.
- Doctor în filologia romanică la Weigand în Lipsca.
- Asistent la "Institutul Balcanic" din Lipsca.
- Profesor de limba română şi director la "Şcoala Superioară de Comerţ" în limba română din Salonic, 1902 - 1919.
- Conferenţiar de dialecte transdanubiene la Universitatea din Cluj-Napoca, 1924 - 1937, dar şi profesor, apoi decan, 1927 -1928, şi prodecan, 1928 - 1929.
- Profesor de limbi romanice la Universitatea BucureÅŸti, 1937.
- Colaborator la Dicţionarul Academiei Române, începând cu 1910.
- În 1928 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1935 a fost numit membru titular.
- Din 1948 a continuat să activeze în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Republicii Populare Române.
[modifică] Operă
Printre altele Capidan s-a ocupat cu studiul limbii meglenoromâne sub numeroase aspecte: lexic, fonologie, etimologie, literatură populară ÅŸi istoria limbii ÅŸi a vorbitorilor ei, în trei volume publicate sub titlul comun „Meglenoromâniiâ€:
- I „Istoria ÅŸi graiul lorâ€, Ed. Cultura NaÅ£ională, BucureÅŸti, 1925;
- II „Literatura populară la meglenoromâniâ€;
- III „DicÅ£ionar meglenoromânâ€, Academia Română.
S-a ocupat de asemenea de limba aromână:
- „FărÅŸeroÅ£ii: studiu lingvistic asupra românilor din Albaniaâ€, Cluj, 1930;
- „Aromânii: dialectul aromân, studiu lingvisticâ€, BucureÅŸti, 1932.
ÃŽn 1943 a publicat monografia „Limbă ÅŸi culturăâ€, în prefaÅ£a căreia afirmă: „Privind limba ca supremul instrument al conÅŸtiinÅ£ei româneÅŸti, ea nu se înfăţiÅŸază numai ca un reflex al spiritului ÅŸi al felului de a vedea lumea, ci reprezintă ÅŸi expresia soartei noastre: numai prin limbă noi ne dăm seama de ceea ce am ajuns ÅŸi suntem în mijlocul popoarelor ce ne înconjoară. Ea ne aparÅ£ine mai mult decât oricare altă moÅŸtenire spirituală, pentrucă numai în ea se resfrânge sufletul poporului nostru ÅŸi întreaga realitate a vieÅ£ii noastre spirituale.â€