Tipuri de scriitură
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol trebuie pus în formatul standard conform manualului de stil.Eticheta aceasta trebuie ştearsă la încheierea standardizării. Articolul a fost etichetat în luna august 2006.
 |
Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat în august 2006. |
[modifică] Tipuri de scriitura
Fictiune, când naratorul este altul decât autorul. Naratorul se poate exprima folosind prima persoana (Strainul de Albert Camus), a doua persoana (Modificarea de Michel Butor), a treia persoana (Calatorie la capatul noptii de Louis Ferdinand Celine). Autobiografic cand naratorul este chiar autorul, si vorbeste despre viata sa. (Confesiunile de Jean-Jacques Rousseau). Biografic cand autorul povesteste viata unui personaj care a existat. Biografie romantata, unde evenimente reale sunt puse în relief printr-o reconstituire sub forma de povestire.(Napoleon de Max Gallo) Biografie factuala, unde nu exista decat o povestire a evenimentelor si o analiza facuta de autor a biografiei despre viata si opera autorului a carui viata o destainuie.(Romain Gary, cameleonul de Myriam Anissinov). Autofictional când autorul pretinde a fi naratorul, povestind fapte in mare parte ne-reale sau excesiv romantate, de fapt probabil mai "liber inspirate". (Catherine Millet) Un roman poate fi desigur istoric (context real) si fictiv (personaj fictiv si real în situatii imaginate de autor: Memorii de Mike Mc Quay).
Categoriile de roman sunt discutabile si discutate, romanul fiind însusi o categorie de carte greu de definit. Cele patru tipuri prezentate mai sus sunt deja foarte arbitrare, cel de-al patrulea putând fi asimilat primului, ca unei sub-parti a noului roman pentru ca "se joaca" cu cititorul în legatura cu faptul ca un text spune în acelasi timp si adevarul si contrariul sau. Astfel încât remarca asupra persoanei careia autorul se exprima nu are nimic special propriu fictiunii.
Se poate pune deasemenea urmatoarea întrebare: un roman care ar fi scris numai în text alexandrin este el un roman sau un poem? Este cazul Iliadei lui Homer.
Un roman poate fi (de multe ori este cazul) o serie de actiuni punând în situatie personaje. Jean Guenot defineste romanele ascendente si non-ascendente. Primele, prin analogie cu orgasmul masculin, cuprinde punctul culminant (climaxul, punctul cel mai înalt) al deznodamântului ca o cheie a vârfului de schelet al romanului. Urmatoarele, prin analogie cu orgasmul feminin, cuprind mai multe puncte culminante, între care sunt intercalate momente de repaus.
O definitie prin opozitie a romanului, ar fi ca un roman nu este un eseu pentru ca el nu demonstreaza. Nu este o nuvela pntru ca nu accentueaza un punct de balansare a actiunii si câtusi de putin a personajului. Nici poem pentru ca nu evoca imagini printr-o fraza ritmata, rimata sau cu rima imperfecta.
Astfel încât un roman poate fie sa contina toate aceste stiluri, fie sa le excluda pe toate.
Pentru Milan Kundera, romanul nu trebuie sa judece, morala romanului consta în absenta acesteia: faptele sunt prezentate la libera apreciere a autorului.
