Tratatul de la Baltalimani
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În cartierul Baltalimani al Istambulului au fost semnate două tratate, fără nicio legătură între ele.
Cuprins |
[modifică] Tratatul de la Baltalimani din1838
Tratatul de la Baltalimani din 1838 a fost un tratat comercial semnat între Imperiul Otoman şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei care reglementa comerţul internaţional. Taxele comerciale au fost stabilite la 5% la importuri, 12% la exporturi şi 3% la bunurile aflate în tranzit. Otomanii au mai fost de asemenea de acord cu abolirea monopolurilor comerciale.
În 1831, Ibrahim Paşa, fiul lui Muhammad Ali al Egiptului, a condus o expediţie militară încununată de succes în Siria, autonumindu-se guvernator şi luându-şi angajamentul să modernizeze ţara.
Regatul Unit s-a arătat preocupat de posibilitatea stabilirii unui stat independent în Siria, care să intre în sfera de influenţă a Imperiului Rus şi să intre în conflict cu Imperiul Otoman şi cu Persia Quajară. Regatul Unit socotea independenţa şi integritatea teritorială atât a Imperiului Otoman cât şi a Persiei ca vitale pentru protejarea intereselor britanice din regiune. Numeroşi oameni de afaceri britanici se plânseseră de nivelul ridicat şi uneori arbitrar al taxelor pentru bunurile transportate prin Imperiul Otoman, taxe impuse de paşalele locale.
Când Ibrahim a refuzat să fie de acord cu aplicarea pe teritoriul Siriei a tratatului, temându-se de zădărnicirea planurilor sale pentru industrializarea ţării, sultanul Mahmud al II-lea i-a dat un răstimp de un an în care să se hotărască în favoarea respectării prevederilor convenţiei. În 1840, otomanii, în faţa refuzului lui Ibrahim, având sprijinul britanic, au atacat Siria şi au restabilit controlul deplin al Istambulului asupra regiunii.
Preţul plătit de otomani pentru sprijinul britanic a fost mai mare decât se aşteptase guvernul de la Istanbul atunci când semnase tratatul comercial, în timp ce, pentru britanici, acelaşi tratat a determinat schimbare spectaculoasă a afacerilor din zonă şi a adâncit dependenţa otomanilor de Londra.
[modifică] Tratatul de la Baltalimani din 1849
Tratatul (Convenţia) de la Baltalimani din 1 mai 1849 a fost o înţelegere semnată între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman, prin care se reglementau situaţiile politice din cele două Principate Dunărene. Semanrea convenţie a fost urmare a înăbuşirii revoluţiilor paşoptiste.
Modova, care se afla sub regimul ocupaţiei militare ruseşti din primăvara anului 1848 ca urmare a revoluţiei de la 1848 din Moldova, şi Muntenia, unde guvernul provizoriu liberal îşi asumase pentru scurtă vreme puterea, mai înainte de a fi înlăturat de la putere de intervenţia comună ruso-otomană, erau reconfirmate ca state aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, dar sub protectorat ţarist, (stabilit prin Regulamentul Organic în 1831 - 1832). Influenţa otomană în Principate a crescut prin semnarea acestui tratat. Practic, era vorba de faptul că Sfaturile boiereşti nu mai puteau numi domnitorii locali pe viaţă, ci ei urmau să fie numiţi de Înalta Poartă pentru un termen de şapte ani. Prezenţa militară comună ruso-otomană a fost menţinută până în 1851.
Semanarea documentului a dus la numirea lui Barbu Dimitrie Ştirbei ca domnitor al Munteniei şi a lui Grigore Alexandru Ghica ca domnitor al Moldovei.
Convenţia a fost lovită de nulitate odată cu izbucnirea războiului Crimeii, în timpul căruia Principatele Române au căzut sub ocupaţa militară austriacă. Statutul Principatelor a fost modificat în 1856 prin Tratatul de la Paris.
[modifică] Bibliografie
[modifică] 1838
- James L. Gelvin, The Modern Middle East , Oxford University Press, 2005, pag.77
[modifică] 1849
- Keith Hitchins, Românii, 1774-1866, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998 (traducere din limba engleză a The Romanians, 1774-1866, Oxford University Press, USA, 1996), pag.335-336
