Vasile Bogrea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vasile Bogrea (n. 26 septembrie 1881 la Târnauca, d. 6 septembrie 1926 la Viena) a fost un lingvist şi filolog român, autor al aproape 300 de studii şi articole referitoare, mai ales, la istoria limbii, lexicologie, etimologie, toponimie şi antroponimie. Umanist de o vastă erudiţie. A avut o pregătire temeinică şi o vocaţie certă pentru filologia clasică. La 10 iunie 1920 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Cuprins |
[modifică] Studii
- Liceul la Pomârla (1888 - 1902)
- Facultatea de litere şi Facultatea de drept din Iaşi (1902 - 1906)
- A urmat cursuri şi a susţinut doctoratul în filologie clasică la Berlin (1910 - 1913).
[modifică] Activitate pedagogică şi ştiinţifică
Profesor de limbile greacă şi latină la Liceul din Piatra Neamţ (1906-1910). Profesor la Liceul Internat din Iaşi (1913-1919). Profesor la Catedra de Limbi Clasice a Facultăţii de Litere şi Filosofie din Universitatea Clujeană (începând din anul 1920). Împreună cu Sextil Puşcariu, a pus bazele Muzeului limbii române (1919) şi Societăţii Etnografice din Cluj (1923), devenind unul dintre colaboratorii activi ai acestora.
[modifică] Din lucrările sale
- Etimologii şi notiţe lexicografice, 1920
- Câteva consideraţii asupra toponimiei româneşti, Revista Dacoromania, I, 1920-1921
- Pagini istorice şi filologice, Revista Dacoromania, II, 1922
- În jurul Alexandriei, Revista Dacoromania, II, 1922
- Din onomastica folclorică, Revista Dacoromania, IV2, 1924-1926
- Românii în civilizaţia vecinilor, 1925
- Sfinţii medici în graiul şi folclorul românesc, 1926
- Semantism românesc şi semantism balcanic, 1927
- Pagini istorice şi filologice, Bucureşti, 1971
