Virgil Gheorghiu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Virgil Gheorghiu (*22 martie 1903, Roman - †7 martie 1977, Bucureşti) poet român, pianist şi critic muzical.
[modifică] Biografia
Virgil Gheorghiu s-a născut la 22 martie în Roman. După studii muzicale la Conservatorul din Bucureşti (1928-1930), îşi continuă studiul la Viena şi la Schola Cantorum din Paris. Debutează în literatură în 1925 cu volumul de poezii Cântările răsăritului, prefaţat de Demostene Botez. Între 1926 şi 1928 ia parte la mişcarea de avangardă din Iaşi şi - împreună cu Aurel Zaremba - editează revistele suprarealiste Prospect şi XX-literatură contimporană.
Paralel cu cariera de muzicolog se desfăşoară şi cea de pianist, mai întâi în trio-ul Boniş (1932-1939) şi, după război, la Filarmonica din Bucureşti. Compune muzică vocal-simfonică şi de cameră şi este foarte activ ca cronicar muzical.
[modifică] Opera literară
Cariera sa, împărţită între muzică şi poezie, se intersectează cu avangarda în perioada aderării la gruparea din jurul revistei unu, din care este însă exclus pentru că publica şi în alte reviste, ca Bilete de papagal (editată de Tudor Arghezi), Adevărul, Cuvântul liber. Volumele publicate după 1930 - Febre (1933), Marea vânătoare (1935), Tărâmul celălalt (1938), Pădurea adormită (1941) - nu se înscriu, propriu zis, pe coordonatele avangardei. Ele combină, în diferite proporţii, modernismul tinzând către rigoare formală şi un suprarealism particularizat prin accente expresioniste, în direcţia cultivării grotescului şi a violenţei imagistice.
