Ţara Făgăraşului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ţara Făgăraşului (uneori şi Ţara Oltului) este un ţinut istoric din Transilvania, situat de-a lungul cursului mijlociu al râului Olt, cu centrul în cetatea medievală Făgăraş. În 1876 teritoriul Ţării Făgăraşului a fost organizat în comitatul Făgăraş, unitatea administrativă precursoare a judeţului Făgăraş. Odată cu instaurarea regimului comunist în România ţinutul Făgăraş a fost împărţit între judeţele Braşov şi Sibiu.

Cuprins 1 Cadrul natural 2 Denumirile teritoriului 3 Ţara Făgăraşului până în secolul al XIII-lea 4 Ţara Făgăraşului în secolele XIII-XV 5 Monumente istorice şi de artă 6 Bibliografie

[modifică] Cadrul natural

Desfăşurată sub forma unei fâşii, dispusă pe axa est-vest, cu lumimea de 82 km şi lăţimea variind între 12 şi 19 km, depresiunea relevă două tipuri principale de relief. Acestea se succed dinspre munte, sub forma unui vast amfiteatru cu deschiderea către nord, spre lunca largă a Oltului şi Podişul Hârtibaciului. Relieful colinar format din dealurile submontane perşano-făgărăşene, cu altitudini cuprinse intre 500 si 800m şi adânc fragmentat de acţiunea freactica a râurilor montane, sugerează o amfiladă de contraforturi naturale, care dispar treptat la nord-est de Valea Veneţiei. Această unitate se află în legătură cu alte câteva subunităţi distincte de relief, compuse, de la est spre vest, din dealurile Perşanilor, central-făgăreşene, Măgurei şi Blidăriei. Acest sistem este continuat spre nord de câmpia piemontană, care ocupă cca 83% din suprafaţa totală a depresiunii. Câmpia piemontană făgărăşeană se extinde de la altitudinea de cca 700 m, către munte, până la aproximativ 400 m, cât măsoară în medie pe Valea Oltului. Clima depresiunii înregistrează o temperatură medie anuală de 8,7 C, cu creşteri maxime în luna iulie şi scăderi minime în luna ianuarie. Precipitaţii abundente, sub formă de ploaie, sunt semnalate în lunile mai-august, când ating o cantitate maximă de 128,4 mm (iulie) , iar sub formă de zăpadă în lunile octombrie-martie. Bogată în pajişti şi în păduri de foioase, etalând o gama variată de soluri prielnice agriculturii, irigate de o reţea densă de râuri cu un debit bogat de apă, Ţara Făgăraşului a oferit constant condiţii propice de viaţă.

[modifică] Denumirile teritoriului

Structura apelativelor atribuite acestui ţinut, evocate de izvoarele istorice scrise, cartografice sau păstrate în tradiţiile orale ale locuitorilor săi, permite clasificarea lor în funcţie de trei criterii: geografic, etnic şi politico-administrativ. Populaţia sa româneasca a utilizat prevalent, din evul mediu timpuriu şi până în prezent, denominaţia geografică, desemnând teritoriul sub numele Ţara Oltului. Sinonimul său german poartă denumirea Altland. Cronologic ulteriore sunt o serie de apelative care enunţă realităţi etnologice din Ţara Oltului. Toate aceste denumiri sunt compuse din numele formei de organizare teritorial-administrativă şi din etnonimul maghiar atribuit românilor. Aceste denominaţii sunt evocate în documente emise în anii 1222 (terra Blacorum), 1224 (silva Blacorum) şi 1252 (terra Olacorum). După mijlocul secolului al XIII-lea, teritoriul de referinţă a fost desemnat şi prin regionimul Ţara Cârţei. Acest regionim, derivat din numele centrului contemporan politico-administrativ al teritoriului şi anume localitatea Cârţa (Românească), apare atestat în izvoarele scrise în anul 1252 (terra Olacorum...de Kyrch), fiind utilizat în special de populaţia germană până în secolele XVII-XVIII (Cherrzerland). Regionimul Ţara Făgăraşului este ceva mai recent şi datează din prima jumătatea secolului al XIV-lea. Această denominaţie derivă din numele aşezării Făgăraş, devenită abia în prima jumătate a secolului al XIV-lea centrul politico-administrativ al acestui ţinut. Prima atestare documentară a regionimului Ţara Făgăraşului datează din anul 1372. Acreditarea şi impunerea acestui regionim in conştiinţa colectivă s-au produs între secolele XVI-XVII.

[modifică] Ţara Făgăraşului până în secolul al XIII-lea

Cele mai timpurii informaţii scrise cu privire la istoria Ţării Făgăraşului datează abia din prima jumătate a secolului al XIII-lea. Reconstituirea realităţilor istorice ale Ţării Făgăraşului din epocile precedente, anterioare primelor relatări scrise, este posibilă, în aceste circumstanţe, doar în funcţie de rezultatele cercetărilor arheologice, lingvistice şi toponimice. Cercetările arheologice din ultimele decenii au adus la lumină o serie de aşezări neolitice la Calbor, Hălmeag, Făgăraş şi Felmer. Aşezări din epoca bronzului au fost scoase la iveală la Cuciulata, Şercaia, Beclean, Mândra, Hoghiz, Săvăstreni şi la Ungra. De data ceva mai recentă, din epoca fierului, care coincide, în parte, cu perioada statului dac, sunt urmele de locuire constatate, printre altele, la Comana de Jos, Veneţia de Jos, Părău, Şinca Veche, Arpaşu de Sus şi la Racoş. Cucerirea Daciei de către romani (106 d. Chr.) aduce cu sine modificări importante şi in habitatul Ţării Făgăraşului, populaţia ţinutului cuprins între Olt şi Munţii Făgăraş fiind, în parte, evacuată la nordul râului, iar zona închisă şi supravegheată, spre est prin castrul de la Râşnov (Cumidava), iar spre vest prin castrul de la Turnu Roşu (Caput Stenarum). De-a lungul Oltului şi la nordul Ţării Făgăraşului romanii au construit castrele militare de la Hoghiz, Feldioara şi Cincşor. Urme de locuire sau doar monede din epoca romană au fost sesizate în Ţara Făgăraşului la Beclean, Făgăraş, Şinca Nouă şi Veneţia de Jos. După retragerea administraţiei romane la sudul Dunării de Jos (271 d. Chr.), o parte a populaţiei evacuată revine la sudul Oltului, în Ţara Făgăraşului. Descoperite în anul 1910 în stânga Oltului, la Feldioara, judeţul Braşov, cele două lingouri de aur cu greutate de 338,90 g, datate la sfârşitul secolului al IV-lea, în perioada împăratului Teodosiu, au fost atribuite goţilor. Prezenţa acestor lingouri de aur în Ţara Bârsei şi a tezaurului de bronz de la Hoghiz-Ungra, în Ţara Făgăraşului, datat, de asemenea, în secolul al IV-lea, argumentează că Valea Oltului a reprezentat o cale importantă de tranziţie în epoca migraţiei popoarelor. Penuria descoperirilor arheologice din secolele următoare ar putea fi explicată prin retragea populaţiei localnice în zonele înalte, ferite ale Ţării Făgăraşului, determinată de pericolul reprezentat de popoarele migratoare. Această discontinuitate majoră de locuire este întreruptă cu începere din secolul al VIII-lea, perioadă în care sunt datate câteva monede bizantine şi diverse urme de locuire. În perioada secolelor VIII-XI sunt datate descoperirile de la Dopca, Hălmeag, Mateiaş, Beclean, Săcădate, Voila şi Breaza, atribuite protoromânilor şi populaţiei slavo-române. Continuitatea de existenţa a populaţiei romanizate în Ţara Făgăraşului este confirmată însă de izvoarele toponimice. Conservarea de către localnici a numelui antic al râului Olt (Alutus), într-o formă fonetică corespunzătoare legilor fonologice ale limbii române (Alt), până spre sfârşitul secolului al XIV-lea şi transmiterea lui în secolele XI-XII populaţiilor nou venite argumentează această continuitate. Prezenţa pe teritoriului Ţării Făgăraşului dar şi în zonele sale limitrofe a unor toponime slave - Debran, Dopca, Lisa, Ungra, Breaza şi, respectiv, Glâmboaca, Sadu, Bran, Câlnic sau Lovnic -, şi conservarea lor în limba română într-o formă fonetică identică sau apropiată celor slave, demonstrează convieţuirea slavo-română din secolele X-XI în Ţara Făgăraşului. Începând cu secolul al X-lea poate fi datată şi apariţia unor noi populaţii migratoare. Toponime de genul Iaşi, Avrig, Arpaşu, Comana sau Porumbac relevă prezenţa dar şi sedentarizarea unor grupuri de alani, pecenegi şi cumani pe teritoriul Ţării Făgăraşului. Avansarea spre Carpaţii Meridionali, graniţa naturală a Transilvaniei, şi stabilirea temporară, timp de câteva decenii, a hotarelor Regatului Ungariei pe malul nordic al Oltului se produce în prima jumătate a secolului al XII-lea. Linia graniţei statale a fost marcată de palisade si de o serie de cetăţi de pamânt, dintre care doar cetatea maghiară de la Ungra, datată la mijlocul secolului al XII-lea, a fost cercetată sistematic până în prezent. Ridicarea cetăţii de pământ de la Făgăraş, pe la mijlocul secolului al XII-lea, constituie o primă etapă în procesul aservirii Ţării Făgăraşului. Ocuparea completă a teritoriului şi includerea sa în interiorul granitelor statului maghiar s-au produs în ultima treime a veacului al XII-lea. Câteva decenii mai târziu, în primii ani ai secolului al XIII-lea, apar şi primele informaţii scrise, provenite din cancelaria regală maghiară, cu privire la realităţi istorice din cuprinsul Ţării Făgăraşului.

[modifică] Ţara Făgăraşului în secolele XIII-XV

Cele mai timpurii izvoare scrise păstrate, emise în prima treime a secolului al XIII-lea, confirmă imaginea şi structura etnică a habitatului Ţării Făgăraşului din secolele precedente, mediată de izvoarele arheologice, toponimice şi lingvistice. Un document emis de cancelaria regală maghiară înainte de 30 noiembrie 1223, care se referă la evenimente consumate în Ţara Făgăraşului în primii ani ai secolului al XIII-lea, între 1205-1206, relatează dotarea mănăstirii cisterciene Cârţa cu un domeniu, un pământ retras autorităţii juridice a locuitorilor săi români (terra... exempta de Blaccis). Ulterioară acestor evenimente este participarea între anii 1210-1213 a unor combatanţi români şi pecenegi (Olacis... et Bissenis), proveniţi în parte din Ţara Făgăraşului, la oastea comitelui Joachim de Sibiu, trimis de regele Andrei al II-lea al Ungariei la Vidin, în sprijinul aliatului său ţarul bulgar Borilă Asan. Informaţia este relatată de un document emis la Györ, la 23 iunie 1250, de regele Béla al IV-lea al Ungariei (1235-1270). O diplomă emisă de regele Andrei al II-lea al Ungariei în anul 1222 ne informează despre obligaţia cavalerilor teutoni, aşezaţi la Feldioara, în Ţara Bârsei, de a plăti vama la trecerea lor prin ţara românilor (terra Blacorum). Confirmând comunităţii oaspeţilor germani aşezaţi între Barolt şi Orăştie (a Waras usque in Boralt) o serie de drepturi şi privilegii mai vechi, diploma din anul 1224 (Andreanum) confirmă acum coloniştilor şi dreptul de a folosi în comun, cu românii şi pecenegii, apele şi pădurea românilor şi pecenegilor (silva Blacorum et Bissenorum), care acoperea teritoriul Ţării Făgăraşului. În anul 1235...

[modifică] Monumente istorice şi de artă

Cetatea de la Breaza

[modifică] Bibliografie

1. Szádeczky Lajos, Fogorasi történeti emlékek, in: Erdély Múzeum, IX, 1, Koloszvár, 1892, p. 329 şi urm.
2. Bunea Augustin, Stăpânii Ţerii Oltului, în: Academia Română. Discursuri de recepţiune, XXXIV, Bucureşti, 1910.
3. Müller Georg, Die ursprüngliche Rechtslage der Rumänen im Siebenbürger Sachsenlande, în: Archiv des Vereins für siebenbürgische Landeskunde, NF. vol. 38, Hermannstadt, 1912.
4. Müller E. Georg, Die mittelalterlichen Verfassungs- und Rechtseinrichtungen der Rumänen des ehemaligen Ungarn, în: Siebenbărgische Vierteljahrschrift, Bd. 61, Heft 1-2, Hermannstadt, 1938, p. 1-47.
5. Nägler Thomas, Cercetările din cetatea de la Breaza (Făgăraş), în: Studii şi comunicări., Muzeul Brukenthal, vol. 14, Sibiu, 1969, p. 89-117
6. Nägler Thomas, Cercetări arheologice în Ţara Făgăraşului privind feudalismul timpuriu, în : Academia R. S. România, Memoriile sectiei de ştiinţe istorice, seria IV, tomul II, Bucureşti, 1979, p. 9-16.
7. Horedt Kurt, Siebenbürgen in spätrömischer Zeit, Bukarest, 1982, passim.
8. Overbeck Bernhard, Overbeck Mechtild, Zur Datierung und Interpretation der spätantiken Goldbaren aus Siebenbürgen anhand eines unpublizierten Fundes von Feldioara, in: Chiron, Bd. 15, München, 1985, p. 199-210.
9. Horedt Kurt, Siebenbürgen im Frühmittelalter, Bonn, 1986, passim.
10. Györffy György, Az Àrpad-kori Magyarország történeti földrajza, II, Budapest, 1987, p. 447-453.
11. Papacostea Şerban, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciata şi Imperiul Mongol, Bucureşti, 1993, p. 61, 76-78, 163-167 şi passim.
12. Literat Valeriu, Biserici vechi româneşti din Ţara Oltului, Cluj-Napoca, 1996.
13. Lukács Antal, Ţara Făgăraşului în Evul mediu. Secolele XIII-XVI, Bucureşti, 1999.
14. Busuioc-von Hasselbach Dan Nicolae, Ţara Făgăraşului în secolul al XIII-lea. Mănăstirea cisterciană Cârţa, vol. I-II, Cluj-Napoca, 2000, (I) p. 171-338 şi (II), p. 7-118.
15. Kideckel David, Colectivism şi singurătate în satele româneşti. Ţara Oltului în perioada comunistă şi în primii ani după Revoluţie, Polirom, Iaşi, 2006.