Afin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Afin
Vaccinium myrtillus
Clasificare ştiinţifică
Regn: Plantae Încrengătură: Magnoliophyta Clasă: Magnoliopsida Ordin: Ericales Familie: Ericaceae Gen: Vaccinium Specie: V. myrtillus

Afinul (nume ştiinţific Vaccinium myrtillus L., denumire populară: afin, afin de munte, afin negru, afene, asine, coacăz, merişor de munte, pomuşoară.).

[modifică] Descrierea speciei

Este un subarbust (arbust mic), stufos, rămuros, cu tulpina de culoare verde, lungă de circa 30-60cm, cu ramuri anguloase.

Frunzele sunt scurt-peţiolate, mici, ovale, denticulate (crestate pe margine), verzi pe ambele feţe.

Florile sunt verzui roşietice, albe sau rozé cu petalele unite sub formă de clopoţel, dispuse câte 1-2 la axila (subţioara) frunzelor. Înfloreşte în lunile mai-iunie.

Fructul este o bacă de culoare albastru închis sau albastru brumăriu, de formă rotundă, cu diametrul de 0,5 - 0,6 cm, zemoasă, cu suc violaceu, cu gust plăcut dulce acrişor.

Caută: Afin la Wikispecii

[modifică] Înmulţire

Se poate înmulţi prin însămânţare sau prin butaşi. Preferă soluri humo-nisipoase.

[modifică] Arealul de răspândire

Creşte în regiunile alpine pînă la altitudinea de 2000-2500 m, mai ales pe versanţii umbriţi şi umezi, prin păduri de conifere, pajişti montane, pe stîncării şi pe soluri silicoase.

Fructele afinului

[modifică] Organe folosite în scopuri medicale

Frunzele şi fructele - (Folia et fructus vaccini myrtilis).

• Folium Myrtilli - frunza
• Fructus Myrtilli - fructul

[modifică] Recoltare

• Frunzele, împreună cu ramurile, se culeg în timpul verii pînă în toamnă, în perioada mai-septembrie, după care se usucă la umbră împreună cu ramurile, în locuri bine aerisite.
• Fructele se culeg în perioada de maturitate (când sunt bine coapte) în lunile iulie - septembrie, consumîndu-se fie uscate fie proaspete. Fructele se desprind de frunze prin scufundarea într-un vas cu apă, se zvântă la soare şi se asează pe policioare de plasă. Se depozitează în încăperi aerisite, fără praf, încălzite, smochinindu-se. Se mută ulterior în pungi sau săculeţi de hârtie.

[modifică] Principii active

• Frunzele conţin : tanin, arbutină, hidrochinonă, mirtilină, neomirtilină.
• Fructele conţin: tanin, pectine, mirtilină, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic).

[modifică] Indicii terapeutice

Frunzele şi fructele de afin au proprietăţi astringente datorită taninului. Au activitate antibiotică, modificând favorabil flora patogenă intestinală, şi antidiareică.

Se recomandă în diabet (scade zahărul din sânge), reumatism, gută, enterocolită (colită de fermentaţie sau de putrefacţie), parazitoze intestinale, infecţii urinare, uremie, ca antiseptic minor (este bacteriostatic) şi diuretic precum şi în reumatism, afecţiunile dermatologice, tulburările circulatorii periferice, uretrite, somatite, eczeme, ulceraţii cronice sângerânde. Frunzele intră în compoziţia ceaiului dietetic.

[modifică] Mod de utilizare:

Se pot folosi următoarele preparate:

• 1. Infuzie din frunze, care se obţine din frunze, punând 2 linguriţe la 500 ml apă clocotită. Se beau 2-3 căni de infuzie călduţă, fracţionat în 3 reprize, în decursul unei zile (1 litru pe zi).
• 2. Decoct din frunze - 500 ml/zi în trei reprize.
• 3. Suc de fructe.
• 4. Decoct de fructe.

Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Afin

[modifică] Imagini

Afin

Afin

Afin

Afin în perioada de înflorire