Alegerile federale germane, 2005
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cuprins |
[modifică] Motivul organizării alegerilor anticipate
Coaliţia care a guvernat Germania până în 2005, Roşu+Verde (socialdemocraţii SPD + ecologiştii), a suferit spre sfârşitul ei înfrângeri şi eşecuri importante, culminând cu alegerile pentru Landtag-ul (parlamentul de land federal) din Renania de Nord-Westfalia, unde a câştigat coaliţia creştini-democraţi CDU + liberali FDP. CDU conducea în aproape toate landurile federale, rezultatul fiind o politică de blocadă a acestuia în Bundesrat, care are drept de codecizie cu Bundestag-ul (unde Roşu-Verde avea majoritatea) în anumite domenii. Domeniile în care şi landurile au drept de decizie sunt educaţia, interne şi cultura, domenii în care guvernul federal nu poate impune nici o politică vreunui land), astfel că s-a ajuns la o situaţie foarte problematică. La 1 iulie 2005 cancelarul de la acea vreme Gerhard Schröder a cerut preşedintelui federal Horst Köhler dizolvarea Bundestag-ului pe motiv că nu mai dispune de susţinere majoritară în acest for, legată de organizarea de alegeri anticipate pentru Bundestag la 18 septembrie, după ce în prealabil Bundestagul i-a acordat un vot de neîncredere (cu contribuţia parlamentarilor din propriul său partid social-democrat!). Horst Köhler şi Curtea Constituţională au confirmat că această măsură este în concordanţă cu Constituţia Federală (numită "Grundgesetz", legea fundamentală).
[modifică] Alegeri
Alegerile federale germane au fost ţinute la 18 septembrie 2005 pentru a alege membrii Bundestag-ului Germaniei şi implicit viitorul guvern şi cancelar federal. Din cauza decesului unei candidate directe din circumscripţia Dresda, în acest oraş alegerile au fost amânate cu 2 săptămâni, având loc pe 2 octombrie 2005.
[modifică] Rezultate
[modifică] Rezultate oficiale finale
În urma adjudecări mandatului direct din Dresda de către CDU, Uniunea CDU-CSU are cu patru locuri mai mult în Bundestag (226) decât SPD (222).
[modifică] Rezultate preliminare
Partid | Voturi | Procentaj | Locuri în Bundestag | Procentaj de locuri | |||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Uniunea Creştin-Democrată* | 13,096,556 | 27.8% | -1.7 | 179 | -11 | 28.9% | |
Uniunea Creştin-Socială* | 3,494,564 | 7.4% | -1.6 | 46 | -12 | 7.7% | |
Total CDU-CSU | 35.2% | 225 | 36.6% | ||||
Partidul Social Democrat | 16,148,240 | 34.3% | -4.2 | 222 | -29 | 35.6% | |
Partidul Liber Democrat | 4,619,519 | 9.8% | +2.4 | 61 | +14 | 10.2% | |
Partidul Stângii | 4,086,134 | 8.7% | +4.7 | 54 | +52 | 9.0% | |
Verzii | 3,826,194 | 8.1% | -0.4 | 51 | -4 | 8.4% | |
Alte partide | |||||||
Total | 100.0% | - | 613 | +10 | 100.0% | ||
Prezenţa la vot | 77.7% |
[modifică] Analiză
Important este acum ca Germania să capete un guvern care să nu fie consumat de lupte interne şi diferenţe programatice prea mari, pentru că este vorba de o stat foarte important pe scena mondială.
CDU a suferit o teribilă dezamăgire, iar SPD l-a ajuns din urmă pe ultima sută de metri, ceea ce majoritatea nu mai speraseră. Nici unul dintre cele două partide mari nu au majoritate în Bundestag pentru coaliţia favorită (CDU-FDP) şi (SPD-Verzii). Cauza este noul partid Die Linke (practic fostul partid comunist din RDG), care în special în landurile din Est este puternic şi a "furat" mulţi alegători de la SPD.
Învingătorul şi totodată pierzătorul alegerilor este FDP. A obţinut cel mai bun rezultat din ultimii 15 ani. Totodată pentru coaliţia cu CDU nu există destule locuri în Bundestag, iar o coaliţie cu SPD şi verzii (Coaliţie de tip semafor:Roşu-Galben-Verde) a fost categoric exclusă de conducerea partidului.
Coaliţii posibile
- Marea coaliţie:CDU şi SPD (Negru-Roşu, conservator-socialistă). Experţii se aşteaptă la "război civil" în rândul acestor două mari partide. Nici Merkel, nici Schröder nu doresc să participe la un guvern în care celălalt (cealaltă) devin cancelar. Deci s-ar putea să fie răsturnat de la vârful partidului său unul dintre ei şi o nouă conducere să fie instalată, care să accepte rolul de partener junior.
- Noi alegeri, idee respinsă de toate partidele
[modifică] Noul cabinet federal
Pe 10 octombrie 2005 a fost dat publicităţii faptul că Germania va fi condusă de o coaliţie CDU-SPD, iar că atât fotoliul de cancelar, cât şi funcţia de preşedinte al Bundestag-ului vor fi ocupate de creştin-democraţi.