Asociaţia Europeană a Liberului Schimb
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS; European Free Trade Association, EFTA) a fost înfiinţată în 1960 prin semnarea Convenţiei de la Stockholm.
Membrii actuali ai Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sunt: Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
Scopul iniţial al acestei organizaţii internaţionale era de a elimina taxele vamale asupra produselor industriale în comerţul dintre statele membre. Prin convenţia AELS, statele AELS au stabilit o zonă de liber-schimb pentru comerţul mărfurilor. Convenţia a fost completată ulterior printr-un acord de integrare economică pentru sectorul de servicii. Spre deosebire de UE însă, AELS nu este o uniune vamală, ceea ce înseamnă că fiecare stat membru AELS poate stabili în principiu liber taxele vamale şi politica comercială externă privind state terţe (non-AELS).