Bătălia de la Rovine

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bătălia de la Rovine a fost una dintre cele mai importante bătălii din istoria României medievale. Bătălia s-a dat în data 10 octombrie 1394.

Controversa iniţială privind localizarea bătăliei de la Rovine, la Craiova sau prin părţile Argeşului, se datorează unei cronici româneşti de la sfîrşitul secolului al-XVII-lea, care încerca minimalizarea înfrîngerii suferite de Mircea cel Bătrîn în cea de-a doua bătălie, cea de pe rîul Argeş. În această campanie n-a existat doar o singură bătălie, Rovine a fost doar locul celei mai importante lupte. Au fost două bătălii importante şi mai multe lupte de hărţuială. Cronicile vechi sîrbeşti (Krajevo) şi raguzane (Sotta la citta di Chraglievo) pomenesc clar localizarea luptei la Craiova. Iar documentele turceşti din arhivele de la Topkapî Sarai, studiate de istoricul Constantin C. Giurescu, nu lasă loc de îndoială asupra localizării bătăliei de la Rovine pe raza Craiovei.

Baiazid a pătruns în Ţara Românească prin vest, venind din Banat prin valea Cernei, însoţit şi de mulţi principi sîrbi în frunte cu Marko Kraljevic, eroul legendar al sîrbilor, care potrivit cronicarilor sîrbi era pe jumătate român, după mamă, şi văr bun cu Mircea cel Bătrîn. Unele legende sîrbeşti ar duce chiar la concluzia că mama sa avea moşie la Craiova unde stătea în fiecare vară, iar crăişorul sîrbilor şi-ar fi luat numele de la denumirea Craiovei. Tot cronicarii sîrbi pomenesc de remuşcările şi lacrimile vărsate de prinţ în drum spre Rovine. Tradiţia populară susţine că ar fi fost ucis chiar de către Mircea deoarece îşi încălcase jurămîntul prin care cei doi se legaseră să nu lupte unul împotriva celuilalt.

Mircea a hărţuit, în permanenţă, oastea turcilor. Înainte de Rovine s-au dat mai multe lupte de mică amploare. Lupta principală s-a dat în zona mlăştinoasă (Făcai, Balta-Verde, Podari, Popoveni) lîngă ruinele castrului roman Pelendava, care au constituit locul întărit (rovine? poate ruine într-o transcriere sau traducere greşită) în care Mircea cel Bătrîn pare să-şi fi dispus arcaşii. Mircea trimisese cîteva detaşamente de pedestraşti să hărţuiască oastea otomană pentru a-l atrage pe Baiazid în mlaştini. Baiazid, recunoscut prentru atacurile sale pline de elan şi curaj, care nu ţineau cont de piedicile puse în cale, a forţat un atac masiv prin zona mlăştinoasă, dar cu cît se apropiau de ruine, soldaţii săi s-au trezit imobilizaţi de adîncimea crescîndă, de vegetaţia mlaştinii, de mîl şi nămol. Românii cunoşteau culoare înguste pe care se putea merge printre smîrcurile mlaştinii, şi s-au retras, în timp ce otomanii au rămas imobilizaţi în mlaştină. O cronică bulgară descrie începutul luptei: ..şi lănci nenumărate s-au frînt iar cerul nu se mai vedea de desimea săgeţilor. Prima parte a bătăliei a fost un fel de execuţie agonizantă a avangardei lui Baiazid, care a fost distusă aproape în întregime de săgeţile şi suliţele românilor. Deşi atacul a început înaintea prînzului, prima parte a luptei s-a încheiat spre seară, cînd turcii pierduseră aproape un sfert din oaste pe când românii pierduseră doar cîţiva oameni. Insensibil la dezastrul armatei sale, în timp ce avangarda sa pierea în mlaştini, Baiazid ordona restului armatei să aşeze tabăra şi să o înconjoare cu palisade din pămînt şi copaci. După lăsarea întunericului, trimite cavaleria spre dealurile de peste apa Jiului, cu scopul de a-l ataca din spate pe Mircea. Iscoadele lui Mircea îi aduc vestea, iar Mircea trimite, la rîndul său, cavaleria care reuşeşte să-i atragă pe turci departe de locul luptei. În timpul nopţii, românii atacă tabăra otomană, turcii se găsesc înconjuraţii de o armată mult mai mică şi blocaţi de propriile palisade la fel cum în timpul zilei au fost blocaţi în mlaştini. Românii trag cu săgeţi aprinse, turcii au câteva încercări nereuşite de ieşire din mijlocul propriului lagăr şi sînt cuprinşi de panică. Spre dimineaţă, Baiazid reuşeste sa facă o breşă şi să fugă lăsînd pe cîmpul de luptă cea mai mare parte a oştirii. Cu o armată mult mai mică, de doar 10 000 de oameni, Mircea cel Bătrân reuşise o victorie răsunătoare pe care însă n-a putut să o frunctifice.

Profitînd de absenţa lui Mircea, Vlad (Uzurpatorul) Basarab îi ia tronul cu ajutorul unor boieri trădători şi susţinut de domnul Moldovei. Baiazid, deşi fugise trecînd deja Dunărea pe la Turnu Măgurele, reuşeşte rapid să-şi regrupeze soldaţii rămaşi şi să strîngă alte câteva corpuri de oaste turceşti şi bulgăreşti. Se repede în ajutorul lui Vlad Uzurpatorul. Mircea care, se pare, dăduse drumul la casele lor unei părţi din oaste, se trezeşti ameninţat, din nord, de către Vlad uzurpatorul iar din sud de Baiazid. Încearcă să oprească înaintarea turcilor pe Argeş, lîngă Piteşti, dar ariergarda lui este învinsă. Cu soldaţii rămaşi a reuşit să fugă în Transilvania. Va reveni însă curînd în ţară îndepărtîndu-l pe Vlad uzurpatorul şi continuînd politica antiotomană.