Banană
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Banană | |||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
 Bananier
|
|||||||||||||
| Clasificare ştiinţifică | |||||||||||||
|
|||||||||||||
|
|
|||||||||||||
| Origine hibridă; vezi în text
|
Bananierul este o plantă ierboasă din genul Musa, care, din cauza mărimii şi structurii, este deseori confundat cu un arbore. Este cultivat pentru fructele sale. Bananierul face parte din Familia Musaceae. În lume, bananele ocupă locul patru după orez, grâu şi porumb în consumul uman; sunt crescute în 130 de ţări din lume, mai multe decât pentru orice alt fruct de cultură. Bananele sunt originare din Asia de sud-est.
Marea parte a producătorilor este formată din fermieri mici, care folosesc aceste culturi pentru consumul casnic sau pentru comercializarea locală. Deoarece bananele sunt produse în continuu de-a lungul unui an, acestea reprezintă o sursă de hrană importantă în timpul sezonului foametei (acea perioadă a anului când alimentele provenite din recoltarea anteioară s-a terminat, iar cea din anul curent nu este gata de cules). Din aceste motive bananele sunt extrem de importante pentru siguranţa alimentaţiei.
Cuprins |
[modifică] Istorie
[modifică] Proprietăţi
[modifică] Comercializare
[modifică] Cultivare
În timp ce bananele originale conţin seminţe oarecum mari, varietăţile triploide (şi deci fără seminţe) au fost selectate pentru consumul uman. Acestea sunt înmulţite asexuat prin tulpini ale plantei. Plantei i se permite să producă 2 tulpini în acelaşi timp; una mai mare, pentru obţinerea imediată a fructelor şi una mai mică, care va produce fructe 6–8 luni mai târziu. Viaţa unei plantaţii de bananieri este de cel puţin 25 de ani, timp în care indivizii unei plantaţii se pot mişca puţin faţă de poziţiile lor iniţiale, după cum creşte rizomul lateral. Latino-americanii spun uneori că plantele "merg" odată cu timpul.
Bananierii cultivaţi sunt sterili (partenocarpici), însemnând că ei nu produc fructe ce au seminţe cu embrioni viabili. În lipsa acestora, o altă formă de înmulţire este necesară. Aceasta implică dezgroparea şi transplantarea unei părţi din tulpina subterană. De obicei, aceasta se face prin înlăturarea unei tulpini verticale cu câteva rădăcini intacte. Tulpinile mici, reprezentând tulpini încă nedezvoltate, sunt mai greu de transplantat şi pot fi lăsate afară din pământ până la două săptămâni; acestea au nevoie de îngrijire minimă şi pot fi puse în cutii pentru transport.
[modifică] Boli
[modifică] Efectele bolilor bananierilor în Africa de est
Marea parte a bananelor cultivate pe plan mondial sunt folosite pentru consumul local. La tropice, bananele, în special bananele pentru gătit, reprezintă o sursă majoră de hrană, ca şi o sursă majoră de venit pentru fermierii mici. În ţinuturile muntoase din Africa de Est bananele au importanţa cea mai mare ca aliment de bază al populaţiei. În ţări precum Uganda, Burundi sau Rwanda se estimează că există un consum de 450 kg pe an pe cap de locuitor, cel mai mare din lume. Ugandezii folosesc acelaşi cuvânt "matooke" pentru a descrie şi banana, şi mâncarea.
În trecut, bananele reprezentau o cultură cu o viaţă de plantaţie lungă şi recoltări stabile în decursul anului. Totuşi, odată cu apariţia ciupercii Black Sigatoka, producţia de banane în Africa de est a scăzut cu peste 40%. De exemplu, în anii 1970, Uganda producea 15 până la 20 de tone de banane pe hectar. Astăzi, producţia a scăzut la doar 6 tone pe hectar.
Situaţia a început să se îmbunătăţească pe măsură ce varietăţi noi, rezistente la boli, au început să apară, aşa cum este FHIA-17 (cunoscută în Uganda drept Kabana 3). Aceste varietăţi noi au un gust diferit faţă de banana crescută tradiţional, acest lucru ducând la o acceptare a celor noi mai greoaie în cadrul fermierilor. Prin adăugarea de îngăşământ de provenienţă animală la solul de la baza plantelor, aceste noi varietăţi au crescut în producţie în locaţiile în care au fost testate.
Fundaţia Rockefeller a început să efectueze teste pentru bananieri modificaţi genetic care sunt rezistenţi şi la Black Sigatoka şi la insectele dăunătoare. În prezent dezvoltă varietăţi specifice pentru fermieri mici sau pentru subzistenţă.
