Bogdan Petriceicu Hasdeu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Bogdan Petriceicu Hasdeu ( * 16 februarie 1836 - 7 septembrie 1907 ), academician, enciclopedist, jurist, lingvist, istoric, om politic şi scriitor român.
Cuprins |
[modifică] Biografie
S-a născut la Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Ţarist şi a studiat la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofiţer în armata rusă. La 1856, când sudul Basarabiei revine la Moldova, trecu în acest ţinut pentru a scăpa de împilarea şi deznaţionalizarea forţată practicată de administraţia de ocupaţie. Ruşii cerură extrădarea lui, iar la refuzul autorităţilor româneşti, îl despuiară de dreptul de moştenire pe care-l avea asupra unor moşii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei, mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.
La 1857 este numit membru al tribunalului din Cahul, dar nu stătu decât şapte luni şi demisionă. În 1858 se mută la Iaşi ca profesor de liceu şi bibliotecar al universităţii, funcţie pentru care arătă mare râvnă, dăruind chiar bibliotecii 4 000 de volume. În acest timp Haşdeu puse bazele mai multor publicaţii, între altele, revista "Din Moldova" (1862-1863) în care, pe lângă istorie, încercă să scrie poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.
Între 17 mai 1876 şi 1 aprilie 1900 îndeplineşte funcţia de director al Arhivelor Statului din Bucureşti, în această calitate contribuie major la publicarea documentelor în "Arhiva istorică" şi "Cuvente den bătrâni" atât din arhivele româneşti, cât mai ales din cele străine, fiind de altfel primul conducător al Arhivelor Statului care începe să publice copii după acte din arhivele străine privitoare la români.
În 1877 este ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar şi ca o recunoaştere a spiritului său enciclopedist.
Din 1878 este profesor de filologie comparată la Universitatea din Bucureşti tipărind o parte din lecţiile sale pline de originalitate şi de cunoştinţe vaste asupra literaturilor străine şi asupra limbii române.
Haşdeu a cochetat şi cu politica, ca partizan al lui Kogălniceanu susţine lovitura de stat din 2 mai 1864 şi, implicit, dinastia străină, apoi, pe aceeaşi liniei a ideilor de factură pan-europeană, devenine membru al Partidului Liberal ajungând în Parlamentul României ca reprezentant al acestui partid.
După moartea singurei lui fiice, Iulia, în 1888, a devenit un mistic, şi un fervent practicant al spiritismului. Moare la Câmpina la 7 septembrie 1907 lăsând în urmă o vastă şi perenă operă. În ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor sale de lucru, Haşdeu rămâne un mare om de cultură al acestui neam, un neobosit cercetător şi un pionier al mai multor domenii ale filologiei şi istoriei din această ţară.
[modifică] Lucrări
[modifică] Filologie şi istorie
La Iaşi, a publicat Arhiva historică a României (1865-1867) în care multe documente vechi slavone şi româneşti au fost publicate pentru prima dată. În 1870 a inaugurat Columna lui Traian, cea mai bună revistă filologică din România. În lucrarea sa Cuvente den Bătrâni (2 volume, 1878-1881) a fost primul să contribuie la istoria literaturii apocrife din România.
În Historia antică a Românilor (1875), deşi incompletă, începe investigaţiile critice asupra istoriei României. Hasdeu a editat Psaltirea lui Coresi din 1577, publicând-o în 1881.
Etymologicum Magnum Romaniae din 1886 a fost începutul unui dicţionar enciclopedic al limbii române, dar nu a terminat nici litera B.
[modifică] Literatură
Lucrările sale, printre care şi o dramă, Răzvan şi Vidra, dau impresia unei originalităţi a gândirii, iar autorul divaghează deseori purtat de erudiţia sa profundă şi imaginaţia vastă.
A scris nuvele, poezii, piese de teatru. Dintre nuvele cităm una satirică "Micuţa" (1864), pentru care a avut şi în Iaşi un proces de presă, dar a fost achitat. Volumul de poezii (1873) cuprinde poezii ocazionale, fabule, poezii sociale şi politice, precum şi o traducere din Tristele lui Ovidiu. Cugetări adânci exprimate într-o "formă dură" cum zice autorul însuşi, versuri scrise în momente de supărare sau chiar de deznădejde: aceasta e opera poetică a lui Hasdeu care n-a avut un răsunet deosebit. El a caracterizat-o prin următoarele rânduri:
O poezie neagră, o poezie dură,
O poezie de granit,
Mişcată de teroare şi palpitând de ură,
Ca vocea răguşită pe patul de tortură
Când o silabă spune un chin nemărginit.
[modifică] Teatru
Dintre piesele de teatru, cea mai însemnată este "Răzvan şi Vidra", foarte criticată la vremea apariţiei (1867) de către criticii "Convorbirilor literare". Ea zugrăveşte una din epocile zbuciumate ale trecutului nostru, sfârşitul secolului XVI, pline de lupte pentru tron între boieri şi de lupte între bogaţi şi săraci. Înfăţişarea epocii este arătată cu o cunoştinţă desăvârşită a oamenilor şi a lucrurilor; dialogul este natural şi foarte viu; se observă însă oarecare tendinţă spre declamaţie, mai ales în ce priveşte naţionalismul. Cu toate scăderile ei, piesa aceasta se reprezintă şi astăzi cu succes, mai ales din pricina căldurii şi simpatiei cu care este înfăţişată pătura ţărănească.
Conform cu datele istorice ni se arată întâmplările principale din viaţa lui Răzvan, aliatul lui Mihai, anume cum acest ţigan, căpitan de haiduci, ajunge ofiţer în armata leşească, hatman în Moldova şi apoi domn. Modificările sunt prea puţine. Sfârşitul lui Răzvan, despre care spun cronicarii că a murit în ţeapă, e modificat, arătându-ni-se că moare din cauza unei răni căpătate într-o luptă cu polonii. Răzvan apare înfocat, generos, eroic; alături de acesta, Vidra ambiţioasă şi trufaşă. Ea, nepoată a marelui boier Moţoc, întâlneşte pe Răzvan în pădure şi se înamorează de el, fiindcă îl vede în stare să îndeplinească fapte mari; apoi, prin îndemnuri necontenite, îl face să săvârşească rând pe rând toate isprăvile care aveau să-l conducă la o glorie atât de mult dorită, dar şi atât de scurtă.
[modifică] Istoria si filologia
Cea mai mare parte a activităţii sale Hasdeu a consacrat-o istoriei şi filologiei.
Dintre lucrările istorice vom cita: monografia Ioan Vodă cel Cumplit (1865, Ed.2-a 1894), apoi monumentala Arhiva istorică a României, în fine Istoria critică.
Începută în 1865, Arhiva este o colecţie în 3 mari volume de documente străine şi interne privitoare la istoria românilor. Aci s-au dat întâi la lumină un mare număr de acte inedite româneşti şi străine, s-au publicat în traducere documente străine publicate în diferite colecţii şi s-au extras pasaje interesante din altele. E un vast repertoriu în care cercetătorul află materialul adunat, clasat şi pus în stare de a fi bine înţeles. Ea a contribuit mult la înaintarea studiilor istorice în ţara noastră, ducând mai departe opera începută de Cronica lui Şincai, de "Magazinul istoric" al lui Bălcescu şi Laurian şi de Letopiseţele lui Kogălniceanu.
[modifică] Istoria critică
Istoria critică (1873-1874) îşi propune a studia secolul XIV, epoca formaţiunii naţionalităţii române. Din nenorocire a apărut numai un volum şi o fascicolă din al doilea.
Volumul I cuprinde trei studii: Întinderea teritorială, Nomenclatura, Acţiunea naturii asupra omului.
Întinderea teritorială dovedeşte că Muntenia în secolul XIV şi XV se întindea foarte mult: cuprindea (în afară de ce înţelegeam în veacul trecut prin Muntenia) şi ţinutul Făgăraşului, sudul Moldovei până la Bârlad şi Bacău, sudul Basarabiei, Dobrogea, ţinutul Haţegului şi o parte din Temişana. Numai o asemenea întindere explică faptele mari ale muntenilor şi rezistenţa contra atâtor duşmani puternici: sârbi, unguri, turci. Creşterea s-a făcut treptat. La început sâmburele coloniei romane cuprindea: Oltenia, Haţegul şi partea orientală a Temişanei, alcătuind Banatul Severinului. În secolul XII s-a întins pe malul Dunării până la Chilia şi în al XIII-lea şi-a adăugat ducatul Amlaşului.
Nomenclatura explică originea multor termeni întrebuinţaţi ca să arate teritoriul Munteniei. Tot aici se tratează şi chestiunea fundării principatului muntean, socotindu-se nu că descălecătorii au venit de peste munţi, ci românii din Banatul Severinului s-au întins către nord şi răsărit.
Acţiunea naturii asupra omului este titlul studiului al III-lea. Natura (atmosferă, hidrologie, topografie) are o mare influenţă asupra omului. Omul din sud e mai inteligent, dar mai lipsit de sânge, omul din nord mai puţin inteligent, dar mai bogat în sânge; de aci mai puţină vitalitate la acela, mai multă la acesta. Acţiunea naturii nu e absolută şi inatacabilă; ea poate fi modificată. În primul rând o poate modifica gintea. De exemplu: nişte familii olandeze, stabilite de trei secole în sudul Africii, nu şi-au schim bat culoarea feţei. Aceste două elemente, natura şi gintea, nu sunt suficiente ca să explice diferenţierea unei naţiuni de alta, ci trebuie să adăugăm şi alte elemente. În primul rând să socotim că influenţa climei şi a gintei, în starea lor primitivă, scade şi se adaugă elemente noi.
Elementele cele noi sunt multiple. Astfel avem instituţiile. De ce veneţienii în timpurile moderne erau nişte leneşi, care nu trăiau decât ca să mănânce, iar în evul mediu stăpâneau Marea Mediterană, învingeau pe Barbarosa, împăratul german şi se luptau cu Mahomed II? Pentru că în Evul Mediu avea instituţii democratice, iar în timpul modern un regim despotic. Un alt element îl formează oamenii mari, Mahomed a făcut pe arabi, Gingishan pe tătari stăpânii lumii. Apoi avem accidentele locale.
Ca să putem constata acţiunea naturii asupra istoriei ţărilor române trebuie să facem un studiu monografic asupra naturii fiecărei regiuni.
Acest lucru îşi propune autorul să facă, cercetând natura Munteniei în trei epoci: în vremea lui Herodot, în vremea lui Ovidiu, în vremea formării limbii române.
Climatologia şi topografia Munteniei nu s-au schimbat mai defel din timpurile cele mai vechi până în epoca formării naţionalităţii române: Oltul divide Ţara Românească în două regiuni: una de-a dreapta în care e mai mult munte şi deal; alta de-a stânga, în care e mai mult câmpie. În stânga s-a trăit o viaţă mai largă, mai aptă pentru comerţ, pe aci a fost drumul tuturor invaziunilor barbare. Regiunea din dreapta Oltului a fost mai izolată, strânsă între Olt, Dunăre şi Carpaţi, aşa că năvălitorii n-au putut trece, aci odată agatârşii, apoi dacii, în urmă românii, "mulţumită condiţiunilor economice, igienice şi strategice celor mai priincioase, au putut, într-un spaţiu teritorial foarte restrâns, să ajungă succesiv la un grad înalt de rezistenţă vitală". Aci a fost leagănul naţionalităţii române.
Scriitorul german Roessler s-a ridicat în contra ideii că acest leagăn a fost în stânga Dunării, zicând că a fost în Macedonia. El spune că Aurelian, în secolul III, de frica goţilor, a trecut pe toţi coloniştii peste Dunăre - şi acolo s-a format naţionalitatea română şi pe la 1200 românii s-au întors. Afirmaţia sa se sprijină pe două puncte: asemănarea între limba română şi albaneză, lipsa elementului gotic în limba română.
Albanezii s-au format dintr-un trib al tracilor, peste care s-a suprapus elementul latin. Se ştie că romanii au cuprins Peninsula Balcanică înainte de a cuprinde Dacia. Deci faptul existenţei latinismelor în limba albaneză, ca şi în cea română, se explică în modul acesta: nu trebuie să socotim că românii au locuit alături de albanezi.
Elemente gotice într-adevăr nu aflăm în limba română, dar nu urmează de aici că românii nu trăiau în Dacia pe timpul stăpânirii goţilor. Goţii, după cum arată toate izvoarele, au trăit între Prut şi Nistru şi de acolo făceau dese năvăliri până la Buzău. Aşa s-ar explica existenţa cunoscutului tezaur gotic de la Pietroasa, studiat de Odobescu. Românii au putut foarte bine să se adăpostească în Oltenia şi Temişana; acolo s-a format naţionalitatea şi limba lor şi de acolo s-au întins în celelalte părţi.
Istoria critică a lui Hasdeu a fost primită cu mare entuziasm de români. Parlamentul a votat atunci un premiu pentru continuarea istoriei naţionale şi s-a decernat autorului o medalie specială de aur pentru această operă.
[modifică] Criticii de la "Convorbiri literare"
A avut însă şi critici: astfel au fost articolele publicate de G. Panu în "Convorbiri literare" şi o broşură a lui I.C. Massim. Cercetările ulterioare au modificat multe din concluziunile lui Hasdeu, dar opera sa prezintă interes de a fi citită nu numai pentru a se vedea starea studiilor istorice din acea vreme, ci şi pentru a se constata talentul autorului în felul acesta de scrieri.
[modifică] Filologie
Dintre lucrările filologice cele mai însemnate sunt: Cuvente den bătrâni şi Etymologicum Magnum Romaniae.
Sub titlul arhaic Cuvente den bătrâni (1878-1879) a publicat o serie de documente şi de studii de o mare valoare. Volumul I se ocupă cu limba dintre 1550-1600. Din acest timp noi posedăm un număr foarte restrâns de opere, mai toate bisericeşti şi mai toate traduceri. Hasdeu şi-a dat seama că ar fi mai interesante pentru istoria limbii compuneri româneşti propriu-zise. Compuneri literare n-a găsit, dar a găsit acte publice şi particulare, scrisori etc. în care - dacă nu se putea urmări dezvoltarea unor idei - se pot vedea fazele evoluţiei limbii. El nu s-a mulţumit să le transcrie, ci le-a însoţit de observaţii felurite despre care marele filolog german Schuchard a zis: "Pătrunderea şi erudiţia lui Hasdeu se pun în evidenţă aici în modul cel mai splendid". Volumul al II-lea poartă titlul special de Cărţile poporane ale românilor în sec. XVI. În el se publică colecţia de texte cunoscute sub numele de Codex Sturdzanus. Textele sunt publicate cu transcrierea în litere latine şi cu un studiu asupra fiecăruia. Volumul se termină cu o serie de monografii asupra diferitelor chestiuni de ligvistică, precum reduplicarea şi triplicarea articolului definit ş.a.
Etymologicum Magnum Romaniae (1887-1898), operă monumentală, are în vedere nu anume limba literară de azi, ci mai cu seamă limba vorbită şi limba veche şi de aceea a şi fost intitulat: dicţionarul limbii istorice şi poporane. Conceput pe un plan prea vast, acest dicţionar s-a oprit când d-abia începuse şi nimeni nu l-a continuat, căci Academia a stabilit alte norme pentru noul dicţionar. Hasdeu voia să facă din fiecare cuvânt o monografie. La fiecare vorbă ne dă forma cea mai răspândită şi formele dialectice vechi şi noi; - diferitele însemnări ale cuvântului, cu exemple; - derivarea cuvântului. Autorul a avut în vedere răspunsurile la un chestionar trimis preoţilor şi învăţătorilor ca să poată şti cum se pronunţă sunetele în diferite ţinuturi, care sunt formele, care sunt numirile date diferitelor obiecte, care sunt deosebitele credinţe ale poporului. În cele 4 volume pe care le-a publicat n-a ajuns decât până la cuvântul bărbat.
Alături cu aceste opere de istorie şi filologie, trebuie să aşezăm revista Columna lui Traian (1870-1877) în care a pus, prin studiile sale, baza ştiinţei etno-psihologice în ţara noastră.
Ultimii ani ai vieţii, i-a consacrat Hasdeu altor preocupări: acum a scris articole şi poezii filozofice, multe satire literare (Sarcasm şi ideal 1897), şi, de la moartea fiicei sale, Iulia, s-a dedicat cu totul cercetărilor asupra spiritismului (Sic cogito 1892).
Spirit cu o cultură vastă, cu o vioiciune rară, Hasdeu are adesea sclipiri geniale în combinarea detaliilor pentru a închega teorii istorice sau filologice spre dezlegarea problemelor celor mai grele şi mai obscure. Din nenorocire, el nu a urmărit vreme îndelungată studiul unei chestiuni pentru a da o operă desăvârşită, ci a trecut în cursul vieţii, prea de multe ori, de la o serie de preocupări la altele, încât cele mai de frunte din operele lui rămân neterminate.
[modifică] Cronologie
- 16 februarie 1838 - Se naşte la Cristineştii Hotinului, fiu al lui Alexandru Hâjdău şi al Elisabetei Daucş. Trăgându-se dintr-o veche familie boierească, tatăl său a făcut studii strălucite la Harkov, Lwow şi München, având înclinaţii spre filologie, istorie şi folclor; fusese autor al unor lucrări de istoria dreptului universal şi avusese o bogată activitate didactică.
- 1841 - Familia se stabileşte în Podolia, dar are de suferit din cauza temperamentului nepotolit al tatălui, considerat „tulburător al liniştei publice“.
- 1848 - Moare Elisabeta, mama. Gramatica românească a lui I.H. Rădulescu devine pentru viitorul lingvist şi filolog carte de suflet.
- 1850 - Stabilindu-se cu toată familia în Basarabia, viitorul scriitor va urma cursurile liceului din Chişinău, având coleg pe Constantin Stamati-Ciurea, rudă îndepărtată.
- 1852 - Tânărul îşi descoperă înclinaţia spre studiul istoriei naţionale. Iată ce spune acesta pe marginea unui manuscris datat 1852: „M-am ocupat în primul rând de adunarea materialului pentru istoria ţării mele. Cu insistenţa şi stăruinţa depusă, am reuşit în curs de doi ani să strâng aproape toate izvoarele tipărite şi o mulţime de manuscrise“.
- Se înscrie la Universitatea din Harkov. Aici, sub îndrumarea unor profesori vestiţi, dobândeşte serioase cunoştinţe în domeniul filologiei şi al lingvisticii. Iată portretul pe care i-l face Nicolae Iorga adolescentului: „Ca prinţ sărac, slab şi bolnăvicios, impunător printr-o ştiinţă enciclopedică, dobândită de douăzeci de ani între un duel şi un banchet intim, ca un original de care nu se putea apropia nimeni fără a fi uimit şi rănit de uimirile şi însuşirile lui superioare şi de inferioritatea unui spirit a-gresiv, care nu cruţa nimic, nici pentru cel mai sfânt principiu ori pentru cea mai firească legătură, astfel căzu el în Iaşi la 1856“.
- 1854 - Perioadei 1852 - 1854 îi aparţin primele încercări literare:
- Cântec popular moldovenesc
- Ştefan cel Mare
- Doină
- Moldova
- Melodii româneşti
- Gândirea
- fragmente epice şi dramatice:
- Arbore
- Domniţa Ruxandra
- Domniţa Voichiţa
- 1856 - Cu studiile universitare neîncheiate, se stabileşte în Moldova, fiind numit judecător la Cahul. Este un fervent susţinător al Unirii.
- 1858 - Apare la Iaşi, sub direcţia sa, ziarul România, prin care promova ideile paşoptismului; revista apare ca: „Un campion al vederilor naţionale şi constituţionale libere“.
- 1859 - Apare la Iaşi Foaea de storia română, cu o ortografie ciudată, amintind de Aron Pumnul, dar şi conformă unor idei proprii; în acelaşi timp este custode al Bibliotecii din Iaşi.
- 1860 - Este profesor de istorie şi de geografie la Şcoala reală din Iaşi. Publicaţia din 1859 apare cu un titlu modificat: Foiţă de istorie şi literatură. Aici iese de sub tipar studiul: Pierit-au dacii?
- 1861 - Se află pentru scurt timp în Polonia, perfecţionându-se în varii domenii. Om de bibliotecă, acesta strânge material pentru următoarele studii.
- 1862 - Colaborează la ziarele Dacia şi Tribuna Română.
- Apare revista Din Moldova, devenită Lumina (1863), unde tipăreşte drama Răposatul postelnic. Tot aici publică un studiu istoric despre legăturile lui Petru Rareş cu Ardealul.
- 1863 - Este suprimată revista Lumina în urma publicării nuvelei Duduca Mamuca, scriere care a fost acuzată de „imoralitate“ şi care a declanşat primul proces celebru la noi în domeniul literaturii.
- Se mută la Bucureşti, unde scoate revista Aghiuţă (3 noiembrie) şi unde îi apare, cu modificări uneori substanţiale, nuvela Duduca Mamuca, cu titlul modificat Micuţa sau Trei zile şi trei nopţi din viaţa unui studinte.
- 1864 - În ziarul Buciumul al lui Cezar Bolliac îi apare nuvela istorică Ursita.
- Tot acum editează revista Arhiva istorică a României.
- 1865 - Se căsătoreşte cu Iulia Faliciu, o ardeleancă.
- Apare monografia istorică Ion Vodă cel Cumplit, o operă la hotarul istoriei cu literatura, având drept model Istoria românilor supt Mihai-Voievod Viteazul a lui Nicolae Bălcescu.
- 1866 - Continuând spiritul satiric al revistei Aghiuţă, apare Satyrul (6 februarie).
- 1867 - La Teatrul Naţional din Bucureşti (10 februarie) se reprezintă piesa Răzvan-Vodă, cunoscută mai ales sub titlul Răzvan şi Vidra.
- 1868 - Disputa dintre Haşdeu şi junimişti se intensifică, acesta probând o deosebită ştiinţă de a polemiza, un spirit satiric şi o cultură multilaterală. Polemica este susţinută în publicaţiile care apar de-acum înainte: Revista Nouă şi Revista contemporană.
- 1869 - Apare ziarul Traian, unde se publică articole politice, dar şi literare, în care, după modelul Daciei literare, se promovează ideea literaturii naţionale.
- Se naşte Iulia, fiica sa.
- 1870 - Editează revista Columna lui Traian (1870-1877; 1882-1889). Aici apare poezia Odă la ciocoi. Revista are un pronunţat caracter antidinastic, directorul riscând detenţia la Văcăreşti.
- 1872 - Apar primele două volume din Istoria critică a românilor.
- Iese de sub tipar volumul Poezie.
- 1876 - Scoate Revista literară şi ştiinţifică (15 februarie - 15 mai). Este numit director al Arhivelor Statului.
- 1877 - Este ales membru al Academiei Române (13 septembrie).
- 1878 - Apar cele două volume: Cuvente din bătrâni; primul volum se intitulează Limba română vorbită între 1550 - 1600, iar al doilea: Cărţile populare ale românilor din secolul al XVII-lea în legătură cu literatura poporană cea nescrisă ... „toţi câţi se vor ocupa cu istoria limbii române vor fi nevoiţi să recurgă la această operă ca la mijlocul cel mai indispensabil, şi chiar dacă n-ar mai fi publicat nimic afară de Cuvente, Hasdeu tot şi-ar mai fi putut avea un nume nemuritor în istoria filologiei române şi şi-ar fi câştigat - pe drept - recunoştinţa noastră continuă“ (G. Weigand).
- 1880 - Academia Română îl premiază pentru Cuvente din bătrâni.
- 1886 - 1898 - Hasdeu publică volumul I (1886), volumul II (1887). volumul IV (1893) şi volumul V (1898) din Etymologicum Magnum Romaniae: „Haşdeu a voit să facă din Etymologicum un monument al culturii poporului nostru. El nu se mărgineşte să explice cuvintele pentru necesităţi practice curente, ci urmăreşte fiecare cuvânt din toată istoria lui complexă, în toate epocile, în graiul popular, ca şi în limba literară. Aproape fiecare cuvânt constituie o monografie în care se înfăţişează sensul şi răspândirea lui precum şi credinţele legate de el“. (D. Macrea).
- 1887 - Apare la Bucureşti Revista nouă, al cărei director este Haşdeu, iar redactori sunt, printre alţii, Alexandru Vlahuţă şi Delavrancea.
- 1888 - Moare Iulia Haşdeu, fiica sa, o poetă de mare talent, a cărei poezie scrisă în franceză prevestea o carieră extraordinară; evenimentul l-a zguduit definitiv pe Haşdeu, care a intrat într-o fază de declin a vieţii sale. În ultimii ani ai vieţii se stabileşte la Câmpina, unde construieşte un castel, ocupându-se de practici spiritiste.
- 1897 - Apare volumul Sarcasm şi ideal, ultimii ani de literatură.
- 1907 - Moare la Câmpina Bogdan Petriceicu-Haşdeu, mare creator în diverse domenii de activitate, un spirit neliniştit, continuator al direcţiilor paşoptiste în cultura română şi un promotor al ideilor regăsite în Epoca marilor clasici.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
- Haşdeu, B.P. - Românii bănăţeni din punctul de vedere al conservatorismului dialectal şi teritorial, Bucureşti 1896, de la Universitatea Bucureşti, 2005
Categorii: Naşteri în 1836 | Decese în 1907 | Academicieni români | Arhivişti români | Autori români | Dramaturgi români | Enciclopedişti români | Etno-psihologi români | Filologi români | Istorici români | Poeţi români | Poligloţi | Politicieni români | Cultura Moldovei | Istoria Republicii Moldova | Români basarabeni | Scriitori români