Cetatea Timişoara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cetatea Timişoara (latină:Castrum Timensiensis) este o cetate istorică pe ruinele căreia a fost construit actualul oraş Timişoara.

Cuprins

1 Prima cetate
- 1.1 Cetatea Huniazilor
- 1.2 Cetatea otomană
2 A doua cetate
3 Vezi şi
4 Biografie
5 Note

[modifică] Prima cetate

[modifică] Cetatea Huniazilor

În timpul Huniazilor Cetatea avea patru porţi:

Poarta Ardeleană
Poarta Lipovei (Praiko)
Poarta de Arad
Poarta Turnului Apei

[modifică] Cetatea otomană

Gravură din 1685, reprezentând cetatea otomană Timişoara

În timpul ocupaţiei turceşti, Timişoara era împărţită în trei părţi: cetatea, oraşul şi suburbiile. Suburbiile erau la rândul lor împărţite în „Oraşul rascian” (rascian era numele dat de hapsburgi ortodocşilor) şi „Insula”. În centru se afla castelul, care găzduia caimacanul sau guvernatorul turc. În faţa castelului se afla turnul de apă, cu patru turnuri de apărare şi unit de cetate printr-un zid. Turnul de apă era un important obiectiv strategic, pe care turcii l-au cucerit primul atunci când au asediat cetatea, reuşind să taie legătura castelului cu oraşul şi îngenunchind apărarea. Oraşul era înconjurat de un zid cu palisade înalte, din împletitură de nuiele cu lut, după care urma un rând de şanţuri adânci, alimentate de apa Timişului. Intrarea în cetate se făcea prin cele 5 porţi^[1]:

Poarta Azab spre Sud (Azab Kapî)
Poarta Azab spre Est
Poarta Cocoşului (OrosCapisi sau Horros kapî, la nord)
Poarta apei (Vizi Kapu sau Soukapî)
Poarta parţi (Parti Kapu)

Cele mai înalte edificii erau moscheile, în număr de opt, atât în oraş cât şi în suburbii. Doar otomanii trăiau în oraş. Catolicii şi rascienii (ortodocşii) trăiau în suburbii, unde aveau bisericile proprii. În mijlocul oraşului se găsea Bazarul, centru al comerţului.

[modifică] A doua cetate

Planul cetăţii gravat într-o piatră din pavajul Pieţei Unirii. Se observă cele 9 bastioane.

A doua cetate a Timişoarei, modernă, mult mai mare s-a construit între anii 1723-1765, după cucerirea cetăţii de către armata imperială austriacă. Piatra fundamentală s-a aşezat în 25 aprilie 1723 în prezenţa personalităţilor oraşului sub conducerea Guvernatorului Mercy. Mai târziu, un nou rând de fortificaţii de tip Vauban, vin să întărească apărarea cetăţii. Aceasta avea următoarele bastioane şi porţi:

Bastionul Carol
Bastionul Francisc
Bastionul Theresia (singurul rămas până în ziua de azi)
Bastionul Iosef
Bastionul Hamilton
Bastionul Castelul
Bastionul Mercy
Bastionul Eugeniu
Bastionul Elisabeth
Poarta Viena (sau Poarta Aradului, Poarta Mehalei)
Poarta Petrovaradin (sau Poarta Belgradului, Poarta Iosefină)
Poarta Transilvania (sau Poarta Ardeleană, Poarta Lugojului)

[modifică] Vezi şi

Istoria Timişoarei

[modifică] Biografie

Henrik Ottendorf, De la Viena la Timişoara, 1663, Editura Banatul, Timişoara 2006, ISBN 973-97121-7-7
Mihai Opriş, Timişoara. Mică monografie urbanistică
Monitorul Primăriei Timişoara

[modifică] Note

^ Există surse diferite care vorbesc de nume diferite pentru câteva porţi. Astfel, Henrik Ottendorf vorbeşte şi de: Kuciuk Kalle Kapî (Poarta mică a castelului), Kana Kapî (Poarta Sângelui)