Piaţa Victoriei din Timişoara
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Piaţa Victoriei fostă Piaţa Operei din este piaţa centrală a oraşului Timişoara. Este locul unde s-au adunat revoluţionari timişoreni şi unde Timişoara a fost proclamată în 20 decembrie 1989 primul oraş liber din România. La polii opuşi ai pieţei se găsesc la nord Opera, iar la sud Catedrala Mitropolitană. Dinspre Operă spre Catedrală promenada de pe dreapta se numeşte "Corso", iar cea de pe stânga "Surogat". Ambele au ansambluri arhitecturale de importanţă istorică.
În jurul pieţei se găsesc importante instituţii cum ar fi: Opera Română, Teatrul Naţional, Teatrul Maghiar de Stat, Teatrul German de stat, Catedrala Ortodoxă, Cinamatografele Timiş, Capitol şi Studio, Muzeul Banatului, Galeriile de artă precum şi multe magazine.
Cuprins |
[modifică] Istoric
Piaţa Victoriei a fost concepută la începutul secolului XX când zidurile vechii cetăţi erau în curs de demolare, iar centrul Timişoarei era reproiectat pentru a permite dezvoltarea oraşului. Iniţial pe teritoriul actualei pieţe se găseau fortificaţiile vechii cetăţi. Edificiul Teatrului Naţional a fost construit încă din 1872. Crescând importanţa lui s-a ridicat şi necesitatea de a remodela spaţiul înconjurător, aşa că la început a fost conceput încă din 1906 ca pe un vast bulevard-esplanadă. Până în 1948 s-a numit Bulevardul Regele Ferdinand, după care a luat numele de Bulevardul 30 Decembrie. Abia în 1988-1989, odată cu scoaterea liniilor de tramvai, a devenit complet pietonală.
[modifică] Corso
"Corso" este denumirea promenadei care porneşte de la Operă spre Catedrală, pe partea dreaptă. În trecut acesta era locul de plimbare al înaltei societăţi timişorene, bine iluminat, cu restaurante şi magazine de lux.[1]
Vizavi de clădirea Operei, pe dreapta, se află clădirea veche a Hotelului Timişoara (1928-1929. Lângă acesta, la începutul Bulevardului Republicii se găseşte Palatul Weiss (1912). De aici începe promenada propriu-zisă, cu Palatul Lloyd (1912) care adăposteşte sediul Politehnicii, iar la parter şi faimosul restaurant Lloyd. În ordine urmează Palatul Neuhausz şi Palatul Merbl, Palatul Dauerbach (1913), Palatul Hilt şi la capăt Palatul Szechenyi (1913).
[modifică] Surogat
"Surogat" este promenada opusă, pe partea stângă, şi continuare directă a străzii Alba Iulia. Aici se plimbau în trecut doar tinerii şi muncitorii. Elevii nu aveau acces decât cu permisiunea şcolii, iar soldaţii trebuiau să dovedească că sunt în permisie pentru a se putea plimba aici.[2]
Prima clădire este Palatul Löffler, după care urmează Palatul Camerei de Comerţ, lipit de care s-a construit în 1938, pe strada laterală, Cinematograful Scala, ulterior schimbat în Studio. La capătul promenadei se află o serie de clădiri de locuinţe construite între 1961-1963. Dintr-un capăt în celălalt, la parter se găsesc numeroase magazine.
[modifică] Monumente
„Lupoaica cu puii”, susţinută de un pilon înalt de 5m, este o replică a Lupei Capitolina, dăruită Timişoarei în 1926 de oraşul Roma.
Fântâna arteziaznă, cunoscută şi sub numele de Fântâna cu peşti, a fost construită în 1957, în formă de stea cu 5 colţuri. Pe aceasta au fost filmaţi, în 1969, membrii formaţiei Phoenix cântând melodia „Totuşi sunt ca voi”.
[modifică] Galerie de imagini
Fântâna cu peşti (1957) |
|||
Palatul Camerei de Comerţ (1850) |
|||
Palatul Dauerbach, în stil Jugendstil |
Catedrala cu Piaţa Victoriei în anul 1956 |
[modifică] Vezi şi
[modifică] Note
[modifică] Bibliografie
- Dan N. Buruleanu, Florin Mendeleţ, Timişoara - Povestea oraşelor sale, editura Mirton, 2004, ISBN 973-661-276-7
- Dinu Barbu, I love Timişoara,editura Almanahul Banatului, ediţia V, 2006, ISBN 978-973-8091-30-6
Bastionul | Băile Neptun | Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură | Casa cu Atlanţi | Casa Brück | Casa Emmer | Castelul Huniade | Catedrala Millenium | Catedrala Ortodoxă | Cetatea Timişoara | Domul romano-catolic | Fabric | Fabrica de Bere Timişoara | Hotel Timişoara | Iosefin | Muzeul de Artă | Muzeul Banatului | Opera Română | Palatul Dauerbach | Palatul Dejan | Palatul Dicasterial | Palatul Hilt | Palatul Lloyd | Palatul Löffler | Palatul Merbl | Palatul Neuhausz | Palatul Szechenyi | Parcul Central | Piaţa Libertăţii | Piaţa Traian | Piaţa Victoriei | Piaţa Unirii | Sinagoga din Cetate | Sinagoga din Fabric | Statuia Lupoaicei | Teatrul Naţional din Timişoara