Comitetul Naţional Român
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Comitetul Naţional Român este o instituţie de reprezentativitate naţională românească, recurentă în istoria modernă a României. Comitetul apare în trei momente dificile pentru naţiunea română, în secolele XIX şi XX: 1848, 1918, 1948.
Cuprins |
[modifică] 1848: Revoluţia din Transilvania
După izbucnirea mai multor răscoale româneşti în 1847 şi începutul anului 1848, mai multe « comitete naţionale » se formează adhoc în diferite locuri unde ideile revoluţionare naţionale prind între români. Pe 3/15 mai 1848 are loc la Blaj o mare adunare naţională, care alege un Comitet naţional, din care faceau parte Avram Iancu (venit la adunare cu 10.000 de moţi), Andrei Mureşanu (1816-1863, autorul poeziei Un răsunet / Deşteaptă-te române, devenită după 1989 imnul de stat al României), Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu etc. Comitetul avea trei mari preocupări:
- problema ţărănească (românii erau încă iobagi)
- problema naţională (o singură naţiune română în toate provinciile româneşti)
- problema independenţei naţionale a Transilvaniei (ungurii vroiau să alipească Ardealul Ungariei, ceea ce Dieta a şi votat la 29 mai 1848)
În iunie 1948 guvernatorul Teleky declară desfiinţat Comitetul Naţional Român, care de acum functionează în ilegalitate la Sibiu. Membrii săi sunt însă arestaţi; eliberaţi de mulţimea răsculată, se refugiează la Orlat, unde are loc o nouă mare adunare românească la sfârşitul lui septembrie. Adunarea hotărăşte crearea unei Garzi Naţionale Româneşti înarmată şi se respinge categoric unirea cu Ungaria. Guvernul de la Pesta nu mai este recunoscut, cerându-se directa dependenţă faţă de împăratul de la Viena, aderarea la constituţia austriacă de la 25 aprilie 1848, Dieta Transilvaniei să fie compusă şi de români în proporţie etnică cu celelalte naţiuni. Procesul verbal este semnat de Papiu Laurian, Simion Barnuţiu, Bălăşescu, Avram Iancu, de Axente Sever, Ioan Brad, Ioan Pipoşiu şi Vasile Tămaş. Comitetul National este format din Bărnuţiu, Bălăşescu, Laurian, Papiu Ilarian, Ioan Brad, Florian Micaş şi Avram Iancu ca prefect general, însărcinat cu conducerea militară.
La 2 octombrie generalul austriac Puchner a recunoscut Comitetul Naţional Român drept unicul reprezentant legal al românilor şi a încheiat alianţă cu comitetul. Dar în ianuarie 1949 generalul maghiar Bem nimiceşte armata austriacă a generalului Puchner şi astfel Comitetul National Român este obligat să ia drumul exilului, în Ţara Românească. Unii din fruntaşii revolutionari însă, în frunte cu Avram Iancu, Ioan Buteanu, Axente Sever, Simion Balinţ, Nicolae Vlăduţ, Vasile Moldovean, adună legiunile pentru a organiza apararea ultimelor puncte de rezistenţă ce au mai rămas, în Munţii Apuseni. Spre mijlocul anului 1849 trupele maghiare sunt învinse de trupelor ţariste conduse de generalul Lüders, cu ajutorul miilor de transilvăneni organizaţi într-o armată de Avram Iancu.
Începând cu 1850, pacea se restabileşte şi austriecii preiau încât-încet din nou controlul Ardealului. Membrii Comitetului încep să fie urmăriţi spre a fi eliminaţi sau indimidaţi, dar Comitetul însuşi continuă să existe.
[modifică] 1918: mişcarea pentru România Mare
În cadrul mişcării naţionare de reunificare a României Mari, mai multe comitete naţionale, cu diferite grade de reprezentativitate, îşi fac apariţia în România şi provinciile româneşti neunite cu Ţara, dar şi în străinătate[1].
Astfel, regatul României înfiinţează la Paris, încă din ianuarie 1917, Comitetul Naţional Român – mai exact: Le Comité National de l'Unité Roumaine - , un organism al cărui scop era promovarea internaţională a dreptului poporului român la unitatea naţională.
Comitetul era prezidat de Take Ionescu şi a fost recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotenţial al naţiunii române; Republica franceză l-a recunoscut la 12 octombrie 1918, Victor Antonescu fiind ministru al României în Franţa.
Acest Comitet Naţional Român de la Paris reunea trei misiuni:
- o misiune parlamentară prezidată de Toma Stelian
- o misiune universitară, în fruntea căreia se găseau profesorii Nicolae Titulescu, George G. Mironescu, Ermil Pangrati
- o misiune a românilor din Transilvania, prezidată de preotul Vasile Lucaci
Organul oficial al acestul Comitet era jurnalul « La Roumanie », fondat de Pavel Brătăşanu şi condus de Constantin Banu, Constantin Mille şi Emil D. Fagure.
Mai făceau parte din Comitetul de la Paris: Traian Vuia, Octavian Goga, Nicolae Petrescu-Comnen, Ioan C. Cantacuzino şi alţii. Rolul membrilor lui era acela de a milita în faţa opiniei publice internaţionale pentru dreptul poporului român la unitate naţională.
În România, un Comitet Naţional Român Central se afla la Arad din octombrie 1918. Acest Comitet central a fost cel care a pregătit Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918, care a proclamat unirea Ardealului cu România.
[modifică] 1948: reacţia exilului la instalarea comunismului în România
Încă din 1945, diferite "comitete române" apar în Europa Occidentală, fără pretenţii de reprezentativitate, ci mai ales cu scopul a ajuta şi orienta pe militarii sau refugiaţii români. [2]
Însă în 1948, când ultimul prim-ministru constituţional al României, generalul Nicolae Rădescu, ajunge în America, se constituie, la Washington, Comitetul Naţional Român (CNR), un organ de reprezentativitate românească, apropiat de forma unui guvern român în exil. Consiliul a fost oficial anunţat, cu aprobarea regelui Mihai, la 10 mai 1949.
Conform propriilor statute, "the purpose of the National Romanian Committee is: a) to represent the Romanian nation and defend its interests until the national liberation; b) to lead through every possible means an action to liberate Romania and to reestablish there a democratic form of government; c) to coordinate and support the welfare of all Romanian refugees; d) to direct the cooperation of Romanians abroad to arrive at the fulfillment of their purposes." [3]
Din prima formulă a CNR făceau parte zece membri, deopotrivă independenţi şi reprezentanţi ai partidelor politice democratice din perioada interbelică (cu excluderea Mişcării legionare): Generalul Nicolae Rădescu, Cornel Bianu, Nicolae Caranfil, Alexandru Cretzianu, Mihail Fărcăşanu, Grigore Gafencu, Grigore Niculescu Buzeşti, Augustin Popa, Constantin Vişoianu, Iancu Zissu.
CNR a fost una din cele nouă organizaţii ale Assembly of Captive European Nations.
Şi-a încetat existenţa în 1975.
[modifică] Note
- ↑ Pentru SUA: Gheorghe Zbuchea, "Unirea de la Alba Iulia a fost facuta si in America" - în: Observatorul, din 12/4/2004 - http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=1733 ; pentru Rusia: Sabin Ivan "Elie Bufnea - Cu voluntarii români în Siberia (1917-1920)" - în: Memoria, nr. 30 - http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=389
- ↑ Cf. Mircea Dimitriu, într-un interviu realizat de Liviu Vălenaş, şi publicat în volumul "Mişcarea Legionarî între adevăr şi mistificare", Ed. Marineasa, 2000 - http://www.fgmanu.net/istorie/interviu.htm#VII.
- ↑ Cf. notei istorice ataşată la Arhivele CNR de la Hoover Institution: http://content.cdlib.org/view?docId=tf4x0nb0fn&chunk.id=bioghist-1.7.4
[modifică] Legături externe / Surse
[modifică] Pentru 1848
- Avram Iancu şi timpul său - conferinţă de Georg Gane, ţinută la 6 iunie 1996 cu ocazia simpozionului "Avram Iancu" în cadrul congresului "Academiei Româno Americane" (ARA) de la Universitatea din RENO, Nevada U.S.A. Georg Gane este Membru al Academiei Româno Americane, Membru de onoare al Institutului de Genealogie al Academiei Române, Iaşi
- Români şi maghiari în vârtejul istoriei - volum de Alain du Nay, publicat la Editura Matthias Corvinus, 2001, Buffalo ─ Toronto
- Procese politice antiromâneşti care au zguduit Transilvania în toamna anului 1848 - volum de Ioan Chindriş
- Pavel, Teodor, "Din istoricul instituţiilor politice româneşti moderne : "Comitetul Naţional Român" din Transilvania între 1861-1867". În: D. Prodan, Puterea modelului, Cluj-Napoca, 1995, p.220-136.
[modifică] Pentru 1918
- Români şi maghiari în vârtejul istoriei - volum de Alain du Nay, publicat la Editura Matthias Corvinus, 2001, Buffalo ─ Toronto
[modifică] Pentru 1948
- Formarea Comitetului Naţional Român - de Neagu Djuvara, fragment din volumul Amintiri din pribegie. 1948-1990
- Register of the Comitetul National Roman Records, 1945-1975 - notă istorică a fondului de arhive a Comitetului Naţional Român (Hoover Institution Archives, Stanford, California)
- Regele şi Patria - un articol de Dr. Vasile V. Trif, în Observatorul, din noiembrie 2002
