Grigore Gafencu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Grigore Gafencu

Grigore Gafencu (*1892, Bucureşti - †30 ianuarie 1957, Paris) a fost un om politic, diplomat şi ziarist român.

După studii superioare, îşi ia doctoratul în Drept la Universitatea din Bucureşti. În timpul primului război mondial, pentru participarea pe front ca locotenent, a primit Ordinul "Mihai Viteazul". După război devine ziarist şi înfiinţează ziarul "Timpul familiei" care, tradus în limba franceză, a fost distribuit în mai multe ţări. La vârsta de 32 de ani este ales deputat în Camera Deputaţilor şi funcţionează ca adjunct al ministrului de externe, în guvernul Maniu din 1928. În 1938 devine ministru al afacerilor străine. Timp de doi ani a încercat să asigure neutralitatea României, prinsă între Germania şi Uniunea Sovietică. Datorită străduinţelor sale, la 13 aprilie 1939, România primeşte garanţiile Angliei şi Franţei, care însă nu au fost respectate. După anexarea Ardealului de nord de către Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, precum şi a Basarabiei, nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţei de către Uniunea Sovietică în 1940, Gafencu este trimis ca ambasador la Moscova. După ce a revenit în ţară, deoarece regele Carol al II-lea îl numise ca ministru de externe pe Ion Gigurtu (30 mai 1940), Gafencu pleacă din România şi se stabileşte la Geneva în Elveţia.

În timpul războiului colaborează la "Journal de Genève" şi la alte ziare din Europa. În anul 1944 îi apare cartea "Preliminariile războiului din Răsărit" ^[1]. După război se mută la Paris unde, în anul 1946, publică volumul "Ultimele zile ale Europei" ^[2]. Considerată o carte clasică, a fost tradusă în mai multe limbi. Ea se referă la descrierea călătoriilor întreprinse în anii 1939 şi 1940 în mai multe capitale "în căutarea Europei". În prefaţa cărţii autorul avansează ideea că "lumea a făcut un război ca să omoare zonele de influenţă: noi trebuie să facem o pace ca să le omorîm a doua oară".

În anul 1947 vine în Statele Unite ale Americii, invitat de "Yale University Press" pentru o serie de conferinţe şi ţine apoi cursuri la "New York University". Iniţiază formarea de grupuri care să propage "Mişcarea Europeană", adică o federalizare a statelor europene, în care să fie inclusă şi România. Participă la înfiinţarea "Comitetului Europa Liberă" ^[3] şi organizează în apartamentul său din Park Avenue (New York) întrunirile numite "Tuesday Panels". În fiecare marţi seara, aduna aici fruntaşi politici exilaţi din ţările de sub captivitate comunistă, care, împreună cu oameni politici americani, discutau problemele la ordinea zilei. În aceste întruniri Gafencu domina dezbaterile prin informaţiile sale, prin intervenţii şi sugestii.

Grigore Gafencu a fost membru în "Comitetul Naţional Român" încă de la formarea lui, în 1949 ^[4], în fruntea grupului personalităţilor din afara partidelor politice, şi l-a părăsit la începutul anului 1952, cu ocazia primei crize a Comitetului ^[5].

A fost unul din fondatorii "Ligii Românilor Liberi".

S-a stins din viaţă la 30 ianuarie 1957, în locuinţa sa din Paris.

[modifică] Note

↑ Grégoire Gafenco, Préliminaires de la guerre à l'Est, Éditions Egloff et L.U.F. (Librairie de l'Université de Fribourg), Fribourg - Paris, 1944 - reeditată de mai multe ori, cu sub titlul "De l'accord de Moscou (21 août 1939) aux hostilités en Russie (22 juin 1941)".
↑ Grégoire Gafenco, Derniers jours de l'Europe. Un voyage diplomatique en 1939. Fribourg - Paris, Egloff - LUF, 1946, 252 pagini
↑ Free Europe Committee (Comitetul Europa Liberă) nu trebuie confundat cu Radio Free Europe (Radio Europa Liberă), doar una din emanatiile acestui Comitet
↑ Comitetul Naţional Român, gândit ca un guvern în exil, a avut acordul regelui Mihai I la 10 mai 1949, şi a continuat să funcţioneze, până în 1979.
↑ Tot atunci au părăsit Comitetul Nicolae Caranfil şi Mihai Fărcăşanu (cf. Neagu Djuvara, Amintiri din pribegie. 1948-1990, Editura Albatros).