Doctor al Bisericii
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Doctor (Învăţător) al Bisericii (lat. Doctor Ecclesiae)
Denumire dată celor mai de seamă teologi creştini. În Răsărit titlul a fost conferit relativ spontan ("părinte al Bisericii"), iar în Apus cu respectarea anumitor formalităţi.
Primii doctori ai Bisericii sunt recunoscuţi atât de Bisericile Orientale, cât şi de cea Romano-Catolică. Bisericile Orientale, chiar dacă nu-i denumesc astfel ("Doctores Ecclesiae"), îi venerează, avându-i trecuţi în calendar. În lista celor 33 de doctori ai Bisericii, i-am marcat cu * pe cei recunoscuţi şi de Bisericile Orientale. Înaintea asteriscului este anul conferirii titlului de doctor al Bisericii de către Biserica Romano-Catolică.
- Grigore cel Mare - 1298 *
- Ambrosiu de Milano - 1298 *
- Augustin - 1298 *
- Ieronim - 1298 *
- Ioan Gură de Aur - 1568 *
- Vasile cel Mare - 1568 *
- Grigore de Nazianz - 1568 *
- Atanasie cel Mare - 1568*
- Toma de Aquino - 1568
- Bonaventura - 1588
- Anselm de Canterbury - 1720
- Isidor din Sevilla - 1722 *
- Petru Crisologul - 1729 *
- Leon cel Mare - 1754 *
- Petru Damiani - 1828
- Sfântul Bernard - 1830
- Sfântul Ilarie - 1851 *
- Alfons Maria de Liguori - 1871
- Francisc de Sales - 1877
- Chiril de Alexandria - 1883 *
- Chiril din Ierusalim - 1883 *
- Ioan Damaschinul - 1883 *
- Beda Venerabilul - 1899 *
- Efrem Sirul - 1920 *
- Petru Canisiu - 1925
- Ioan al Crucii - 1926
- Robert Bellarmin - 1931
- Albert cel Mare - 1931
- Anton de Padova - 1946
- Laurenţiu din Brindisi - 1959
- Tereza de Avila - 1970
- Ecaterina de Siena - 1970
- Tereza de Lisieux - 1997
