Familii de limbi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Majoritatea limbilor sunt grupate de către lingvişti în familii. O familie de limbi este definită ca având unitate genetică, ceea ce înseamnă că toate limbile membre derivă dintr-un strămoş comun, care este cunoscut doar rareori, deoarece majoritatea limbilor au o istorie scrisă relativ scurtă. Este posibil totuşi să recuperăm multe dintre trăsăturile strămoşului comun prin aplicarea unor metode de reconstituire.
Familiile de limbi pot fi impărţite în unităţi mai mici, cunoscute sub numele de ramuri (deoarece istoria familiilor limbilor este deseori reprezentată printr-o diagramă sub formă de arbore).
Strămoşul comun al unei familii se numeşte "protolimbă". De exemplu, protolimba familiei limbilor indo-europene este numită Limba proto-indo-europeană. Uneori însă dintr-o limbă cunoscută (cum este limba latină), au luat naştere alte limbi (Limbi romanice).
Cuprins |
[modifică] Europa, Asia de nord, vest şi sud
- Limbi elamo-dravidiene
- Limbi paleosiberiene
[modifică] Africa şi Asia de sud-vest
- Limbi afro-asiatice (hamito-semitice)
- Limbi niger-congoleze
- Limbi nilo-sahariene
- Limbi khoisan
[modifică] Asia de est şi sud-est, Australia şi Oceania
- Limbi sino-tibetane
- Limbi austroasiatice
- Limbi austroneziene (malayo-polynesian)
- Limbi australiene aborigene (mai multe familii neînrudite)
- Limbi pama-nyungan
- Limbi tai
[modifică] America
- Limbi amerindiene
[modifică] Creole din toată lumea
- Limbi creole, Limbi pidgin
- Jargonul chinook
- Creola hawaiiană
- Creola haitiană
- Limbi tok pisin
Limbile care nu aparţin nici unei familii se numesc limbi izolate.
Există de asemenea şi limbi artificiale.
