Focul grecesc
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Focul grecesc era un produs incendiar de calităţile napalmului din epoca noastră, folosit de grecii din antichitate. Odată aprins nu mai putea fi stins decat cu urină sau nisip. Lansarea a focului se făcea printr-un sistem de conducte care porneau din vârful catargului corabiei bizantine şi se proiecta pe nava duşmană prin ajutajul aflat pe ornamentul din prora corabiei (femeie sau balaur). Odată deschis vasul (de obicei o amforă) şi intrand in contact cu aerul, "Focul grecesc" se amorsa şi se turna de pe platforma catargului (de obicei unic la acea vreme). El ajungea prin conducte, pe care o incendia. Asupra oamenilor avea efecte devastatoare căci avea proprietatea de a arde şi sub apă, deci nici măcar o săritură în apa mării nu îi mai salva pe cei atinşi de această "veritabilă armă chimică" !
Focul grecesc a fost un factor cheie al supremaţiei maritime greceşti; ultima dată a fost folosit în Asediul Constantinopolului, şi odată cu căderea oraşului în mâinile otomanilor a dispărut şi reţeta, care era păstrată secretă de greci. Compoziţia exactă a focului grecesc a rămas un secret până astăzi; există mai multe speculaţii bazate pe materialele de care dispuneau grecii în antichitate, dar nimeni nu poate afirma cu siguranţă care erau ingredientele folosite şi în ce proporţii.
[modifică] Bibliografie
- Asediul Constantinopolelui de Vintila Corbul,
- Sinteza Bizantina de Nicolae Iorga,
- Scurta Istorie Bizantina de Stelian Brezeanu,
- Istoria Marilor Batalii de Manole Negoe
