Gaură de vierme
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Găurile de vierme sunt soluţii teoretice pentru ecuaţii ale teoriei generale a relativităţii, care descrie spaţiul şi timpul.
Au fost pentru prima dată descrise în 1935 de către Albert Einstein şi Nathan Rosen şi de aceea au fost numite iniţial Poduri Einstein-Rosen.
Numele de gaură de vierme provine de la analogia cu un vierme care, în loc să se deplaseze la suprafaţa mărului, se deplasează prin măr. Deci o ia pe o scurtătură numită gaură de vierme.
[modifică] Baze teoretice
Teoria generală a relativităţii extinde spaţiul euclidian al experienţei umane cu un spaţiu mai general cu o curbură. Cauza acestei curburi este masa obiectelor, sau - ceea ce este echivalentul acesteia în teoria relativităţii - energie. Ecuaţiile teoriei generale a relativităţii ne oferă soluţii care pentru noi pot avea şi proprietăţi neobişnuite. Găurile de vierme sunt construcţii topologice, care "leagă" zone îndepărtate ale universului printr-o "scurtătură". Sfârşitul unei găuri negre îi apare unui observator drept un glob, care îi arată mediul care înconjoară celălalt capăt. Deşi un călător care se deplasează printr-o gaură de vierme nu poate depăşi viteza luminii, totuşi, relativ la punctele de plecare, respectiv de sosire, a avut loc o călătorie la viteză superioară celei a luminii.
Găurile de vierme reprezintă o extensie a soluţiilor pentru ecuaţiile lui Einstein prin găuri negre dincolo de raza Schwarzschild. Existenţa găurilor de vierme ca obiecte fizice este controversată şi reprezintă obiectul cercetării actuale. Faptul că o ecuaţie fizică dispune de anumite soluţii, încă nu înseamnă că aceste soluţii sunt într-adevăr realizabile. Contribuţiile actuale în domeniu provin de la experţi precum Leonard Susskind şi Kip Thorne.
