Gheorghe D. Anghel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Gheorghe D. Anghel (*1904, Turnu-Severin - †1966, Bucureşti) a fost un sculptor român.

După ce frecventează la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti cursurile sculptorului Dimitrie Paciurea, Anghel îşi definitivează formaţia la Paris (1924-1937) sub îndrumarea lui Antoine Injalbert. Aici are ocazia să viziteze atelierul lui Brâncuşi şi face studii în muzee şi expoziţii, fiind interesat de monumentele vechii arhitecturi şi sculpturi franceze. Gustul pentru formele riguroase şi expresive îi este alimentat de zestrea artistică românească primită prin lecţiile lui Paciurea, de patrimoniul cultural medieval francez, ca şi de preocupările artiştilor neoclasici sau de arta unor sculptori francezi moderni ca Rodin, Bourdelle, Maillol, Despiau. Astfel de filiaţii culturale la care ajunge pe calea propriilor sale convingeri îl vor face să evolueze pe un alt drum decât Brâncuşi. Anghel nu respinge experienţele impresionismului în sculptură, nu consideră ca "impur" modelajul încărcat de senzaţii. El păstrează în portret - gen ce l-a preocupat întreaga viaţă - un ideal clasic, în sensul structurii durabile a fiinţei umane, al unei robusteţi interioare de nedesmiţită claritate.

Viziunea sa realistă a perenităţii îl face să lucreze în general în bronz şi numai foarte rar în piatră (bustul lui Enescu de la Ateneul Român). Amestec de austeritate şi spontaneitate, operele sale au în ele o atitudine solemnă, departe însă de grandilocvenţă.

Capodoperele sculpturii sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român.