Graviton
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gravitonul este particula elementară care intermediază interacţia gravitaţională. Gravitonul este o particulă generată de teorie, neputand fi vizualizata până în prezent (2005). Prezenţa acestei particule însă se face simţită prin diverse modificări ale energiei cinetice, vitezei, a energiei de repaus, etc asupra corpurilor cărora interacţionează direct sau indirect. Trebuie subliniat că această particulă interacţionează cu orice altă particulă elementară neradiantă cunoscută, nu are masă staţionară, iar spinul ei este probabil egal cu 1 sau 2. O inţelegere completă a proprietăţilor acestei particule va fi furnizată probabil de cuantificarea lui Einstein Teoria generală a relativităţii. Deoarece gravitonul este o particulă de energie radiantă şi este generată perpetuu de corpurile cu propietăţi gravifice, rezultă că are o masă materială de inerţie liniară (impuls) şi se deplasează cu o viteză egală cu cea a luminii sau mult mai mare. Gravitonul este posibil să sufere în decursul timpului o deplasare spre roşu, o scădere a energiei lui chiar până la zero. Dacă gravitonul ar avea o viaţă veşnică atunci teoretic Universul s-ar indrepta spre o moarte termică, totul trebuind să devină materie ponderală cu o densitate care tinde la zero.
Particule în fizică - particule elementare |
edit |
Fermioni: Quarci | Leptoni | |
Quarci: Up | Down | Strange | Charm | Bottom | Top | |
Leptoni: Electron | Muon | Tau | Neutrino | |
Bozoni Gauge: Foton | Bozoni W | Bozon Z | Gluoni | |
Neobservate încă: Bozon Higgs | Graviton | Alte particule ipotetice |