Ieseu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ieseu (sau Isai, în ebraică יִשַׁי , Işai) este în Biblie tatăl profetului David. În artă, personajul este reprezentat drept rădăcina arborelui genealogic al lui Iisus.

Cuprins 1 Personajul în Vechiul Testament 2 Arborele lui Ieseu 2.1 Izvoare 2.2 Reprezentările în artă 3 Note 4 Bibliografie

[modifică] Personajul în Vechiul Testament

În Vechiul Testament Ieseu este pomenit în cartea Rut drept fiul lui Obed, în 1 Samuel, 16, drept betleemitul menit de Dumnezeu a fi tatăl noului domnitor al Israelului, înlocuindu-l pe regele Saul. Profetul Samuel îl alege dintre cei şapte fii ai lui Ieseu pe David, mezinul acestuia. Ieseu a avut conform Cronicilor fiii: Eliab, Abinadab, Şimea, Netaneel, Radai, Oţem şi David. Cel din urmă îl va sluji pe Saul înainte de a ajunge rege, dar va trebui să fugă de mânia acestuia, ajungând până la urmă la Miţpe, în ţara Moabului, unde îi va chema şi pe părinţii săi.

Sursele: Rut 4,22; 1 Samuel 16,1-23 şi 22,3; 1 Cronici 2,13-16; Isaia 7,14, 11,1 şi 10, 53,2.

[modifică] Arborele lui Ieseu

Arborele lui Ieseu este o temă des reprezentată în arta creştină, care ilustrează cu ajutorul unui arbore genealogic care iese din trupul lui Ieseu originea lui Hristos din casa regelui David.

[modifică] Izvoare

Izvoarele acestei reprezentări se găsesc în Biblie. În evanghelia după Luca este menţionată originea lui Iosif "din casa lui David" (1, 27). Îngerul Gavril îl numeşte pe Iosif "fiul lui David" (Matei 1, 20), şi chiar Iisus este numit astfel la începutul cărţii neamului său (Matei 1,1). Evanghelistul rezumă apoi:

"Deci, dela Avraam pînă la David, sînt patrusprezece neamuri de toate; dela David pînă la strămutarea în Babilon sînt patrusprezece neamuri; şi dela strămutarea în Babilon pînă la Hristos, sînt patrusprezece neamuri." (Matei 1,17)^[1].

În Epistola către romani se întâlneşte pentru prima oară imaginea unui arbore genealogic al Mântuitorului, derivată din profeţiile lui Isaia privitoare la "tulpina lui Ieseu", din care va apare Messia:

"Din Iese va ieşi o Rădăcină, care se va scula să domnească peste Neamuri; şi Neamurile vor nădăjdui în El." (Romani 15,12)^[2].

Acest topos este folosit şi în Apocalipsă:

"Eu, Isus, am trimes pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu sînt Rădăcina şi Sămînţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă" (Apocalipsa 22,16).

Profeţia lui Isaia 11,1:

"Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui."

va fi des citată în textele patristice. Deja Sf. Iustin o comentează, în secolul al II-lea, făcând în acelaşi timp referire la pasajul din Numeri 24,17, în care se anunţă înâlţarea unui toiag de cârmuire care va "străpunge laturile Moabului" şi la interpretarea dată lui în Romani.

Lista surselor:

• Noul Testament:Matei 1,1-17 (genealogia neamului lui Iisus de la Avraam până la Iisus) şi 20; Luca 1,27, 3,23-37 (genealogia retrospectivă a neamului lui Iisus, de la Iisus până la Adam); Romani 15,12; Apocalipsa 22,16.
• Sf. Iustin Martirul: Prima apologie pentru Antoninus Pius, capitolul 33: Profeţia patriarhului Iacob despre Hristos (v. Corpus apologetarum saeculi II, editat de J. C. Th. Otto, vol. 1, părţile 1 şi 2, 1876-1879³).
• Sf. Iustin Martirul: Dialogul cu iudeul Trifon, capitolele 86 şi 87 (v. Iustin Martirul, Dialog cu iudeul Tryfon, în: Apologeţi de limbă greacă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997).

[modifică] Reprezentările în artă

O iniţialǎ îi reprezintă pe Iisus şi Maria, susţinuţi de ramurile unui arbore care iese din trupul lui Ieseu într-o iniţială de pe la 1200-1215 de pe folio 4r a manuscrisului “Liber Scivias” de Hildegard von Bingen, Cod. Sal. X 16 a Bibliotecii Universitare din Heidelberg. Acelaşi arbore e reprezentat, cu mult mai multe ramuri, care formează medalioane cu busturile profeţilor, în biserica Sf. Margareta din Mediaş^[3].

[modifică] Note

[modifică] Bibliografie

• Stefan Beissel: Geschichte der Verehrung Marias in Deutschland während des Mittelalters, Freiburg i. Br. 1909, p. 350, 567-578.
• Stefan Beissel: Geschichte der Verehrung Marias im 16. und 17. Jahrhundert, Freiburg i. Br. 1910, p. 245 ss.
• J. Corblet: Etude iconographique sur l’arbre de Jessé, în: Revue de l'art chrétien 4 (1860), p. 49-61, 113-125, 169-181.
• R. Ligtenberg: De genealogie van Christus, în: Oudheidkundig Jaarboek 9 (1929), p. 3 ss.
• Émile Mâle: L'art religieux du XII^e siècle en France, Paris ⁷1966 (prima ediţie 1922), p. 155 ss., mai ales 168-175.
• Émile Mâle: L'art religieux du XIII^e siècle en France, Paris ⁹1958 (prima ediţie 1898), p. 199-206.
• L. Réau: Iconographie de l'art chrétien, vol. II/2 Iconographie de la Bible, Nouveau Testament, Paris 1957, p. 129-140.
• J. Sauer: Symbolik des Kirchengebäudes und seiner Ausstattung in der Auffassung des Mittelalters, Freiburg i. Br. ²1924, p. 333, 445.
• Gertrud Schiller: Ikonographie der christlichen Kunst, vol. I, Gütersloh 1966, p. 23-33.
• Alois Thomas: Wurzel Jesse, în: Lexikon der christlichen Ikonographie, editat de Engelbert Kirschbaum, vol. 4, Roma/Freiburg/Basel/Viena 1972, col. 549-558.

• A. Watson: The Early Iconography of the Tree of Jesse, Londra 1934.
• A. Watson: Catalogue of Tree of Jesse in the 13^th and 14^th Centuries (manuscris păstrat de Warbrug Institute), Londra 1953.